Jan Garbarek: „Pentru mine, jazzul începe cu Louis Armstrong“

Unul dintre cei mai mari jazzmeni ai lumii, Jan Garbarek, spune că este crucial pentru un muzician să fie inovator în ceea ce face. Celebrul saxofonist norvegian va susţine un concert extraordinar la Bucureşti, la Sala Palatului, în 25 noiembrie, sub egida Masters of Jazz.

Jan Garbarek (62 de ani), artistul care a colaborat cu mari muzicieni precum Chick Corea, Don Cherry sau Keith Jarrett, revine în România pentru un nou spectacol. În 2007, Jan Garbarek a fost prezent, împreună cu grupul său, la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, din Munţii Semenic.

Promotor al jazzului ambiental, Jan Garbarek a lansat peste 60 de albume de-a lungul carierei sale, printre care „Belonging“ (1974), „My Song“ (1977) sau „Nude Ants“ (1979), alături de Quartetul European al pianistului Keith Jarrett. Cu materialul discografic „Dis“ din 1976 a dat frâu liber compoziţiilor de jazz ambiental. „Officium“ din 1993, când muzica gregoriană era pe culmi înalte, a devenit unul din cele mai bine vândute albume ale faimoasei case de discuri ECM. Garbarek a fost nominalizat în 2005 la premiile Grammy, pentru albumul „In Praise of Dream“.

Cum va fi concertul de la Bucureşti, din 25 noiembrie? Veţi cânta alături de pianistul Rainer Brüninghaus, basistul Yuri Daniel şi percuţionistul Trilok Gurtu. Este o combinaţie specială: un norvegian, un german, un brazilian şi un indian. Cum i-aţi întâlnit pe aceşti muzicieni de pe trei continente diferite?

Lucrez în această formulă de ani. Am nevoie de ritm, am nevoie de corzi, am nevoie de melodicitate în concert. Asta-i muzica, ştiţi? Şi pianul are grijă de corzi, iar tobele şi basul de ritm şi de întreg ansamblul. Astfel se naşte melodicitatea. Este o combinaţie clasică fenomenală, care mixează toate ingredientele, transformându-le într-un tot unitar. Foarte multă vreme m-am folosit de-o chitară, mai degrabă decât de un pian sau de clape în grupul meu. Am considerat că mă desfăşor mai bine cu o chitară, pentru că e un instrument flexibil prin sunetele pe care le scoate.

 Asta în detrimentul pianului care sună mai mecanic. Apoi, am realizat că atunci când compun piesele un element important este pianul şi îl folosesc ca punct de referinţă. Uite aşa se nasc acele corzi de care vorbeam, corzi pe care nu le oferă chitara. În ceea ce priveşte membrii acestui grup... Am avut un noroc extraordinar, pot spune. Într-o zi, am rămas fără toboşar. Aşa că l-am rugat pe Manu Katche dacă n-ar vrea să cânte alături de noi în concerte. A fost de acord să vină în câteva, dar nu în toate. Aşa am ajuns la artistul indian Trilok Gurtu. Ne apropie o frumoasă prietenie şi a fost de acord să ni se alăture în alte câteva concerte.

Cum v-aţi înţeles cu doi toboşari diferiţi?

Împreună am stabilit să împărţim concertele jumătate-jumătate, în câteva să cânte Manu, iar în celelalte Trilok. Astfel am făcut toate turneele în ultimii ani. La Festivalul de la Gărâna, din 2007, m-a însoţit Manu, acum e timpul să revin cu Trilok. Sunt artişti foarte, foarte diferiţi, au abordări, culturi, discipline şi personalităţi diferite. Totul e diferit. Ştiţi ceva? Mi-a plăcut enorm să cânt alături de amândoi. A fost o lecţie pentru mine să fac schimb de toboşari în concerte. Fiecare spectacol a fost proaspăt. Mă simt gata să-mi depăşesc limitele şi simt că am toate resursele în acest sens. Cu oricare dintre aceşti artişti, Manu sau Trilok, a fost un mare noroc. Am învăţat foarte mult din această experienţă.

Jazzul, între definiţii şi categorisiri

Sunt multe voci care spun că sunteţi „un pionier“ al jazzului ambiental de compoziţie şi al altor genuri similare. Ce înseamnă acest termen pentru dumneavoastră?

Trebuie să clarific ceva. Pentru mine, jazzul începe cu Louis Armstrong, iar cercul s-a cam închis cu anii ’60-’65. Acesta este jazzul. Tot ce a fost nou după această perioadă a fost altceva. Este cumva dincolo de tărâmul jazzului adevărat despre care vorbesc eu. Jazz înseamnă Armstrong, Ellington, Peterson, Gene Ammons, Dexter Gordon, Miles şi Coltrane. După aceea, cred că s-au transgresat limitele a ceea ce eu numesc jazz. Este o chestiune de definiţie şi categorisire.

Care sunt limitele?

Dacă asta înseamnă că jaz-zul e muzică instrumentală cu ritm, dacă toate astea reprezintă jazz, atunci consider că nu are sens. Jazzul mondial ar deveni diluat. Deci, nu. Nu consider că e jazz tot ceea ce consideră alţii că e jazz. Pe de altă parte, în lunga mea istorie ca ascultător şi practicant al jazzului, am descoperit toate aceste elemente. Dar este cu totul altceva şi am fost foarte fericit că nu a fost nevoie să găsesc un nume pentru aşa ceva. „Pionier“ pentru mine e sinonim cu inovator. Noi idei, noi sentimente, noi expresii...

Cât de important este pentru un muzician să fie inovator în ceea ce face?

E crucial. Inovaţie înseamnă ceva interesant. Îmi vine o idee de ritm ori aud ceva cu adevărat interesant şi încerc apoi să-mi amintesc ce a fost. Încerc să o pun în computerul meu, cu sunete de tobe şi aşa mai departe. Atunci când descopăr o bătaie de tobă, atunci găsesc că e deosebit. Încerc să potrivesc ceea ce am găsit cu un acompaniament, de exemplu cu pianul. Şi uite aşa iese o melodie. La sfârşitul acestui proces iese ritmul.

Cred că fiecare piesă ar trebui să se muleze după ritm. Simt că atunci când am un ritm bun, pe care îl găsesc potrivit şi interesant, care curge lin, atunci melodia se naşte foarte uşor. De ce să nu o spunem pe-a dreaptă? Este şi o chestiune de comoditate. Acesta este trăgaciul creativităţii mele, să am un ritm bun. De asemenea, în concertele live, când avem momente de improvizaţie, când cineva începe un ritm, pe care îl găsesc minunat, apoi pot să improvizez ore întregi pe el. Desigur, improvizaţie pentru mine înseamnă să compui melodii.

Care sunt locurile care vă fac fericit, ca muzician şi ca persoană?

Acasă, alături de familia mea. Pe scenă şi în studioul de înregistrări.

Un artist complex, îndrăgostit de muzica popoarelor

Jan Garbarek s-a născut la 4 martie 1947, în Mysen, Norvegia. Tenor şi saxofonist, artistul a abordat de-a lungul vremii diverse genuri ale muzicii: jazz, clasic sau popular. Este unicul copil al unui polonez, fost prizonier de război, Czeslaw Garbarek, şi al fiicei unui fermier norvegian. Fără cetăţenie până la vârsta de şapte ani, Garbarek a crescut la Oslo. S-a căsătorit la vârsta de 21 de ani cu Vigdis. Împreună au o fiică, Anja Garbarek, la rândul ei muziciană.

Promotor al jazzului ambiental

Jan Garbarek (dreapta), la saxofon, şi Eberhard Weber, unul dintre cei mai mari basişti ai lumii, în concert la Gărâna, în 2007  Foto:  Agerpres

A câştigat o competiţie pentru interpreţi amatori de jazz, în 1962, după care au urmat primele sale concerte. Celebra casă de discuri ECM i-a lansat toate albumele. A început să înregistreze spre sfârşitul anilor ’60, cu interpretări remarcabile pe înregistrările compozitorului american de jazz George Russell („Othello Ballet Suite“ sau „Electronic Sonata for Souls Loved by Nature“). La începutul carierei sale, părea devotat stilului muzicienilor Albert Ayler şi Peter Brötzmann, însă în 1973 a lăsat în urmă disonanţele jazzului de avangardă. Garbarek a câştigat faimă pe plan internaţional cântând alături de Quartetul European al pianistului Keith Jarrett. Împreună au scos albumele „Belonging“ (1974), „My Song“ (1977), „Personal Mountains“ (1979) şi „Nude Ants“ (1979).

În calitate de compozitor s-a inspirat din folclorul scandinav. Este promotor al jazzului ambiental, notabil în acest sens fiind albumul „Dis“ din 1976, în colaborare cu Ralph Towner, chitarist. Înregistrările lui Garbarek sunt mai degrabă etichetate drept muzică „New Age“. Tot în categoria „experimente“ se încadrează şi punerea pe note a unei colecţii de poeme ale lui Olav H. Hauge, cu un singur saxofon care completează un cor. În anii ’80, artistul a început să încorporeze în muzica sa sintetizatoare şi elemente din muzica popoarelor.

În 1993, în plină modă a muzicii gregoriene, un succes extraordinar l-a avut albumul său „Officium“, în colaborare cu muzicieni din Ansamblul Hilliard. Nominalizarea la premiile Grammy a venit în 2005, pentru albumul „In Praise of Dreams“. Anul acesta, Garbarek şi-a lansat primul album live, „Dresden: In Concert“. Garbarek a compus, de asemenea, muzică pentru diferite filme europene. Piesa sa „Rites“ a fost folosită în filmul american „The Insider“, cu Al Pacino, Russell Crowe şi Christopher Plummer.