Dragoş Mânza: Düsseldorfer Symphoniker este orchestra oraşului, cu rezidenţă la Tonhalle, sala principală de concert din Düsseldorf. Orchestra cântă la Operă în aproape două treimi din totalul apariţiilor pe care le are pe sezon. Este într-un fel închiriată, să zic aşa. Cântăm şi simfonic, şi operă în aceeaşi stagiune. Este un singur ansamblu care face totul. Eu mă aflu aici de patru ani. Înainte am fost la Weimar, am studiat la Conservatorul „Franz Liszt” cu profesorul Friedemann Eichhorn, venind în Germania imediat după bacalaureatul din 2007, de la Iaşi.

C. P.: Ai studiat deci şi la Iaşi.

D. M.: În primii 12 ani, am urmat cursurile Colegiului Naţional „Octav Băncilă”, cu profesoara şi în acelaşi timp mătuşa mea, Maria Iftimie, precum şi cu dl profesor Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii „Moldova”.

C. P.: Ce a urmat?

D. M.: În tot timpul studiilor la Conservator am dat concerte; eu în fiecare an vin în România, cânt de vreo 2-3 ori, cât îmi permite timpul. La un moment dat, am susţinut un concurs pentru Orchestra Simfonică din Düsseldorf şi l-am câştigat din prima. Asta a fost în 2012. Am devenit unul dintre cei mai tineri prim-concertmaeştri din ţară, în clipa aceea.

C. P.: A fost greu concursul?

D. M.: În sine, dificil, dar pentru mine n-a fost foarte greu pentru că până în acel moment aveam o experienţă destul de mare în concursuri. Participasem la competiţii de vioară de când aveam 10 ani, cel puţin la una dacă nu chiar la două pe an. După ce am venit în Germania am participat tot la concursuri de vioară, care sunt un exerciţiu foarte bun. Un concurs pentru orchestră nu este mai greu decât un concurs internaţional de vioară. E un pic altfel, alt sistem de pregătire, alt repertoriu dar... am fost singurul care am trecut în etapa a doua, desigur singurul în etapa a treia şi respectiv a patra.

C. P.: Rezultatul s-a văzut. Ce premii ai obţinut la concursurile internaţionale?

D. M.: Majoritatea le-am făcut când eram foarte, foarte tânăr în România, la Braşov, Bucureşti, „Jeunesses Musicales”, în Germania la Weimar, Concursul „Louis Spohr”. În ultima vreme mi-am redus prezenţa la concursuri. Cel mai recent, în 2012, alături de pianista Alina Bercu, a fost Concursul de muzică de cameră de la Trieste, la care am obţinut Premiul I „Trio di Trieste”.

C. P.: În afară de activitatea din orchestră desfăşori şi activitate concertistică?

D. M.: Da. Trebuie să vă imaginaţi că în primii doi-trei ani de când am început aici am avut de învăţat foarte mult repertoriu. Până în momentul de faţă, cred că am învăţat cel puţin 50 de opere. Asta lăsând la o parte repertoriul simfonic. Deci în acei ani am redus foarte mult din activitatea de concert, am făcut o pauză. De-abia am reînceput şi am dat câteva concerte şi aici, dar marea parte le-am susţinut în România, la Iaşi, Sibiu, Botoşani, Tg. Mureş.

C. P.: Îţi permit obligaţiile de prim-concertmaestru să revii des în România?

D. M.: Contractul conţine o aşa numită „reducere de serviciu”, adică un număr mai mic de prezenţe decât majoritatea colegilor mei din orchestră.

C. P.: Ai cântat sub baghetele multor dirijori, şi de operă, şi specializaţi în muzică simfonică. Ce nume îţi vin mai întâi în gând, ca impresie lăsată?

D. M.: Răspunsul se îndreaptă către unul dintre dirijorii care au venit de curând la Düsseldorf şi anume Ádám Fischer. Este noul nostru dirijor-şef de la Tonhalle, un muzician excepţional, cu tehnică foarte bună, perfect inteligibil şi foarte pasionat în tot ce face. Transmite multă energie în orchestră, este cel pe care colegii îl apreciază foarte mult şi toţi ne bucurăm că-l avem pe podium. A venit de-abia din acest sezon, este primul lui sezon la noi. Şi aici, la Operă, avem mulţi dirijori buni, de exemplu Marc Piollet, ne înţelegem foarte bine cu el, ne bucurăm totdeauna când vine şi ne conduce. Şi cu Axel Kober, directorul general muzical al Operei, cântăm cu mare plăcere. Avem şi tineri, de exemplu unul dintre „Kapellmeister”-ii de la Operă, un uzbec, Aziz Shokhakimov. Dl director general, prof. Christoph Meyer, îl apreciază pentru că este foarte talentat.

C. P.: Cum decurge lucrul în pregătirea unui spectacol de operă cu un şef care vă inspiră multă energie?

D. M.: Depinde foarte mult dacă este vorba de o premieră sau de un spectacol de repertoriu. La o premieră e cu totul altceva, acolo există mult mai mult timp, avem mult mai multe repetiţii, putem să luăm o piesă de la început şi până la premieră să o disecăm, să o lucrăm în amănunt. Dacă este o repetiţie pentru un titlu din repertoriu, atunci depinde foarte mult de „chimia” dintre dirijor şi orchestră. Dacă bagheta transmite plăcerea de a cânta şi induce energie, este cel mai important. De exemplu, pentru „Carmen” sau pentru „Don Giovanni”, pe care le-aţi văzut, am avut maximum o repetiţie, cândva acum o lună şi în rest le cântăm aşa, de-a lungul sezonului fără repetiţii. Atunci este important să existe această scânteie.

C. P.: A iradiat-o Marc Piollet. Dragoş, ce gânduri ai pentru viitor?

D. M.: Întrebarea asta este leit-motivică în orice interviu.

C. P.: Obligatorie.

D. M.: După cum am spus, pentru că în anii trecuţi m-am limitat un pic din punctul de vedere al activităţii, am început acum, din ce în ce, să-mi dezvolt mai mult partea concertistică, deci voi veni în România din ce în ce mai des. Am cunoscut chiar acum două săptămâni la Sibiu un dirijor minunat, dl Gabriel Bebeşelea, cu care am cântat „Concertul în re minor, op. 47” de Sibelius şi vreau neapărat să mai cântăm împreună în ţară. Am o parteneră pianistă, Alina Bercu, soţia mea, concertăm foarte mult împreună şi vom încerca să dăm cât mai multe recitaluri şi în România, şi în Germania. Deci solist, muzică de cameră, orchestră, totul la un loc, aşa ar arăta un muzician complet mulţumit.

C. P.: Ce sentimente îţi trezeşte Iaşul, Iaşul tău natal şi al primilor 12 ani de şcoală?

D. M.: Încerc pe cât posibil să mă întorc cât mai des; nu vă spun că, de fiecare dată când ajung, îmi zic că trebuie neapărat să mai merg încăodată pe Copou şi înapoi, la Teiul lui Eminescu, în Grădina Botanică, la Filarmonică, asta face parte din mine. Din păcate, în ultimii ani n-am fost destul de des, dar acum vreau să merg din ce în ce mai mult, pentru că mă simt foarte legat şi există acolo o atmosferă care-mi este foarte aproape. Nu se poate explica.

C. P.: Splendid spus! Locurile natale te încarcă de energii. Pe ce perioadă ai contract la Düsseldorf?

D. M.: Nedeterminată.