INTERVIU - Ioan Holender: „Scopul unei instituţii publice nu este asigurarea comodităţii şi bunăstării angajaţilor săi!”

Acum mai mult de un an, la lansarea unei cărţi despre directoratul artistic al Festivalului Enescu, unul dintre autori spunea despre Ioan Holender că „este un model al funcţionarului public vest european, un om care nu se acomodează cu România şi nu vrea să fie comod pentru nimeni”.

Mi se pare foarte actuală această caracterizare tocmai astăzi, când declaraţiile dlui Holender legate de starea actuală a ONB au declanşat multe reacţii, mergând până la propuneri de reglări de conturi în afara presei. Aşa am ajuns să-i solicit un interviu, pe care fostul director al Wiener Staatsoper şi al Festivalului Enescu, actualmente consilier artistic al Metropolitan Opera din New York, a avut amabilitatea să mi-l acorde.

Alexandru Pătraşcu: În primăvara lui 2016 aţi propus desfiinţarea ONB, când aţi remarcat imposibilitatea gestionării situaţiei de acolo de către Ministerul Culturii. De ce? Ce-aţi pune în loc?

Ioan Holender: Am propus atunci desfiinţarea ONB în scopul anulării tuturor contractelor colective prin imediata reînfiinţare a instituţiei sub o nouă denumire. Prin intermediul unor noi contracte colective de muncă, valabile pentru toate departamentele instituţiei – al orchestrei, al soliştilor, al corului, al baletului, precum şi al personalului tehnic şi administrativ –, s-ar fi putut crea o nouă structură legală, ce ar fi condus la posibilitatea creării la repetiţii a unor prestaţii de înaltă calitate artistică, demne de acest institut. Doar astfel se pot desfiinţa actualele regulamente de muncă, susţinute cu ardoare de sindicalişti. Scopul unei instituţii publice este realizarea unor prestaţii artistice pentru mulţumirea publicului plătitor şi nu asigurarea comodităţii şi bunăstării angajaţilor săi!

A.P.: Ce v-a determinat să vorbiţi din nou despre situaţia de la ONB, după aproape un an de la acele evenimente?

I.H.: Printre altele, am fost informat chiar de soliştii oaspeţi din străinătate despre onorariile exagerate oferite la Iaşi şi Bucureşti şi am fost revoltat să observ că cei responsabili acţionează ca într-o ţară în dezvoltare, à la Dubai sau Oman. Responsabililor li se pare că un artist cu nume italian merită doar din acest motiv să fie invitat şi plătit să participe în cadrul unor spectacole, neglijând astfel, ba chiar sabotând talentele naţionale, de care, după cum bine ştim, nu ducem lipsă.

A.P.: Bine, şi ce credeţi că ar trebui să facă Ministrul Culturii, dl Ionuţ Vulpescu? În fond, articolul dvs. din DCNews îi era adresat direct.

I.H.: Ministrul Culturii este forul superior de control în privinţa cheltuirii banilor publici.

A.P.: După două decenii la conducerea Operei de Stat din Viena, care sunt calităţile pe care trebuie să le aibă un director de operă?

I.H.: Să creadă personal în calitatea artistică pentru care se angajează. Prin organizarea diferitelor „evenimente”, gale şi întreceri/concursuri artistice (!) se poate obţine o trecătoare prezenţă mediatică, însă nu acesta este scopul activităţii unui/ unei director/directoare al/a unei instituţii de artă şi cultură.

A.P.: Cu siguranţă că şi în România există mulţi asemenea manageri cu aceste capacităţi. Dar atunci ce înseamnă să fii un director de Operă bun?

I.H.: Da, cu siguranţă există şi au existat şi în România asemenea manageri; actualmente, la Cluj şi Timişoara. La Opera din Bucureşti, Ludovic Spiess a făcut la timpul său exact cele menţionate în răspunsul primei întrebări, ceea ce atunci a deranjat bineînţeles sindicatele, care s-au plâns la politicieni, la care au avut şi au mai multă influenţă decât cei care vor să obţină pe drept schimbări necesare.

Gradul de umplere a sălilor este un criteriu important, dar nu unul primordial în asigurarea succesului unui teatru de operă! O lucrare nouă este întotdeauna mai puţin frecventată decât una deja cunoscută, însă, aşa cum istoria ne învaţă, aceasta poate dobândi ulterior un succes triumfal. Sigur că mă refer aici şi la montările scenice ale lucrărilor, care sunt un act de creaţie şi nicidecum de reluare, refacere sau repetare a ceea ce s-a făcut odinioară, pe alte meleaguri şi cu alţi interpreţi.

Sică Alexandrescu sau David Esrig în teatru, Jean Rânzescu sau Hero Lupescu în operă, dacă s-ar întoarce la noi, nu ar mai monta lucrări în stilul lor de altădată, ci, cu toată calitatea excepţională dovedită atunci, ar face prin mijloace contemporane cu totul altceva.

A.P.: S-a schimbat mult România  în ultimii 10 ani de când este membră UE?

I.H.: S-a schimbat mult în bine, dar de când cu Guvernul tehnocrat şi cu noul Herr Preşedinte, care dezbină ţara, în mai rău.

A.P.: Cum vedeţi Opera Naţională Bucureşti peste 10 ani?

I.H.: În mai rău ca acum, nu se mai poate.

Interviu publicat pe blogul Despre Opera.