INTERVIU Mihai Constantin, actor: „Lear-ul meu e plin de forţă“ VIDEO

Actorul Mihai Constantin (52 de ani) vorbeşte despre tatăl său, George Constantin, căruia-i calcă pe urme în spectacolul „Regele Lear“, de la Naţional. Actorul, fost interpret al lui Ionică din „Liceenii“, dar cu o carieră apreciată mai ales în teatru, nu crede că fiul său va urma tradiţia familiei, pentru că „îi plac prea mult banii“. George Constantin, care l-a jucat pe „moşneagul rege Lear“ la 40 de ani, îl considera cel mai mare eşec al său.

După 46 de ani de la memorabilul spectacol al Teatrului Naţional cu „Regele Lear“ al lui Radu Penciulescu, cu George Constantin în rolul titular, capodopera shakespeariană revine într-o nouă versiune scenică, pe scena mare a Naţionalului de azi, versiune semnată de unul din regizorii de seamă ai lumii teatrale contemporane, georgianul David Doiashvili, având ca interpret al rolului principal pe Mihai Constantin. O montare spectaculoasă şi plină de surprize, de o inventivitate vizuală cu totul aparte, în cheia specifică regizorului de la Tbilisi, pe care spectatorii bucureşteni l-au putut descoperi cu prilejul Festivalului NETA din vara anului 2015, când a fost prezent la Bucureşti cu o superbă montare a „Visului unei nopţi de vară“.

„Adevărul“: După 46 de ani, revii cu acelaşi rol pe care l-a jucat tatăl tău pe scena Teatrului Naţional... Cum este întâmplarea asta?
Mihai Constantin: A fost extrem de surpinzătoare propunerea Teatrului Naţional şi a regizorului invitat, David Doiashvili, de a juca regele Lear la vârsta mea. Iniţial, am fost destul de şocat, dar pe urmă, întâlnindu-mă cu un regizor de mare calitate, mi-am dat seama că nu e imposibil. Iar apropo de spectacolul în care a jucat tatăl meu – din păcate eu eram prea mic şi nu l-am văzut –, se vorbeşte despre el ca despre un mare eveniment la vremea aceea.

Ce ţi-a spus regizorul că este acest rege Lear, de data aceasta?
N-aş vrea să intru în amănunte acum, pentru că am discutat foarte mult timp despre absolut toate stările prin care trece, despre parcursul personajului. Sunt lucruri extrem de complexe.

Regele Lear pe care-l joc eu este un personaj plin de forţă în prima parte, în partea a doua se schimbă radical şi îşi dă seama că nu este numai el pe lume şi ar trebui să se gândească şi la alţii,

descoperă lucrurile simple, pe care cei care sunt în funcţii importante şi cei care au resurse materiale nelimitate nu le mai descoperă, cum ar fi florile, ploaia, fluturii, păsările şi aşa mai departe, şi devine om. Foarte interesantă propunere... În ce priveşte „evenimentul“, numai timpul poate să spună dacă a fost un mare spectacol sau nu.

Imagine din spectacolul „Regele Lear“   FOTO: Florin Ghioca

„Dacă-ţi plac banii, nu te faci actor“

Ai vreo temere legată de faptul că mergi pe urmele tatălui tău?

Nu, nu am niciun fel de complexe de felul acesta, pentru că altfel nu m-aş mai fi apucat de meseria asta. Cu toate că toată viaţa mea la tot pasul am fost arătat cu degetul: „ăsta e băiatul lui ăla“.

Te-a deranjat sau te-a ajutat?
De deranjat în niciun caz, m-a ajutat, mai ales că am avut şansa de mic să trăiesc printre mari actori şi să fiu angajat de tânăr la Teatrul Bulandra, care e teatrul meu de suflet. Am întâlnit foarte mari actori acolo, de la care am avut ce învăţa. De la tata, eram destul de orgolios, eram puşti, jucasem în nişte filme cu copii şi aveam senzaţia că sunt buricul lumii, şi ţin minte că mă chema din când în când, să discutăm, mă întreba dacă am vreo problemă legată de meserie, şi eu îi spuneam „lasă că ştiu eu despre ce-i vorba, nu mă învăţa tu pe mine“. Eram un copil, cum e şi băiatul meu acum, care le ştie pe toate, bineînţeles...

Şi îţi urmează în carieră?
Deocamdată, observ că-i plac foarte mult banii, aşa că nu ştiu dacă o să se facă actor, dar cine ştie?

„S-a dus vremea spectacolelor cu catifea“

Această punte între generaţii este totuşi fascinantă...
Într-adevăr, „Regele Lear“ se montează destul de rar... Nu ştiu dacă pentru că nu există actori care să-l joace, sau din alte motive... (râde) Oricum, nu se montează foarte des. Este un text lung, un text complicat... L-am întrebat pe regizor la un moment dat pentru ce m-a distribuit, de ce m-a ales pe mine – pentru că Lear toată lumea ştie că e un om în vârstă şi peste tot în lume cei care l-au jucat pe Lear au fost oameni de 70 de ani, poate chiar mai mult –, şi mi-a explicat că, după 1990, în lume au început să monteze „Regele Lear“ cu oameni tineri, pentru că, după cum ziceam, Lear este un rol care necesită forţă mare.

Laurence Olivier, care l-a jucat şi la tinereţe, şi la bătrâneţe, ca să zic aşa, spunea că atunci când l-a jucat tânăr nu avea experienţă destulă şi că atunci când l-a jucat bătrân nu mai avea forţă.

Rămâne de văzut ce părere o să aibă publicul. Şi ce-i interesant, apropo de paralela aceasta, e că tata a jucat Lear chiar mai tânăr decât mine. Avea 40 de ani. A fost un eveniment, a fost un spectacol extrem de modern pentru vremea respectivă. Întrebat odată, la un interviu, care-a fost poate cel mai mare eşec din cariera lui, el a răspuns, fără să se gândească, că Lear. Ceea ce nu era adevărat, a fost chiar o mare performanţă, şi cu o distribuţie extraordinară, dar el avea senzaţia că e neîmplinit personajul, datorită vârstei.

Crezi că l-ai acoperit bine pe Lear?
Nu ştiu, am încercat să-l fac cât am putut eu de bine în momentul ăsta. Am avut, repet, un foarte important regizor, care a reuşit să lucreze cu noi extraordinar, cum se lucra poate înainte. Este foarte important actorul pentru el, să-l pună în evidenţă, a făcut o distribuţie tânără extraordinară, şi a reuşit ca toţi să facem o echipă în jurul lui. Am reuşit să facem această performanţă, pentru că este într-adevăr o performanţă, să faci un text atât de complicat într-o lună şi jumătate.

Înţeleg că spectacolul a mai fost scurtat pe alocuri...
Da, dar nu poţi să tai totuşi aşa, de-a valma, pentru că nu se mai înţelege povestea. Însă s-a dus vremea când făceau spectacole cu catifea sau cu mai ştiu eu ce. Acuma, în lume, cam aşa se montează.