„Kyra Kyralina” şi „Paşaport de Germania”, de 1 decembrie la Union

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 1 decembrie, la cinema Union din Bucureşti se va desfăşura Ziua Filmului Românesc, un eveniment care marchează Ziua Naţională a României.

Pelicule precum documentarul „Paşaport de Germania”, de Răzvan Georgescu, şi comedia „America, venim!”, de Răzvan Săvescu vor fi proiectate mâine, în cadrul unui eveniment special, dedicat Zilei Naţionale a României, anunţă Mediafax.

Astfel, de la ora 12.30, la cinema Union, va fi proiectat filmul „America, venim!”, de Răzvan Săvescu, iar de la ora 14.30 cei interesaţi vor putea vedea filmul-omnibus „Scurt/4: Istorii de inimă neagră”, de Luiza Pârvu, Radu Jude, Andrei Creţulescu şi Iulia Rugină.

De asemenea, filmul de epocă „Kyra Kyralina”, o adaptare după nuvela omonimă şi alte scrieri ale lui Panait Istrati, regizat de Dan Piţa, va fi proiectat de la ora 16.30, iar de la ora 18.00 va fi prezentat lungmetrajul „Codin şi Chira Chiralina”, o adaptare după nuvelele „Codin” şi „Chira Chiralina”, de Panait Istrati, în regia lui Maar Gyula.

Tot de Ziua Naţională a României, de la ora 20:00, va fi proiectat la cinema Union şi documentarul „Paşaport de Germania”, de Răzvan Georgescu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite