Interviurile Mamma Mia! Mirela Vaida, interpreta Donnei: „Nu e imposibil să faci atâtea lucruri, când ţi le doreşti“

Mirela Vaida                                                                        FOTOGRAFII: Mamma Mia!

Mirela Vaida este interpreta Donnei Sheridan, într-una dintre distribuţiile spectacolului "Mamma Mia!". Primele spectacole din această toamnă vor avea loc la Bucureşti, pe 22 şi 23 septembrie, la Sala Palatului, şi pe 7 noiembrie la Iaşi, la Sala Polivalentă

Adevărul: Ce caracteristici are rolul pe care il interpretaţi?

Mirela Vaida: Rolul Donna Sheridan este unul unul dintre cele mai complexe roluri din spectacolul "Mamma Mia" pentru că în jurul vieţii acestei femei se ţese toată povestea, toată intriga, toată comedia, tot umorul de situaţie, dar şi momentele cele mai emoţionante. Aş caracteriza rolul prin: fragilitate, duritate, luptă, orgoliu, sensibilitate, iubire, singurătate, independenţă, tristeţe, bucuria de a trăi şi de a construi singură, melancolia a ceea ce a fost odată. Frumuseţea rolului este că, deşi pare independentă, puternică, orgolioasă, luptătoare, este în fond o femeie extrem de fragilă şi de sensibilă, o femeie în căutare de iubire, o femeie care duce un bagaj cu multă tristeţe, cu multe neîmpliniri, cu multe regrete în spate, dar căreia nu îi este frică să o ia de la capăt.

E un drum sinusoidal, un fel de carusel tot traseul ei din spectacol pentru că Donna Sheridan trece de la o stare la alta extrem de repede. De la o scenă la alta trebuie să joace ba stăpâna dură şi autoritată, ba mama înţelegătoare şi iertătoare, ba femeia care iartă, dar nu uită, ba prietena veche şi de nădejde. Toate rolurile astea sunt foarte frumos conturate în spectacolul Mamma Mia! şi cred că trecerea atât de rapidă de la o stare la alta e cea mai frumoasă provocare şi cred că în foarte multe puncte eu mă identific cu ea. Asta e marea plăcere a acestui spectacol, faptul că încerc să înţeleg rolul, să nu-l joc, ci să îl simt în cele mai multe puncte.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră implicarea într-un proiect de o asemenea anvergură?

A însemnat cea mai mare provocare a acelei perioade pentru că, în primul rând prezint o emisiune în direct de luni până vineri, ceea ce înseamnă un maraton zi de zi şi o presiune foarte mare. Mai ales că mai am şi doi copii mici, care s-au îmbolnăvit în acea perioadă, am stat în spital, au fost multe nopţi nedormite, griji, înseamnă încă o dependenţă a lor faţă de mine în proporţie de aproape 100%. Dar pentru mine acest rol a însemnat preaplinul de care aveam nevoie şi pe care îl aşteptam. Pentru că a fost o altă şansă, o oportunitate să mă descopăr, să lucrez, să învăţ. Ştiam că îmi va fi greu, dar nu puteam refuza un astfel de rol, şansa de a mă redescoperi pe mine. Mi-am testat limitele şi am ştiut că succesul va fi cu atât mai dulce, cu cât va fi mai greu.

Am parcurs acest drum şi cred că nu e imposibil sa faci atâtea lucruri, când ţi le doreşti.

Care sunt cele mai importante atuuri ale show-ului prezentat la Sala Palatului?

În primul rând e vorba despre Mamma Mia, titlul care e clar că te duce cu gândul la hitul ABBA şi este laitmotivul întregului spectacol, Mamma Mia pentru că este vorba despre mama Donna Sheridan, pentru că e vorba de prietena, de iubita, de femeia, Mamma Mia care este tema, care poate însemna şi Doamne, ce am făcut, Doamne, în ce situaţie mă aflu, dar şi Mamma Mia, ce viaţă mi se arată, ce întorsătură a luat viaţa mea, Mamma Mia, se mărită fata mea, când au trecut anii?

Mamma Mia ăsta are atât de multe sensuri, poate fi spus în atât de multe feluri, ba cu bucurie, ba cu tristeţe, ba cu supărare, ba cu uimire, încât îl poţi juca în atât de multe stări. 

Revenind, titlul spectacolului, care a făcut înconjurul lumii şi care este extrem de popular, muzica ABBA, distribuţia de excepţie, au fost aleşi toţi artiştii după o intensă perioadă de casting, şi, bineînţeles faptul că este la Sala Palatului, care este o sală mare, impunătoare, care creează o relaţie aparte între scenă şi public sunt principalele atuuri ale acestui spectacol. Ca să vă convingeţi trebuie să veniţi să-l vedeţi!

Ce înseamnă sa faci musical în România? Credeţi că ne confruntăm cu o lipsă de experienţă şi tradiţie în producerea unor asemenea producţii?

O, da, cu asta e cea mai mare bătălie! Nu există bătălie cu artiştii sau cu tot ce înseamnă echipa de producţie, nu ai bătălie cu timpul, cu greutăţile pe care ţi le impune acest gen muzical pentru că nici noi nu avem experienţă, dar avem pasiune şi dăruire şi dorinţă de a face. Cred eu că de foarte multe ori, chiar dacă nu în totalitate, lipsa de experienţă şi lipsa unei şcoli de profil pot fi înlocuite cu exaltarea, cu pasiunea, cu munca şi cu generozitatea ta ca artist atunci când îţi doreşti să dai viaţă unui astfel de spectacol. Dar ne confruntăm cu prejudecăţile, cu faptul că nu avem cultură în acest sens, cu faptul că lumea nu ştie foarte bine ce este acela musical. Unii cred că musicalul este ceva extrem de uşurel, pentru că ce ai putea să spui foarte grav sau foarte serios, cum ai putea să faci Cehov, de exemplu, sau alte spectacole, drame adevărate, dacă tu cânţi. Să ştiţi că atunci când cânţi nu înseamnă neapărat că rupi firul poveştii, ci dimpotrivă, prin cântec, fie că e el trist sau vesel, continui povestea, subtextul, mesajele pe care vrei să le transmiţi într-o scenă sau într-un act întreg. Un singur cântec poate sintetiza tot spectacolul. Asta e frumuseţea musicalului. Din păcate mai avem de luptat cu concepţiile, cu lipsa de experienţă a publicului spectator, dar cred că primul pas a fost făcut: am intrat pe o piaţă tânără şi lumea ne-a primit cu foarte mare bucurie şi cu multe aplauze şi cu recenzii extraordinar de bune.

 Aţi avut în vedere modelele ecranizărilor? Cum v-au inspirat? Ce credeţi despre interpretările celebre ale personajului pe care il întruchipaţi?

Sigur că da, cu toţii cred că ne-am uitat la ecranizare. Nimeni nu poate să copieze şi nici nu e de dorit să copiezi. Filmul este una, spectacolul este alta. Filmul se turnează şi se montează şi are parte de foarte multă postprocesare. Spectacolul se face şi gata. Greşeala rămâne greşeală, ezitarea rămâne ezitare, stângăciile rămân stângăcii. Din punctul meu de vedere, ceea ce transmiţi pe o scenă live, în faţa a mii de oameni este cu mult mai autentic, mai emoţionant şi mai greu.  

Da, m-am uitat la film, cu atât mai mult cu cât e vorba despre actori atât de mari, te uiţi să vezi ce au făcut ei, îţi iei nişte repere, îi vezi cum şi-au clădit traseul psihologic. Dar nu poţi să-i imiţi. În primul rând, nu eşti ca ei. Eu am făcut o Donna Sheridan după felul meu de a fi, după temperamentul meu. Meryl Streep, gândiţi-vă din start, are acel aer de englezoaică ce a plecat în Grecia să-şi găsească un rost şi să-şi găsească liniştea, eu sunt o moldoveancă venită la Bucureşti să-şi găsească un rost. Nu putem uita cine suntem, sângele curge altfel, temperamentul e altfel, patosul e altul, deci am încercat să respect limitele personajului, dar l-am făcut cum l-am simţit eu ca să pot fi credibilă. Dacă mi-a ieşit sau nu... nu vă pot spune eu, trebuie să veniţi să vedeţi.

 Cum se explica succesul uriaş al acestui titlu?

Succesul uriaş înseamnă muzica trupei ABBA, nemuritoare, indiferent de limba în care se cântă. Este absolut genială, a sfidat tot ceea ce înseamnă timp, ce înseamnă modă, este o muzică pe care n-ai cum să n-o iubeşti, indiferent de vârstă.

Vorbim despre un spectacol care a făcut înconjurul lumii şi a fost tradus în peste 60 de limbi. Este o piesă despre viaţă, o temă uşoară, în fond, dar grea dacă este să o pui în aplicare, pentru că toţi iubim, toţi suferim din iubire, toţi suntem, poate, părăsiţi la un moment dat sau avem neîmpliniri în dragoste. Sunt foarte multe mame care rămân cu copiii pe care îi cresc singure şi nu mai ştiu nimic despre taţii acestor copii. Sunt lucruri cu care se întâlneşte de multe ori orice om în viaţa asta, dar sunt puse sub o nuanţă optimistă. Viaţa poate căpăta alt sens atunci când nu te aştepţi, lasă-te în voia ei, trăieşte clipa, nu-ţi fie frică de nimic din ceea ce urmează, deschide-te către Univers, iubeşte-te aşa cum eşti şi într-un final totul va fi bine. Cred că asta e frumuseţea piesei: faptul că oricât de încurcate ar fi la un moment dat toate iţele, ele într-un fel sau altul conlucrează pentru a avea un happy end.

Oamenii au nevoie  de bucurie şi mai ales de speranţă şi pleacă de la spectacol cu un sentiment că totul s-a rezolvat şi totul va fi bine.

Ce maraton presupune pentru dumneavoatră interpretii, acest sincretism dintre cântat, dansat şi actorie?

E într-adevăr un maraton. Nu avem şcoli în domeniu, nu avem experienţă, avem doar bucuria de a face lucruri. Unii sunt foarte buni pe cântat, sunt artişti consacraţi care cunosc scena şi care sunt pe scenă de 25, 30 de ani. Vezi Brenciu, vezi Loredana, vezi Temişan, vezi Anca Ţurcaşiu şi aşa mai departe. Alţii sunt foarte buni actori, care poate n-au mai cântat într-un musical, dar joacă foarte bine. Iar alţii dansează absolut impecabil, este vorba despre tot corpul de balet din spectacol. Atunci ce faci? Încerci să omogenizezi toate talentele pe care le au aceşti oameni.

Ce are mai bun unul se poate completa cu ce are mai bun celălalt, astfel încât să plămădească spectacolul ăsta.

Sigur, pentru noi, cei care nu am mai jucat şi nu am mai dansat atât de mult am avut de tras mai tare decât ceilalţi, dar asta e frumuseţea lumii: nu trebuie să te pricepi la toate, dar trebuie să-ţi placă totul unitar care va ieşi, trebuie să înveţi să te aliniezi, să mai laşi din orgolii, din ambiţii, să tragi tare unde ai minusuri, să plusezi unde ai atuuri şi să le scoţi la iveală.

Ar fi necinstit să vorbim despre artişti individual pentru că ei toţi şi-au dat energia şi timpul lor unui spectacol în care nu mai există nume individuale ale artiştilor, ci personaje. Nu vii acolo să vezi artiştii pe care îi ştii deja consacraţi pe scena din România, vii să vezi personajele care creează o poveste şi care au muncit foarte, foarte mult ca să arate că nu sunt cu nimic mai prejos decât marii artişti de pe scenele din West End sau de pe Broadway. Eu cred că noi, cu pasiunea şi cu munca noastră, putem uşor să-i ajungem, ba să-i şi întrecem, dar avem mai multă nevoie de susţinerea oamenilor, de încredere, de resurse şi de timp. În rest, eu cred că le putem face. N-avem şcoală de profil, dar ne avem pe noi şi suntem oameni foarte talentaţi şi cu încredere în noi şi cred că am reuşit să demonstrăm lucrul acesta într-un spectacol grandios, pe care trebuie să-l vedeţi măcar o dată în viaţă, Mamma Mia!

Distribuţie "Mamma Mia!"

 În România, musicalul "Mamma Mia!"este o coproducţie sloveno-română, iar Horia Brenciu, Aurelian Temişan, Cornel Ilie, Ciprian Teodorescu, Ernest Fazakas, Adrian Nour îi interpretează pe Sam, Harry şi Bill, posibilii taţi ai Sophiei, în acest spectacol. Alături de aceştia, distribuţiei i s-au alăturat Loredana Groza şi Mirela Vaida în rolul Donnei, mama Sophiei.

    Donna Sheridan – Loredana Groza, Mirela Vaida
    Sophie Sheridan – Ana Munteanu, Bianca Purcărea
    Sam Carmichael – Cornel Ilie, Ciprian Teodorescu, Aurelian Temişan
    Harry Bright – Horia Brenciu, Ernest Fazakas
    Bill Austin – Adrian Nour
    Tanya – Ioana Sihota (Jazzy Jo), Anca Ţurcaşiu
    Rosie – Ecaterina Ladin, Anca Sigartău
    Sky – Silviu Mircescu, Sebastian Seredinschi
    Ali – Cristina Danu

În "Mamma Mia!", musicalul care a cucerit întrega lume şi care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de ţări, personajele spun o frumoasă poveste despre iubire, relaţii, prietenie, pe versurile melodiilor trupei ABBA, care va impresiona şi publicul român datorită distribuţiei şi a  producţiei de amploare. Povestea scrisă de Catherine Johnson este imaginată în paradisul unei insule greceşti.

Musicalul "Mamma Mia!" a fost lansat în 1999 la Londra, în West End şi apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson şi producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson şi Bjorn Ulvaeus, foşti membri ai formaţiei ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia "Mamma Mia". Musicalul a întrecut producţiile originale pe Broadway, de la „The Sound of Music", „The King and I" şi până la „Damn yankees", cu 1.500 de reprezentaţii. A devenit al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway şi al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu peste 5000 de reprezentaţii.