Şi totuşi, cu oamenii de culturǎ şi cu operele lor ieşim în lume, aşa cum se întâmplǎ în aceste zile, cu deschiderea Sezonului România – Franţa, şi aşa cum fac, în general, toate ţǎrile civilizate, fiindcǎ moştenirea culturalǎ este ceea ce dǎ profilul unei naţiuni şi îi asigurǎ un loc în istoria omenirii.

Am avut încǎ o datǎ confirmarea acestei reguli de diplomaţie publicǎ, la început de noiembrie, când Ambasada Kuwaitului a organizat Zilele culturii kuwaitiene. Am fost invitatǎ, cu acest prilej, la vernisajul unei expoziţii de fotografie, gǎzduite de Muzeul Naţional de Istorie (care, deşi pare închis, nu este, în ciuda condiţiilor sale vitrege de funcţionare, nerezolvate chiar şi în An Centenar).

Ambasadorul Kuwaitului, dl Talal M. Alhajeri, a deschis astfel pentru publicul larg, evenimentul cultural organizat cu prilejul aniversǎrii a 55 de ani de relaţii diplomatice dintre ţǎrile noastre. Aşadar, legǎturile noastre cu micul stat din Golful Persic dateazǎ din timpul lui Gheorghiu-Dej şi al ministrului de externe Corneliu Mǎnescu, din 1963, la un an dupǎ ce statul arab îşi adoptase şi el Constituţia. Era perioada în care Kuwaitul, urmare a descoperirii, în 1938, a uriaşelor sale rezerve de petrol, iniţiase un proces masiv de modernizare, care continuǎ şi azi, susţinut de bogǎţia ţǎrii, ce posedǎ a şasea rezervǎ de petrol a lumii.

În contextul acestui amplu proces de aliniere la standardele lumii moderne, care tinde sǎ şteargǎ diferenţele specifice, este cu atât mai semnificativǎ tema expoziţiei prezentate publicului bucureştean, în cadrul Zilelor culturii kuweitiene, de autorul ei, Bashar Khalifouh, cercetǎtor interesat de identificarea, autentificarea şi pǎstrarea vechii moşteniri kuwaitiene. Întrucât acesta este un subiect cultural mai curând exotic pentru noi, am vrut sǎ aflu mai multe detalii chiar de la autor şi am fǎcut-o cu ajutorul dnei Meriam Jlassi, care a asigurat traducerea din limba arabǎ:

Sanda Vişan – Cu ce gânduri aţi pornit la alcǎtuirea acestei expoziţii fotografice?

Bashar Khalifouh (foto stânga, alături de Ernest Oberländer Târnoveanu, directorul MNIR) – Am ales ca temǎ a expoziţiei istoria arhitecturalǎ a Kuweitului. Relaţiile dintre ţǎrile noastre au început în anii ’60 şi s-au consolidat în deceniul urmǎtor. În 1974 a fost semnat primul decret între Kuwait şi România, care a însemnat consolidarea relaţiilor diplomatice, întǎrite, doi ani mai târziu, prin întâlniri la nivel înalt. Prezenţa noastrǎ aici, astǎzi, se datoreazǎ acelui decret, care a avut rolul de întǎrire a relaţiilor bilaterale, ce au atins un grad înalt de cooperare prieteneascǎ.

Prima aşezare urbanǎ în zona Kuwaitului s-a dezvoltat dintr-un sat costalier, adoptând o formǎ semicircularǎ, ceea a a determinat secvenţa a trei ziduri succesive ale Kuwaitului. Aceste trei ziduri au avut efect asupra drumurilor ţǎrii, care au determinat geografia urbanǎ a statului modern, plecând de la reţeaua de drumuri şi distribuţia tuturor zonelor rezidenţiale, de la nord la sud. 

Situat în nord-estul Peninsulei Arabice, Kuwaitul se întinde pe o arie deşerticǎ şi a constituit, din secolul al XVIII-lea, un principal centru de tranzit al rutelor comerciale, ce legau India de Africa orientalǎ. 

Sanda Vişan - Care este specificul arhitecturii kuwaitiene, în contextul Peninsulei Arabice?

Bashar Khalifouh - Arhitectura kuwaitianǎ este specificǎ zonei din Golf, având şi specificitatea ei. De-a lungul anilor, Kuwaitul a fost înconjurat de mai multe civilizaţii, rǎmânând mereu un punct strategic pentru comerţ. Gǎsim în Kuwait urmele civilizaţiei romane, otomane şi persane. Amprentele acestor civilizaţii au format o şcoalǎ, care a integrat istoria lor arhitecturalǎ.

S.V.  – În ce constǎ aceastǎ specificitate?

B.K. - Arhitectura kuwaitianǎ este caracterizatǎ prin simplitatea, dar şi prin frumuseţea ei. Decoraţiile exterioare de pe zidurile clǎdirilor sunt dovada vie. Cu timpul, arhitectura kuwaitianǎ a început sǎ se modernizeze, astfel încât vechile construcţii au devenit şi mai valoroase, constituind moştenirea şi tradiţia ţǎrii.

S.V. - Prin ce se deosebeşte arhitectura kuwaitianǎ, de cea din ţara vecinǎ, Arabia Sauditǎ, de pildǎ?

B.K. - Cele douǎ sunt asemǎnǎtoare în proporţie de 85%. Deosebirile apar la anumite nuanţe de culori şi la decoraţiile moscheilor şi ale caselor. Dar, de fapt, vorbim despre o singurǎ culturǎ, cea a Golfului Persic.

Una din fotografii reprezintǎ clǎdirea istoricǎ, unde Şeicul Mubarak se întâlnea cu negustorii, pentru a discuta şi rezolva problemele curente. Planul arhitectural al clǎdirii cunoscute sub numele de Chioşcul lui Mubarak este în stil arab. Chioşcurile nu erau cunoscute în vechea arhitecturǎ a Kuwaitului, ceea ce face din acesta un precedent architectural, stabilit în 1897, atunci când a fost ridicat, ca sediu al guvernului, în primele zile ale domniei Şeicului Mubarak bin Sabah cel Mare, cel de al şaptelea conducǎtor din dinastia Al-Sabah.

Sanda Vişan - Ce s-a întâmplat cu vestigiile civilizaţiilor antice din zonǎ?

Bashar Khalifouh - Se mai gǎsesc amprente ale civilizaţiilor greceşti şi romane. În 1950 a venit în Kuwait un cercetǎtor danez şi atunci a fost iniţiat un muzeu de antichitǎţi, pentru pǎstrarea acestei moşteniri. De altfel, studierea mai amǎnunţitǎ a acestor amprente este şi una din ţintele meu.

S.V. - În arhitectura tradiţionalǎ, ornamentaţiile pe care le vedem în aceastǎ expoziţie erau specifice construcţiilor religioase, spre deosebire de cele profane?

B.K. - Ornamentaţiile pe care le vedeţi dateazǎ din anii ’40, altele sunt mai vechi. Nu sunt doar exemple islamice, unul dintre ele are peste 100 de ani şi a fost influenţat de civilizaţia indianǎ. Decorul are mai multe influenţe: arabe, indiene, europene. În general, ornamentaţiile erau mai curând destinate moscheilor, ca locuri de cult, dar apar şi pe unele case.

În secolul al XVIII-lea, Kuwaitul şi-a întǎrit statutul de nod comercial între India, Bagdad şi Arabia şi a devenit principalul centru de construcţie a navelor comerciale, ceea ce a asigurat prosperitatea economicǎ acestei populaţii ce şi-a câştigat şi renumele de cei mai buni navigatori din Golf.

Din 1899, din cauzǎ cǎ şi-a vǎzut autonomia ameninţatǎ de Imperiul Otoman, şeicatul Kuwait a intrat sub protecţia Marii Britanii, prelungind statutul de protectorat pânǎ în 1961.

In anii ’20 şi ’30 ai secolului XX, Arabia Sauditǎ a încercat, prin blocadǎ economicǎ şi atacuri militare, sǎ anexeze teritorii kuwaitiene, ceea ce i-a reuşit pentru jumǎtate din teritoriu.  În anii ’80, în timpul rǎzboiului dintre Iran şi Irak, Kuwaitul a suferit câteva atacuri teroriste, iar în 1990, forţele armate irakiene au invadat şi anexat Kuwaitul. O mie de civili kuwaitini au fost ucişi şi mai mult de şase sute au fost daţi dispǎruţi, în timpul conflictului armat. Intervenţia americanǎ în Rǎzboiul din Golf a eliberat ţara de ocupaţia lui Saddam Hussein. 

Zonǎ disputatǎ politic şi militar, Kuwaitul a pǎstrat şi în arhitecturǎ semnele diferitelor perioade. În expoziţie au fost prezentate, de pildǎ, fotografiile a douǎ din casele istorice ale Kuwaitului, una arabǎ şi cealaltǎ britanicǎ, din perioada protectoratului.

Casa Al Bader (foto stânga jos) este un model arhitectural demn de a fi studiat. Designul sǎu reprezintǎ arhitectura vechilor case kuwaitiene, în secţiunile şi componentele sale arhitecturale. Câteva detalii îi cresc importanţa, aşa cum este secvenţa de arcade ce pornesc de la intrarea principalǎ şi continuǎ pânǎ la capǎtul vestibulului.

La rândul sǎu, Casa Dixon (foto dreapta sus) se caracterizeazǎ prin balcoanele sale înalte, cu ferestre albastre, pe faţada frontalǎ. Acestea lasǎ sǎ pǎtrundǎ aerul rǎcotos al brizei marine, oferindu-i o unicitate arhitecturalǎ ce nu se regǎseşte în casele din Peninsula Arabicǎ, mai ales cele din zona coastei.

S.V. - Ce a însemnat modernizarea din ultimele decenii? A fost adoptat un stil internaţional, sau vorbim despre o modernitate arabǎ?

B.K. - Odatǎ cu descoperirea rezervelor de petrol în Kuwait, arhitectura a adoptat stilul internaţional, care poate fi gǎsit în multe ţǎri ale lumii. Tocmai de aceea, ceea ce a rǎmas din trecut este mai preţios, fiind specific kuwaitian.

Eu am cercetat tradiţia arhitecturalǎ, fiindcǎ era o zonǎ necercetatǎ şi specialǎ. Am descoperit lucruri noi, necunoscute pânǎ acum. Kuwaitul este renumit pentru industria perlelor naturale. Navele construite cândva în Kuwait erau special gândite pentru a permite cǎutarea de perle în largul mǎrii. Era o industrie pe care o susţineau kuweitienii, dar şi mulţi europeni, atraşi de aceastǎ bogǎţie. Existǎ fotografii cu perlele extrase în mǎrile noastre, pentru renumitul bijutier Cartier, care a venit aici, în zona Golfului.

S.V. – Aceasta s-a întâmplat pânǎ când japonezii au inventat perlele artificiale, industria kuweitianǎ fiind astfel afectatǎ.

B.K. - Aveţi dreptate, aşa s-a întâmplat. Între timp, am descoperit şi noi rezervele de petrol şi am compensat!

Iatǎ una din construcţiile caracteristice, documentate în expoziţia de la Muzeul Naţional de Istorie: Palatul Roşu (foto dreapta). Acesta se caracterizeazǎ prin designul ce combinǎ vechiul model al palatului arab, cu forma vechii fortǎreţe arabe, fiindcǎ este pǎtrat, cu turnuri militare în colţuri.

Mǎreţul palat conţine mai multe aripi, un sanctuar, curţi interioare, cu multe camere în interiorul palatului. Culoarea cǎrǎmizie a solului este caracteristicǎ zonei, adǎugându-se celei a zidurilor. De aceea i se spune Palatul Roşu, fiind construit de Şeicul Mubarak Al Sabah, în Jahra, în 1896.

În expoziţie am putut vedea şi un plan arhitectural al orologiului Palatului Seif, din Kuwait. Marele turn pǎtrat este acoperit cu gresie albastrǎ, fiind caracteristic stilului arab şi islamic, atât în ornamentaţie, cât şi în formǎ. Celebrul turn aratǎ ca marile minarete ale moscheilor.

În vârf are un mic dom aurit, ornat cu decoraţii poligonale adânci, ca cele pe care le gǎsim la marile moschei. Ferestrele de deasupra turnului, ca şi marginile pǎrţii superioare a turnului, poartǎ amprenta stilisticǎ a vechilor castele şi turnuri arabe, mai ales din zona Peninsulei Arabice.

Turnul Palatului situat în faţa Marii Moschei a suferit pierderi în timpul primului Rǎzboi din Golf, la începutul anilor ’90, dar, datǎ fiind importanţa sa istoricǎ, a fost apoi renovat, întregul complex fiind modernizat şi retehnologizat, creându-se astfel un muzeu şi o galerie de artǎ, pe lângǎ spaţii de birouri.

Într-o ţarǎ care are resursele şi voinţa de a intra cu hotǎrâre în era modernitǎţii şi a zgârâie-norilor impresionanţi,  proiectaţi de marii arhitecţi ai lumii, a documenta tradiţia şi a face cunoscutǎ vechea moştenire a locului reprezintǎ un necesar gest cultural, care nu face decât sǎ îmbogǎţeascǎ imaginea unui Kuwait ce priveşte spre viitor, fǎrǎ a-şi uita trecutul.