INTERVIU Marinela V. Ardelean, cel mai renumit degustător de vinuri din România: „Ajung să degust 100 de vinuri pe zi. Aşa arată unele zile din viaţa mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marinela V. Ardelean este specialist în industra vinurilor de mai bine de un deceniu Fotografii: Lazlo Raduly, Arhivă personală Marinela Ardelean
Marinela V. Ardelean este specialist în industra vinurilor de mai bine de un deceniu Fotografii: Lazlo Raduly, Arhivă personală Marinela Ardelean

Marinela V. Ardelean, deţinătoarea titlului de cel mai bun somelier al României şi un degustător de vin cunoscut la nivel mondial, vorbeşte despre cum a ajuns să ocupe o astfel de funcţie într-un domeniu prea puţin cunoscut în ţara natală, dar şi despre cum a descoperit, în 2012, calitatea vinului românesc.

Într-o după-amiază de început de iarnă, Marinela V. Ardelean ne aşteaptă într-un bistro din Capitală. Ne întâlnim – doar! – ca să vorbim despre vinul produs de români, căruia i-a dedicat un ghid stufos, „Cartea vinurilor româneşti“, apărut recent la editura Humanitas. Fie că sunt străini, fie că sunt conaţionali de-ai săi, oamenii ştiu prea puţine despre vinul de pe plaiurile mioritice, „un patrimoniu care îşi merită locul printre valorile protejate ale civilizaţiei noastre“, după cum apreciază scriitorul Andrei Pleşu în deschiderea cărţii. „Vinurile româneşti sunt bune, chiar foarte bune, mai ales atunci când le comparăm cu altele din diverse colţuri ale lumii. Şi cred că, de acum înainte, o să vedem o creştere din punct de vedere al calităţii“, ne explică  Marinela Ardelean.

Când povesteşte despre cupaje şi soiuri de struguri, ne aminteşte de un personaj din cartea lui Fănuş Neagu, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe“, care spunea că a băut odată un vin atât de bun, încât îi venea să-i spună „dumneavoastră“: detaliază minuţios, aproape pasional, vinurile care au impresionat-o sau vreo combinaţie reuşită de vin şi mâncare, pe care o descrie ca pe un „orgasm enogastronomic“.  Deşi e un profesionist al lumii vinului de mai bine de un deceniu, Ardelean l-a descoperit cu adevărat pe cel românesc în 2012, gustând dintr-un pahar cu vin roşu Davino, care a făcut-o să simtă nevoia să se aşeze. Şi i-a stârnit curiozitatea: oare ce alte vinuri româneşti mai sunt pe piaţă? A cumpărat, într-o vacanţă de sărbători, vreo 200. A ales 50 pe care le-a asociat, într-o carte, cu 50 de preparate italiene. De aici şi până la vizitarea tuturor marilor crame din ţară a stat doar o întrebare care se tot repeta: „Dar ce? Numai 50 de vinuri bune avem noi?“. 

Restul e doar despre pasiunea pentru vin, despre relevanţa fiecărui detaliu în degustare, despre ce înseamnă un vin bun şi despre necesitatea ca românul să devină mai pretenţios la calitate. „Dacă vinul e prost, să lăsăm paharul jos. Şi să căutăm unul mai bun.“


 „Weekend Adevărul“: Eşti degustător de vinuri. Ai fost aleasă cel mai bun somelier al României şi ai fost finalistă pentru titlul de cel mai bun somelier la nivel mondial. Cum ai ajuns în acest punct?
Marinela V. Ardelean: A pornit din pură pasiune şi din curiozitate. Aş putea spune că, încă din copilărie, umblând prin bucătăria mamei, mi-am dezvoltat anumite calităţi pentru meseria la care, de altfel, n-am visat niciodată. Mama a fost bucătăreasă toată viaţa, aşa că sensibilitatea faţă de mirosuri, gusturi şi arome a venit ca o formă de educaţie din familie. În plus, am fost mereu apropiată de lumea vinului, de istoria lui şi de oamenii care s-au ocupat cu asta dintotdeauna, de generaţii. Tatăl meu e din Şimleu Silvaniei (n.r. – judeţul Sălaj), care e o zonă cu multe podgorii, iar mama, din Maramureş. Tata îmi povesteşte şi acum cu atâta ardoare despre vin! „Oi fi tu specialistă, dar ştii cutare şi cutare...?“, mă întreabă des, iar eu îi răspund amuzată: „Tată, păi, nu cu asta mă ocup?“.

Dar am ajuns efectiv să mă apropii de această meserie în urmă cu 20 de ani, când m-am mutat în Italia, unde genul acesta de activitate e destul de obişnuită. Treptat, curiozitatea mea s-a transformat în pasiune şi, în urmă cu zece ani, a devenit chiar un job. Am primit sarcina – de nerefuzat, de
altfel – să mă ocup de dezvoltarea de produse de vin în zona Asia-Pacific, într-un program din nordul Italiei. Am fost extrem de entuziasmată! Pe lângă faptul că nu mai călătorisem niciodată în Japonia sau China, era o oportunitate incredibilă pentru activitatea mea profesională în materie de vinuri.

Alegerea carierei ca pe rochia de mireasă

marinela  ardelean foto lazlo raduly

Ce presupunea mai precis activitatea acolo? O cercetare a pieţei de vinuri?
Aveam mai multe responsabilităţi. De la a cerceta piaţa pentru a putea face o analiză a tipurilor de vinuri care pot fi create special pentru zonele respective până la designul etichetelor. În Coreea de Sud, de exemplu, sunt alte gusturi, alte arome decât în ţările din jur. M-am întors cu rezultate bune. Atunci
mi-am dorit să acumulez şi mai multe informaţii.

Ce cursuri urmai pentru a avea o pregătire temeinică în domeniu?
Am făcut mai multe cursuri de specializare în Italia şi în Franţa – şi m-am specializat pe zona Champagne şi pe spumantele de acolo. Ulterior, am făcut şi un Executive Master of Business Administration (n.r. – EMBA) de doi ani, la Trieste. Abia atunci mi-am zis: „Da, ăsta e domeniul meu!“. Ştiţi? E ca atunci când îţi cauţi rochia de mireasă. Sau bănuiesc că aşa e. După cum cade pe tine, spui, simplu: „Asta e!“.

Găseşti o particularitate anume, deosebită a acestei meserii?
Îmi place mult pentru că interacţionez cu foarte mulţi oameni, din toate categoriile sociale, din toate industriile – de la medici, avocaţi, profesori, oameni de afaceri – şi din toată lumea! Vinul îţi oferă posiblitatea de a comunica, oricând şi oriunde, cu oricine. M-a fascinat foarte mult această conexiune, mai ales că nu-mi imaginam că voi face o astfel de meserie vreodată. În prezent, sunt şi profesor la Italian Chef Academy, unde împărtăşesc din cunoştinţe, continui să descopăr altele, şi lucrez, în continuare, în branding şi business development pentru industria enogastronomică. 

Există vreo diferenţă între somelier şi degustător de vin?
Nu m-am numit niciodată somelier, deşi am primit această distincţie, de cel mai bun somelier din România, precum şi titlul de onoare al fundaţiei somelierilor din Italia. De ce? Nu am lucrat niciodată ca atare: somelierul este acea persoană  care-ţi recomandă un vin la restaurant sau într-o cramă. Activitatea mea, în schimb, e mai tehnică decât cea a unui somelier. Eu particip la foarte multe concursuri internaţionale, unde degust vinul, apoi îi dau o notă vinului respectiv, fie că e din Africa de Sud sau din Germania. În funcţie de aprecierile degustătorului, producătorii primesc o medalie pe care o afişează pe sticlă. Alteori, sunt producători care îmi trimit un vin sau toate vinurile dintr-un an, să le fac o evaluare integrală, adică poziţionare, preţ etc.

marinela ardelean foto lazlo raduly

Nu putem să nu întrebăm: la astfel de târguri internaţionale, unde se degustă foarte multe vinuri, nu există riscul să te ameţeşti? Poate îţi place un vin un pic mai mult decât altele...
Nu-ţi mai arde de băut după ce deguşti şi tot deguşti... În schimb, dacă-ţi place, ţi-l notezi, ţi-l pui deoparte şi altădată, când ţi se va reaminti de el, o să ştii ce vin ai degustat. Ca să nu mai spun că la degustările de vinuri spumante e o altă poveste – poţi simţi o usturime a buzelor, cumva, gura e solicitată foarte mult din cauza acidităţii. Dar nu mi s-a întâmplat niciodată să ameţesc. Şi există situaţii când ajung să degust şi 100 de vinuri pe zi la o degustare. Aşa arată unele zile din viaţa mea! ;

„Mama, când m-a văzut cu 200 de sticle de vin: «Înţeleg că vin sărbătorile, dar nu crezi că ai exagerat?»“

marinela  ardelean foto arhivă personală

Recent, ai lansat ghidul „The Wine Book of Romania/ Cartea Vinurilor Româneşti“, care reuneşte cele mai bune vinuri din România şi din Republica Moldova. Cum te-ai apropiat de vinul românesc după ce ai cunoscut şi experimentat pieţele din Italia şi Franţa?
Vinul românesc aveam să îl descopăr acum câţiva ani, în 2012 mai precis, când aduceam pe piaţa din România vinuri italiene. Ce-i drept, nu prea aveam cunoştinţe despre vinul de aici, în afară de binecunoscutele Murfatlar, Jidvei şi Cotnari. De soiuri nici atât – cel mult, din ce studiasem în Italia despre lumea vinului. Îmi amintesc că, într-o zi, în Bucureşti, m-am văzut cu câţiva importatori. Doru Dumitrescu – din păcate nu mai este printre noi –, fost preşedinte al Asociaţiei Somelierilor din România, mi-a zis: „Marinela, hai să-ţi arăt un vin bun“. Am gustat un vin roşu de la Davino (n.r. – Cramele Davino, podgoria Dealu Mare) şi mi s-a părut atât de minunat, încât a trebuit să mă aşez. „Sigur e vin românesc?“, l-am întrebat. „Da, Marinela.“ „Producător român?“ „Sută la sută!“ A fost o revelaţie, atunci, pentru mine, pentru că mi-am dat seama că sunt vinuri foarte bune în România, dar necunoscute. Şi atunci mi-a venit ideea de a scrie o carte – „50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene“, în care, aşa cum spune titlul, căutam să identific cele mai bune vinuri româneşti, care să se potrivească cu anumite preparate made in Italy.

Cum ai ales cele 50 de vinuri româneşti? A fost dificilă selecţia?
Le-am cumpărat. Am mers în magazine şi am întrebat: „Care sunt cele mai bune vinuri aici?“.  Am mers şi la
wine-shop-uri, la distribuitori de vinuri din România, fiindcă n-am vrut să fiu influenţată de crame. În 2013, venisem acasă de sărbători pentru a petrece timpul cu familia mea, în Maramureş. Am degustat, atunci, aproximativ 200 de vinuri româneşti. Mama a zâmbit când m-a văzut cu sticlele: „Draga mea, eu am înţeles că vin sărbătorile, dar nu crezi că ai exagerat puţin cu vinurile?“. I-am explicat că erau, de fapt, pentru un proiect. Iniţial, am dorit să fie 100 de vinuri cu 100 de preparate italiene, dar
m-am limitat, în cele din urmă, la cele mai bune 50.

„Stăm bine la blenduri

Ce ai descoperit atunci în acea cercetare a vinurilor româneşti?
Am găsit câteva vinuri care mi-au plăcut în mod deosebit. Atunci, era mai uşor să găseşti un vin roşu bun decât un vin alb bun. În ceea ce priveşte vinul alb românesc, doar cupajele m-au impresionat mai mult. Blendurile. România stă foarte bine la blenduri. Recent am început să facem şi vinuri foarte bune dintr-un singur soi. De asemenea, avem etichete foarte frumoase la vinurile româneşti! După această selecţie, am apelat la criticii gastronomi din Italia, cu ajutorul Italian Chef Academy. Ei m-au ajutat să găsesc preparate şi câteva restaurante pe care să le asociez cu vinurile româneşti. Am crezut că vor fi reticenţi faţă de propunerea mea – mă gândeam că ar fi dorit vinuri din Noua Zeelandă sau California –, dar 99% din restaurantele pe care le-am contactat au acceptat.

Care au fost ecourile cărţii?
Documentarea pentru carte a durat un an. Cartea a ieşit în ediţie bilingvă, ba chiar a primit câteva premii internaţionale. Am început să o promovez şi în România. Şi, desigur, a apărut întrebarea: „Dar numai 50 de vinuri bune avem noi?!“. Fireşte că erau mai multe, doar că nu apucasem să le gust pe toate. Şi aşa s-a conturat ideea de a avea un ghid. Am început să merg la producători. Am ajuns în unele zone atât de greu accesibile, încât am crezut că o să se rupă maşina până ajung. Erau regiuni foarte îndepărtate, iar enologii şi oamenii care mă întâmpinau erau atât de emoţionaţi, încât cred că rar îi vizita cineva. A fost o experienţă senzaţională. Am simţit şi am trăit efectiv vinul în România direct şi de aproape. M-a ajutat foarte mult să-l cunosc. M-am îndrăgostit de vinul românesc şi de potenţialul său. Aşa a apărut primul ghid de vinuri româneşti, care a ajuns să fie vândut, prin Amazon (n.r. – cel mai mare magazin online din lume), până în Noua Zeelandă. Un proprietar de restaurant din China şi-a luat ghidul ca să îşi facă lista de vinuri...

În asocierea mâncărurilor cu vinuri există anumite reguli? S-a încetăţenit, într-un fel, că mâncărurilor grele le asociem vin roşu.
Ai în farfurie carne, să zicem. Bun. Ce fel de carne? Albă? Roşie? Cum e gătită? La cuptor, grătar, negătită, adică tartar? Poţi să asociezi începând de la spumant şi până la un vin roşu structurat, de doi-trei ani. Nu există o regulă, ci sunt foarte multe reguli. Sunt câteva puncte de referinţă, iar structura şi textura ne interesează cel mai mult. Cu cât preparatul e mai texturat, cu atât şi vinul e mai structurat. Apoi, mergem pe aromaticitate. La salate, spre exemplu, depinde foarte mult cum sunt condimentate. Evitaţi oţetul, folosiţi lămâie, mai degrabă, dacă le însoţiţi cu un vin. Aciditatea este foarte importantă în vin, ca să poţi oferi acel balans.

Desertul cum îl asociem?
Când avem desert, de regulă asociem cu un vin dulce. Întotdeauna vezi spumant cu tort, dar, de fapt, de cele mai multe ori, nu merge. Pentru că şampania nu este dulce de cele mai multe ori. Cel mai uşor de asociat, când nu vrei să dai greş, sunt vinul spumant şi vinul rosé. ;

„Dacă vinul nu e bun, să lăsăm paharul jos“

Ce înseamnă, până la urmă, un vin bun, de calitate?
E foarte simplu. E vinul care îţi place. Tehnic, înseamnă vinul care este echilibrat din punctul de vedere al gustului, al mirosului. E un vin care are un început, are un punct culminant şi îţi lasă acel gust care te invită să-l bei încă o dată. Vinul bun înseamnă o băutură făcută din struguri de calitate, provenită de la producătorul care nu acceptă compromisuri când vine vorba de calitate.

Pe româneşte, acel vin de la care nu te doare capul a doua zi după ce-l bei.
Prefer să nu folosesc termeni de tipul „Să nu te doară capul sau stomacul“. Trebuie, însă, să fim atenţi la spumante, unde procesul de producţie este foarte complex. Contează mult perioada de fermentare, dioxidul de carbon, iar dacă apar probleme la stomac e un indiciu că nu a fost produs la anumite standarde. Aşadar, vinul bun e cel care te face să te simţi bine – şi nu pentru că a avut mai mult alcool sau pentru că ai băut mai multe pahare, ci pentru că ţi-a oferit acea armonie care te invită la al doilea pahar. Un vin prost îl bei doar cu efort, dacă insişti să-l bei. Or, cred că ar trebui să devenim mai pretenţioşi. Dacă vinul e prost, să lăsăm paharul jos. Şi să căutăm unul mai bun.

Ca specialist şi critic de vinuri, îţi poţi da seama înainte de a-l degusta, de  calitatea vinului?
Sigur că da. Pentru a aprecia un vin ai trei etape. Prima e partea vizibilă. Încă de la culoare, poţi să îl apreciezi. Apoi, este mirosul. Şi, în cele din urmă, e gustul care, iarăşi, are mai multe etape. Imediat ce iei o înghiţitură, îl dezbraci într-un fel în mintea ta, cu simţurile pe care le ai, şi, pe urmă, reiese ansamblul din acea degustare.

Ai degustat mii de vinuri. Mai eşti surprinsă?
Tot timpul! Ori de câte ori dau peste un vin senzaţional, servit într-un pahar potrivit. Pentru că, dacă şi paharul are o anumită formă, experienţa e cu atât mai „wow“. Sunt de-a dreptul cucerită atunci când asociez mâncarea cu vinul. Este un orgasm enogastronomic. Când vinul e foarte bun şi ai un preparat la fel de bun şi ştii să le pui împreună inteligent e ca şi cum ai vrea să opreşti timpul pe loc. „Lăsaţi-mă puţin că vreau să memorez fiecare senzaţie pe care o am“. (râde) E ceva pentru care merită să trăieşti.

„Avem o problemă legată de brandul de ţară. Importatorii sunt mai reticenţi faţă de produsele made in Romania“

marinela  ardelean foto arhivă personală

Sunt sute de vinuri bune şi foarte bune în ghidul lansat la editura Humanitas, dacă ar fi să ne raportăm la numărul de stele oferite. Piaţa vinurilor româneşti pare ofertantă, dar nu e prezentă şi în străinătate. De ce?
La fel ca în cazul multor alte produse, probabil, atunci când vine vorba de produse made in Romania, importatorii sunt mai degrabă reticenţi. Avem o problemă legată de brandul de ţară. Îmi susţin teza de doctorat în marketing pe acest subiect – legătura dintre brandul de ţară şi imaginea vinurilor româneşti. Atât timp cât ne confruntăm cu o problemă de imagine în exterior, orice vin bun am produce, fie că e „altceva“, avem deja un minus din punctul ăsta de vedere. Pe de altă parte, noi am exportat foarte mult vin, dar vin ieftin. Ne-am creat un canal pentru vinuri ieftine – în mod deosebit, Pinot Noir, Pinot Grigio, Merlot, adică soiuri de struguri internaţionale, care pot fi înlocuite de orice alte ţari dacă au un preţ mai bun.

Republica Moldova, mai bine văzută decât România la vinuri

Cum se prezintă România la târgurile internaţionale de vinuri?
Nu avem o imagine unitară, curată, frumoasă, atunci când vine vorba de târgurile internaţionale. Ba, mai mult, în Germania,la ProWein, unul dintre cele mai mari târguri din Europa, avem două standuri ale României. Unde s-a mai văzut aşa ceva? Până la urmă, producătorii vor trebui, încet-încet, să se înţeleagă între ei şi să creeze o identitate prin care să se reprezinte vinul românesc, altfel... Deja sunt din ce în ce mai mulţi producători care investesc foarte mult pentru a îmbunătăţi imaginea vinului românesc, participând la tot mai multe târguri. Se vede în succesul înregistrat în export, colaborând cu importatori dedicaţi canalului Horeca sau canalului de vinuri Premium. Doar că e nevoie de timp. Ţine, într-adevăr, şi de implicarea statului. Dar toată lumea se plânge de lipsa de viziune a statului. Aşa cum nu funcţionează în alte domenii şi industrii, nici la vinuri nu prea funcţionează.

Prin comparaţie, piaţa din Republica Moldova este văzută mai bine?
Da, din mai multe motive. Statul se implică mai agresiv – susţine şi protejează industria. Până la urmă, e bogăţia lor. Şi au vinuri foarte bune. Noi suntem mai comozi. Avem foarte multă absorbţie de cantitate la nivel naţional, pe când Republica Moldova exportă. Am spune că nu avem o nevoie economică atât de mare ca Republica Moldova. Dar şi când îi vezi la târguri, îţi este mai mare dragul să te uiţi ce frumos se prezintă.

Cum s-a schimbat interesul şi consumul pentru vinul românesc în ultimii ani? Sunt românii mai atenţi ce tip de vin pun pe masă?
Da, şi este îmbucurător. De altfel, era de aşteptat, având în vedere că numărul cramelor în România creşte foarte mult în fiecare an. Apar cinci sau zece crame noi aproape în fiecare an. Cel puţin în ultimii zece ani aşa s-a întâmplat. Şi, foarte important, a crescut numărul producătorilor mici. Am o mică plăcere, când călătoresc cu taxiul, să-i întreb pe şoferi ce părere au de un vin anume. Fac pe „clientul misterios“ în momente nonconformiste. Şi mă bucur să aud că producători care nu sunt de foarte mult timp pe piaţă au reuşit să se facă deja cunoscuţi şi apreciaţi publicului larg. Încet-încet, s-a strecurat în viaţa noastră şi partea de cultură generală a vinului – soiuri, cupaje, producători, chit că bem sau nu acel vin.

marinela  ardelean foto arhivă personală

„Femeia decide ce se consumă la masă“

Cum arată profilul consumatorului român?
Mă gândesc, în primul rând, la tatăl meu, care, cum am spus, provine dintr-o zonă a vinului, Silvania. Pasiunea cu care vorbeşte despre vinuri reprezintă un profil de consumator. Mama, pe de altă parte, care vine dintr-o zonă a pălincii, absoarbe informaţia despre vin diferit faţă de tata. E un alt tip de consumator. Sunt generaţiile tinere, care îşi culeg informaţiile de pe bloguri, de pe aplicaţii, din recomandări. Ei au o altă experienţă cu vinul. Cert este că într-un cămin se achiziţionează cel mai mult din supermarketuri, iar, de regulă, femeia este cea care decide ce se consumă. Observ cu bucurie că trendul vinul rosé-vara şi vinul roşu-iarna s-a cam dus. Acum, se consumă vin rosé şi iarna, şi asta pentru că au apărut rosé-uri mai structurate, gastronomice, de calitate, la fel cum sunt şi vinuri roşii lejere, care, fiind servite la o temperatură puţin mai joasă, cu vreo două-trei grade mai puţin, sunt perfect de băut şi vara. Cred că profilul de consumator nu mai ţine de gen. Putem vorbi, mai degrabă, de diferenţe din punct de vedere cultural, al statutului economic, al experienţei şi mediului înconjurător în care oamenii se dezvoltă.



Cum ar putea fi cunoscut mai bine vinul românesc şi în afara graniţelor?

Este inevitabil ca, mai devreme sau mai târziu, producătorii să se aşeze la aceeaşi masă, cât mai mulţi, şi să lase deoparte competiţia. Suntem prea mici ca să avem o voce puternică la nivel mondial atunci când ieşim în afara României. Şi cred că acest lucru se va întâmpla odată cu noile generaţii. Copiii producătorilor înţeleg, de pildă, şi încep deja să se întrebe. Au o abordare după care râvnim de ceva vreme. Pot să dau exemple de la Gîrboiu, de la Avereşti, de la Cotnari. Sunt noile generaţii care încep să se implice din ce în ce mai mult. Sunt prieteni între ei, povestesc, lasă la o parte orgoliile, ceea ce e foarte bine. Pentru că vinurile româneşti sunt bune, chiar foarte bune, mai ales atunci când le comparăm cu altele din diverse colţuri ale lumii. Cred că, de acum înainte, o să începem să ne bucurăm de ele la preţurile potrivite şi o să avem o stabilitate din punct de vedere al calităţii. În ultimii ani, au fost multe replantări ale viţei-de-vie şi investiţii semnificative în crame.

marinela  ardelean foto arhivă personală

Cum se simte la nivel mondial? E vreo piaţă nouă de vinuri care face furori?
Calitatea vinului, la nivel mondial, creşte. Absolut. E greu să găseşti un vin, să îi spunem îndoielnic, nu prost. Mereu spun că nu există vinuri proaste, la fel cum nu sunt femei urâte. Sunt crame în Bulgaria, în Ungaria, la noi, în România, care devin pe zi ce trece mai bune. Una dintre cele mai de succes ţări noi din punct de vedere al producţiei este China. Face China nişte vinuri acum...

Cât de „sănătoase“ sunt vinurile făcute în grădina proprie? Cum le separăm de cele de calitate? Să punem un verdict.
Având în vedere că am rudenii, în mod deosebit bunicul meu, care încă fac vin în felul acesta, din pasiune, nu pot să vorbesc foarte obiectiv legat de diferenţele între vinul făcut acasă şi vinul găsit în sticlă (râde). Trebuie să ne gândim că este un aliment şi că trebuie să respecte anumite reguli. În special, cum îl păstrăm. Avem vinul proaspăt, abia făcut, de care bucurăm imediat de sărbători, aşa, între prieteni, şi altceva e să avem aşteptări de la un vin care să devină rezerva noastră pentru un an întreg. Cred că a venit momentul în care să acordăm ceea ce e bine meritat: vinul la sticlă respectă anumite standarde. În primul rând, care ţin de sănătatea noastră. Astăzi găsim vinuri la sticlă, accesibile din toate punctele de vedere. Pe de o parte, vinul făcut în casă încurajează consumul, însă e legat şi de tradiţie, pe de altă parte. Dar să nu depăşim cantităţile recomandate!

Recomandări de vinuri pentru masa de Sărbători

Recepţie - un vin mai vaporos, mai uşor, dar cu arome ferme: Tămâioasa românească vinificată sec sau spumant, florală şi vioaie. Poate fi pusă şi lângă pufoşii cozonaci de la sfârşitul mesei. Exemple (crame): Halewood sau Prince Stirbey.

l Lângă salată Coleslaw, de ţelină rasă pe lângă morcovi, cu maioneză şi un strop de sare, antreuri cu maioneză (ouă umplute, salată boeuf sau a la rousse), vom avea un vin mai acid, care să cureţe bine grăsimea: Feteasca albă, Şarba, Crâmpoşie. Exemple: Gîrboiu sau Crama Bauer.

Antreuri de carne (tobă, caltaboşi, piftie) – un vin care să aibă şi o aciditate semnificativă (acelaşi rol de a păstra papilele curate), dar şi un plus de densitate (care să compenseze greutatea mâncărurilor), aromă şi eleganţă: un rosé cupaj care sa conţină şi fetească neagră. Exemple:  SERVE.

Primele cărnuri, de păsăret mai mare sau de vânat mic – raţă, curcan, iepure, fazan, dar şi cârnaţii mai slabi, eventual puţin uscaţi şi afumaţi – vom avea un vin roşu intens, dar nu foarte dens, Negru de Drăgăşani. Exemple: Avincis.

Vânat mare, vită maturată - Fetească neagră uşor baricată sau în cupaje cu Cabernet sau Merlot. Exemple: Davino sau Tohani.

Desert – Grasă, Tămâioasă. Exemple: Casa de Vinuri Cotnari.

Pentru a completa meniul cu vinuri de peste Prut, având în vedere anul Centenar, aş alege vinuri de la Purcari şi Gitana. Negru de Purcari Vintage şi Lupi sunt, pentru mine, cele mai reuşite vinuri roşii din Republica Moldova.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite