Invitaţie la "Zambacu"

La sfârşitul săptămânii trecute s-a redeschis pentru public Muzeul Zambaccian. Închisă timp de aproape opt luni pentru consolidare şi renovare, celebra casă Zambaccian, care a dat şi numele străzii pe care se găseşte, primeşte din nou vizitatorii într-o formulă muzeografică nouă şi cu o parte dintre lucrări restaurate.

Una dintre schimbările cele mai importante constă în extinderea spaţiului de expunere, care permite acum prezentarea în totalitate a colecţiei de pictură franceză şi organizarea unei săli destinate graficii realizate de importanţi pictori români din perioada interbelică.

Muzeul Zambaccian a apărut în 1947, ca urmare a generoasei donaţii către stat a colecţionarului Krikor Zambaccian, care includea nu numai impresionanta sa colecţie de artă, dar şi clădirea ce fusese creată special pentru ea, în anii ’30, de arhitectul C.D. Galin.

310 lucrări, dintre care 165 de picturi, 71 de opere de grafică, 40 de sculpturi şi 16 piese de mobilier semnate de artişti români şi francezi, constituie patrimoniul muzeului.

Piesele au fost donate în trei etape: 1947, 1957, când a fost extins şi muzeul, şi 1962. Iar donatorul a fost decorat, la prima sa donaţie de regele Mihai I. Mihail Sadoveanu scria: “Dania lui îl aşază, pe el, printre marii ctitori ai neamului”.

O colecţie de artă franceză impresionantă

Colecţia Zambaccian, vestită nu numai pentru numărul lucrărilor, dar, mai ales, pentru calitatea lor, cuprinde lucrări ale maeştrilor artei româneşti din secolele XIX şi XX, începând de la Aman, Grigorescu, Andreescu şi Luchian până la Ciucurencu sau Corneliu Baba (la pictură), de la Paciurea şi Brâncuşi la Oscar Han sau Miliţa Pătraşcu (pentru sculptură).

Multe dintre piesele ei au fost cunoscute publicului, de-a lungul anilor, din expunerea permanentă a Muzeului Naţional de Artă, unde fuseseră mutate la un moment dat, sau din sălile Muzeului Colecţiilor de Artă, unde au fost găzduite, după închiderea muzeului, în 1977, până la redeschiderea lui, în 1996. „Lăutul” lui Luchian, „Autoportretul cu beretă roşie” al lui Gheorghe Petraşcu, „Cap de copil” de Brâncuşi sau „Arcaşul” de Oscar Han sunt numai câteva exemple.

Noua sală de grafică prilejuieşte întâlnirea cu o parte din creaţia mai puţin cunoscută a pictorilor români (Grigorescu, Tonitza, Iser, Ressu, Petraşcu, Pallady, Ştefan Dimitrescu, Magdalena Rădulescu), pentru care desenul, acuarela nu însemnau numai studii.

Alături de arta românească, Krikor Zambaccian a format cea mai importantă colecţie publică de pictură franceză, cuprinzând 19 pânze semnate de Delacroix, Corot, Renoir, Pissarro, Sisley, Cezanne, Matisse, Bonnard, Picasso, Marquet, Utrillo, Pierre Laprade şi Massimo Campigli.

"M-am înălţat la frumuseţea clasică"

Cine a fost omul care a colecţionat, nu numai cu pasiune, dar şi cu o intuiţie artistică demnă de cel mai fin specialist toate aceste capodopere?

Se născuse în 1889, la Constanţa, în familia unui armean venit din Capadoccia. A devenit un negustor prosper de textile, al cărui spirit comercial era dublat de pasiunea pentru artă, în general, şi pentru pictură, în special.

Îi cultiva pe artiştii vremii cărora le-a devenit prieten şi mecena. Le comanda uneori lucrări celor pe care îi preţuia în mod deosebit, cum ar fi Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu, Horia Damian, Corneliu Baba sau Miliţa Pătraşcu.

Portretele lui, semnate de Gheorghe Petraşcu, Baba sau Ciucurencu, sunt piese preţioase ale portretisticii româneşti moderne. Îşi descoperise pasiunea de colecţionar la Expoziţia Jubiliară din 1906, unde admiră picturile semnate de Verona, Vermont, Grigorescu, Kimon Loghi.

Devine, treptat, un excelent cunoscător al artelor plastice. În “Însemnările unui amator de artă” nota: “Autodidact, mi-am făcut o educaţie a rebours şi totuşi nu regret, căci în loc să mă înalţ la frumuseţea clasică prin scriptele formelor didactice, am descoperit-o singur, târându-mă pe brânci spre piscurile ei şi consider aceasta ca un privilegiu”.

Călătoriile de afaceri în Franţa erau prilejuri de îmbogăţire a colecţiei, pentru care nu precupeţea nimic. „Decât să merg să joc la Casino, la Monaco sau la Nisa, prefer să stau la un hotel de mâna a doua, dar să cumpăr un tablou sau două, care toată viaţa îmi rămâne”, mărturisea, în lucrarea deja amintită.

Info

Muzeul K. H. Zambaccian

Adresa: Str. Muzeul Zambaccian nr. 21 A

Program: miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00