La Castelul Peleş. În final de stagiune muzicală estivală. Un impresionant evantai stilistic

Săptămânile trecute Salonul de Muzică al Castelului Peleş a găzduit ultimul concert cameral al lunii august, ultimul concert al stagiunii de vară. Momentul a fost special dată fiind structura programului oferit dar şi personalitatea protagoniştilor, anume violonista Luminiţa Petre, concert-maestru al orchestrei Simfonice de Stat din Stuttgart, şi pianistul Mihai Ungureanu, unul dintre cei mai dinamici concertişti ai vieţii noastre muzicale.

Duo-ul vioară-pian,o formaţie camerală emblematică

Căci un concert cameral în formula sa de duo cu pian oferă publicului un inestimabil tezaur de valori, o încărcătură spirituală întremantă la nivelul preocupărilor omului contemporan. Este încărcătura spirituală pe care o aduce marele secol romantic cu tot ce decurge din moştenirea clasicismului muzical vienez, este – pe de altă parte -  zestrea spirituală pe care o instituie cel mai important creator al şcolii noastre muzicale.

Programul? Creaţii emblematice datorate lui George Enescu, lui Johannes Brahms, pe de-o parte, pe de alta, muzică americană de secol XIX, de secol XX, în acest caz o creaţie semnată de Aaron Copland iar cealaltă de Amy Beach - o lucrare prezentată la noi în primă-audiţie; este artista considerată a fi unul dintre primii compozitori profesionişti de expresie romantică de pe continentul nord-american.

Protagoniştii acestui concert ? Artişti de specială identitate! Atât în plan individual cât şi ca formaţie.

O veche colaborare, un nou concert

Violonista Luminiţa Petre şi pianistul Mihai Ungureanu nu s-au întâlnit acum, la Sinaia, pentru prima oară. Cei doi artişti colaborează periodic de aproape trei decenii; ultima oară în urmă cu cinci ani, pe parcursul Festivalului George Enescu pe care Luminiţa Petre l-a conceput, l-a organizat, în cadrul vieţii muzicale din capitala landului Baden-Würtemberg.

Violonista Luminiţa Petre 

Trebuie observat, în cazul concertului de la Peleş, programul ales a oferit identităţi diferite în ce priveşte natura genurilor abordate. Densitate emoţională puternic structurată în cazul sonatei brahmsiene în sol major, caracter pitoresc expozitiv de mare supleţe imagistică în cazul lucrărilor de şcoală naţională românească şi americană.

Artistul unei puternice determinări

Există în violonistica Luminiţei Petre o determinare constructivă de impresionantă forţa a comunicării; există acea imperioasă voinţă de sunet, aspect atent diferenţiat din punct de vedere stilistic, dar şi din punctul de vedere al maleabilităţii atât de inspirat conduse a sunetului; iar aceasta pe întregul parcurs al momentelor ciclului acestei prime sonate brahmsiene destinate duo-ului vioară-pian; este una dintre lucrările pe parcursul căreia lirismul nostalgic de luminoasă expresie se situează la limita dramatismului, aspect ce nu conturbă structura mare a acestui opus.

Muzicianul unui extins spectru de acţiune

Indiscutabil, aportul pianistului Mihai Ungureanu este unul de substanţială implicare în derularea momentelor lucrării. Este o implicare de semnificaţie a muzicianului gânditor pentru care colaborarea în domeniul muzical cameral reprezintă un important moment al împlinirii sale ca personalitate artistică de reală semnifiicaţie în contextul vieţii noastre muzicale. In mod regretabil, instrumentul avut la dispoziţie nu s-a putut situa la nivelul muzicii; cu certitudine, pianistul a trebuit să facă un teribil efort de imaginaţie în zona mijloacelor timbral-sonore pentru a nu trăda valorile expresive ale muzicii.

Pianistul Mihai Ungureanu

La noi, muzica americană este o raritate!

Primăvara apalachiană este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului Aaron Copland, una dintre personalităţile importante ale muzicii americane din secolul trecut. In versiunea ei originală lucrarea este destinată orchestrei simfonice, organism ce furnizează întregul colorit timbral pe care îl solicită idiomul atât de pitoresc al folclorului vestului îndepărtat. Este meritul special al celor doi muzicieni performeri de a fi conturat - la nivelul relaţiei vioară-pian -  această atmosferă a unui descriptivism captivant de certă atracţiozitate.

O genială pagină enesciană

Aşezată la locul privilegiat al începutului părţii secunde a recitalului, piesa Lăutarul, pentru vioară solo, pagină cu care debutează suita Impresii din copilărie de George Enescu, a constituit momentul unei preţioase definiri a portretului acestui semnificativ personaj din trecutul satului românesc; se poate vorbi de un veritabil complex timbral coloristic pe care îl stăpâneşte Luminiţa Petre, aspect ce defineşte în acest caz imginea psihologică a lăutarului, actor şi suflet atât de special al locului.

Situată într-o cu totul altă zonă stilistică, Romanţa pentru vioară şi pian datorată compozitoarei Amy Beach, este marcată de un lirism intens pe care interpreta îl susţine cu emoţie, cu vădită stăpânire; am avut astfel prilejul de a fi ascultat în primă audiţie românească o lucrare care aparţine anilor de început ai profesionalismului în muzica americană a secolului al XIX-lea, un moment pe care îl găsesc a fi unul de semnificativă extensie a spiritului romantic european.

O echipă destinată marelui repertoriu cameral

In mod cert, Luminiţa Petre şi Mihai Ungureanu sunt două personalităţi pe cât de consistente, de distincte, pe atât de captivante ale vieţii noastre muzicale; sunt muzicieni care formează o adevărată echipă a unei comunicări artistice probate de-a lungul a peste două decenii şi jumătate. Se reîntâlnesc în răstimpuri în momente de graţie cum a fost acest recital susţinut în Salonul de Muzică de la Peleş, un loc istoric realmente inspirator. Au desfăşurat împreună un program pe care nu poţi să nu-l consideri a fi alcătuit de o manieră exemplară. Am audiat muzică clasico-romantică, muzică aparţinâned şcolilor naţionale românească şi americană de secol XIX, de secol XX, zone stilistice distincte puse în lumină de distincte disponibilităţi pe care le cultivă cei doi muzicini protagonişti.

Violonista Luminiţa Petre este un artist de consistentă comunicare, un artist ce probează disponibilităţi dintre cele mai multiple. Desfăşoară o susţinută activitate solistică şi camerală, o activitate captivantă de şef de orchestră, de dirijor.

Pianistul Mihai Ungureanu deţine actualmente, la noi, unul dintre cele mai extinse repertorii ale genului concertant. Domeniul atât de captivant al muzicii de cameră împlineşte de o manieră definitorie personalitatea sa artistică.

Ar fi firesc ca actualul manageriat al Muzeului Naţional Peleş să facă demersurile necesare pentru a obţine un pian de concert demn de acest spaţiu în care de-a lungul timpului au evoluat marile personalităţi ale trecutului muzicii româneşti, ale culturii europene a secolului trecut.

Colaborarea dintre aceste două instituţii importante cum sunt Muzeul Naţional Peleş, pe de-o parte şi, pe de alta, Uniunea Criticilor Muzicali, se dovedeşte a fi importantă, utilă unui public divers, publicul turiştilor ocazionali, în egală măsură publicului credincios actului de cultură autentic.

Protagoniştii evenimentului din Salonul de Muzică

Materialul a apărut anterior in revista România Literară