INTERVIU Muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu: „Festivalul Enescu 2019 este o pledoarie pentru muzica de operă, clasică şi modernă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Sârbu e şi fondatorul programului "Clasic e fantastic" şi a coordonat, în ediţiile trecute, echipele de muzicologi care au scris în ziarul Festivalului "George Enescu"
Cristina Sârbu e şi fondatorul programului "Clasic e fantastic" şi a coordonat, în ediţiile trecute, echipele de muzicologi care au scris în ziarul Festivalului "George Enescu"

Ce aduce publicului iubitor de muzică ediţia 2019 a Festivalului Internaţional „George Enescu” aflăm de la Cristina Bohaciu Sârbu, muzicolog, realizatoare de emisiuni radio, producătoare de concerte şi coordonator de proiecte în cadrul Festivalului Enescu, şi nu în ultimul rând – meloman.

Interviu de Cristina Enescu

Muzicologul şi jurnalista explică noutăţile din Festivalul Enescu 2019, precum şi alegerile speciale, destinate atât melomanilor de tradiţie, cu gusturi clasice, cât şi publicului care îşi doreşte să descopere interpretări inedite sau muzică contemporană. 

Care sunt noutăţile  legate de invitaţi, evenimente, lucrări interpretate din Festivalul George Enescu de anul acesta?

În ultimii ani, fiecare ediţie de Festival Enescu a schimbat câte ceva, a atras atenţia prin propuneri inedite, a pus centrul de greutate al programului pe o altă idee. Pentru mine cea mai inovatoare, neaşteptată dar necesară noutate a fost iniţierea unui consistent segment de muzică contemporană serios şi credibil datorită participării internaţionale la cel mai înalt nivel. Concertele propuse sunt cuprinse în secţiunea Muzica secolului XXI şi ele nu pot fi decât interesante şi provocatoare, cu noutate garantată prin mişcările permanente ale creaţiei contemporane care pedalează puternic pe azi şi priveşte doar către mâine. Explicaţii teoretice vor fi oferite de către conferenţiarii Forumului Internaţional al Compozitorilor iar experienţa ediţiilor trecute ne-a convins că merită să participăm la ele. Desigur, astfel de programe nu sunt uşor de digerat, dar în porţii mici în care se combină ingrediente sonore cu care publicul nu este familiarizat, ele pot stârni curiozitate şi interes în continuă creştere. Este muzica timpurilor în care trăim şi de abia după ce o vom fi ascultat - şi trebuie să avem ocazii pentru asta, dacă se poate cu lucrări de referinţă în interpretări de referinţă! – avem dreptul să spunem nu-mi place muzica contemporană. Sau, cine ştie....

Apoi, în general, toate concertele beneficiază, într-un fel sau altul, de statutul de noutate! Ele stârnesc interesul cred, în mod diferenţiat, în funcţie de preferinţe, educaţie, obişnuinţă de consum, curiozitate, dorinţa de a reasculta/revedea pagini şi artişti deja cunoscuţi în interpretări/ipostaze noi. Îmi este greu sa aleg doar câteva recomandări... Încerc, totuşi, în speranţa că publicul va fi astfel ajutat să aleagă în funcţie de statutul său de meloman începător, meloman cu trecut, meloman pătimaş sau meloman curios...

Vizualul Festivalului Enescu

Pe melomanul începător l-aş îndrepta către programul oferit de Orchestra Naţională a Franţei care cuprinde capodopere de Liszt şi Mussorgski; către recitalul Juliei Fischer cu lucrări de Mozart, Brahms, Enescu şi Ravel; poate către Orfeu şi Euridice de Gluck, operă în concert; sigur către recitalul David Grimal şi studenţii săi; concertul Capelei de Stat din Dresda cu Weber, Enescu si Ceaikovski; Filarmonica din Oslo care are în program mult iubitul concert de Edvard Grieg; cu puţin curaj l-aş îndemna să meargă şi la Recviemul de Verdi şi cu siguranţă l-aş împinge către concertele Orchestrei Simfonice din Petersburg cu Beethoven şi Rahmaninov, concertul Orchestrei de cameră Mahler cu program Mozart şi R. Strauss şi către după-amiaza Mozart oferită de violonistul Emmanuel  Tjeknavorian şi pianistul Maximilian Kromer.

Melomanul cu experienţă cred că nu ar precupeţi niciun efort şi ar fi în sală la concertele susţinute de Mariss Jansons, Vladimir Jurowski,  Vasily Petrenko, Evgenyi Kissin, Yuja Wang, Filarmonica din Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Christian Badea, Europa Galante, Ion Marin, Marillon Cotillard, Vadim Repin,  Joyce DiDonato, Denis Matsuev, Elisabeth Leonskaja, Maxim Vengerov, Kremerata Baltica, René Jacobs, Max Emanuel Cenčić, Renaud Capuçon, Midori, Fabio Luisi, Anja Harteros, Yuri Temirkanov, Mitsuko Uchida şi contratenorul român Valer Sabadus.

Iar melomanii curioşi, avizi de muzică nouă şi bună în interpretări de referinţă nu vor lipsi, cu siguranţă, de la Peter Grimes de Britten, Moses şi Aron  de Schoenberg, Femeia fără umbră  de Richard Strauss, Jeanne d’Arc  de Honegger, Sonata a III-a de Enescu cu aranjament pentru orchestră, care se cântă pentru prima dată în festival…şi desigur, pe cât va fi posibil, la cele 14 concerte de muzică contemporană şi la conferinţele Forumului Internaţional al Compozitorilor unde pot fi cunoscuţi Lera Auerbach, Raphaël Cendo, Unsuk Chin, Ivan Fedele, Francesco Filidei, Michael Jarrell, Philippe Manoury, Colin Matthews, Eric Montalbetti, Tristan Murail, Michael Nyman, Krzysztof Penderecki, Nicola Piovani, Jose Maria Sanchez-Verdu, Johannes Maria Staud, Anna Thorvaldsdottir, Mark-Anthony Turnage, John Woolrich,  Xiaogang Ye. Toate acestea sunt nume de referinţă ale compoziţiei mondiale.

Festivalul Enescu

O premieră anul acesta va fi interpretarea Simfoniei a III-a a lui George Enescu de către Orchestra Radio din Berlin dar şi de Corul Maggio Musicale din Florenţa. Ce oferă publicului această dublă interpretare a celebrei lucrări enesciene?

Simfonia III-a de Enescu se pare că şi-a luat zborul şi urcă, urcă…. aşa cum se şi cuvine, câştigând atenţie şi recunoaştere internaţionale. Nu se putea altfel, căci s-au aplecat asupra partiturii dirijori mari precum Lawrence Foster, Vasily Petrenko, Vladimir Jurowski, Antonio Pappano, acum Fabio Luisi… Sunt dirijori de formaţii diferite, de naţionalităţi diferite, cu repertorii în care, până nu demult, Enescu nu-şi găsea locul. Felurile în care ei citesc partitura compozitorului român nu se aseamănă deloc. Fiecare gândeşte, simte, exprimă altfel mesajul enescian. Calitatea actului artistic – sunt dirijori ce lucrează cu mari orchestra ale lumii! – asigură succesul lucrării şi, desigur, circulaţia ei pe plan internaţional, iar nouă, românilor, ne luminează unghiuri de abordare noi şi posibilităţi de percepţie diferite, unele până acum nici măcar bănuite. Toate părţile – interpreţi şi public, sunt astfel, în câştig.

Muzica de operă va avea o prezenţă semnificativă în Festival: 14 opere în concert (multe dintre ele puţin cunoscute publicului român), dintre care 6 vor avea şi proiecţii video. Cum anticipaţi că va fi acest segment al Festivalului?

Ediţia 2019 a festivalului Enescu pare a fi, declarat, o pledoarie pentru muzica de operă, clasică şi modernă. Spun muzica şi nu spectacolul de operă căci partiturile vor fi prezentate în concert cu un minim de mişcare, decor şi costum dar cu proiecţii elaborate. Mărturisesc, Oedip-ul din ediţia trecută, prezentat cu proiecţii, nu m-a convins. A fost poate stângăcia începutului. Acum vorbim de 14 opere în concert şi de implicarea mai multor artişti vizuali.

Din păcate, nu ştiu mai mult dar sunt foarte interesată. Genul liric este preferatul meu. Cu toate acestea nu ştiu la câte opere în concert voi putea să particip. Aici e una dintre marile dileme ale Festivalului Enescu, unul dintre cele mai mari, mai lungi şi mai consistente festivaluri muzicale din lume. Am auzit de mulţi melomani care îşi iau abonament şi participă la toate concertele/spectacolele prinse în program alergând cu sufletul la gură între Sala Palatului, Ateneul Român, Muzeul de artă, Sala Radio. Ca să nu piardă nimic căci – adevărat - totul trebuie să fie văzut/ascultat/savurat. Am avut şi eu astfel de perioade acum însă....mărturisesc că aleg la ce programe să particip. Dacă mă întrebaţi ce recomand nu vă pot răspunde decât prin opţiunile pe care sunt tentată eu să le fac şi care merg mai mult spre...deloc sau mai puţin cunoscut. Voi încerca să nu ratez cele trei capodopere absolute ale muzicii secolului al XX-lea: Moise şi Aron de Arnold Schönberg, Femeia fără umbră de Richard Strauss şi Peter Grimes de Benjamin Britten. Apoi m-ar interesa mult Leonore de Beethoven şi Arminio de Haendel. Şi desigur Don Giovanni  de Mozart…

Festivalul Enescu

Cum se leagă selecţia invitaţilor şi a evenimentelor programate de sloganul acestei ediţii a Festivalului, „Lumea în armonie”?

Nu pot decât să presupun, căci realele intenţii ale organizatorilor nu îmi sunt cunoscute: armonie între vechi şi nou, între naţional şi internaţional, între diferite universuri sonore, armonie între aşteptare, speranţă şi bucuria deplină a întâlnirilor cu marea muzică a timpului nostru.

Festicvalul Enescu

Ce concerte aşteptaţi în mod special din întregul program al Festivalului George Enescu?

Sunt, desigur, opţiuni personale, determinate de experienţele mele anterioare : soprana Diana Damrau, pe care am vazut-o acum câţiva ani la Viena într-o fabuloasă montare de Pescuitorii de perle şi pe care am revăzut-o în decembrie 2018 într-o splendidă Traviata în transmisie directă de la MET. Mă voi bucura mult să o ascult şi pe celebra Joyce DiDonato, pe care sper să o întâlnesc pentru prima oară faţă în faţă. Patricia Kopacinskaja, o violonistă extraordinară şi un muzician complex - altfel nu ar fi abordat Concertul pentru vioară de Schoenberg sau nu ar fi încercat experimentul Enescu, Sonata a III-a în caracter popular românesc cu un aranjament de orchestră pe care ea însăşi l-a comandat lui Valentin Doni-; Nobuyuki Tsujii, pianistul orb, care va avea un concert cu Orchestra Română de Tineret; de abia aştept să o revăd/reascult şi pe Yuja Wang (sunt FAN); cred că va fi foarte interesant violonistul Ray Chen în concertul de Korngold. Îi aştept cu mare interes şi pe dirijorii  Kirill Petrenco (care vine pentru prima oară la Festival) şi René Jacobs (deci nu voi lipsi de la Missa Solemnis de Beethoven pe care o va dirija în festival). De asemenea mă bucur de pe acum de reîntâlnirea cu soprana Anja Harteros pe care anul trecut am aplaudat-o până mi s-au înroşit palmele în rolul Elisabeth din atât de comentatul Tannhäuser montat de Romeo Castellucci la München. Ca lista să nu fie prea lungă, mai adaug doar pe contratenorul Max Emanuel Cenčić şi dirijorul George Petrou, doi mari specialişti în muzica veche în general şi în creaţia lui Haendel în special, pe care i-am văzut şi ascultat de multe ori în festivalul Haendel de la Karlsruhe.. Mă opresc aici deşi, cu siguranţă am uitat destule nume ce merită atenţia…

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite