INTERVIU Attila Ambrus, fost spărgător de bănci: „Nu am dat doi bani pe norme. Am furat de mic, când am băut vinul şi am mâncat anafura din biserică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Attila Ambrus, banditul Whisky                                                                                   FOTO: Elena Stolerciuc
Attila Ambrus, banditul Whisky                                                                                   FOTO: Elena Stolerciuc

Attila Ambrus, pesonajul care a inspirat filmul „The Whisky Robber” (Banditul Whisky) care are  premiera vineri pe marile ecrane, consideră că închisoarea l-a salvat, pentru că acolo s-a dedicat studiului - şi-a dat bacalaureatu l- şi a învăţat arta olăritului. Banditul spune că doreşte să fie îngropat acolo unde s-a născut, la Miercurea Ciuc.

La sfârşitul anilor `80 şi începutul anilor `90, Attila Ambrus, născut la Miercurea Ciuc, devenea un erou popular ca spărgător de bănci. Cu 27 de jafuri armate la activ, însă niciunul cu vărsare de sânge, Ambrus a păcălit autorităţile, devenind un bandit aclamat de maghiari. Renumitul  regizor Nimród Antal i-a transpus povestea în filmul „The Whisky Robber“, lucrând îndeaproape cu adevăratul personaj, eliberat în 2012, după 12 ani de închisoare.

Attila Ambrus (50 de ani) a crescut în Transilvania până la vârsta de 21 de ani, când a emigrat ilegal în Ungaria, călătorind sub un tren de marfă. A devenit portar pentru echipa de hochei din Budapesta, iar după ce a încercat să obţină un permis de muncă, fără prea mult succes, a ajuns să jefuiască bănci. Porecla „Banditul Whisky” a primit-o de la mirosul de alcool pe care îl lăsa în urmă: înainte de fiecare jaf, obişnuia să bea whisky pentru a se calma. Astăzi, Ambrus este zâmbitor, ştie că a greşit şi punctează că în parcursul său au contat mai mulţi factori, printre care lipsa iubirii. Consideră că închisoarea l-a salvat, căci acolo s-a dedicat studiului, dându-şi bacalaureatul, şi tot acolo a învăţat arta olăritului. În prezent, se ocupă de realizarea şi comercializarea obiectelor din ceramică.

Weekend Adevărul”: Ce înseamnă acest film pentru dumneavoastră?

The Whisky Robber_foto_Taylor Pictures

Attila Ambrus: Filmele autobiografice sunt de interes strict pentru rude. Eu nu am neamuri. Dar filmul are un succes uriaş în Ungaria şi asta mă bucură. Dacă e un film bun sau rău, eu nu am cum decide asta. Publicul decide.

V-a schimbat în vreun fel acest film viaţa?

Nu. Dar am realizat că trebuie să muncesc şi mai mult. Băncile nu mă ajută (râde), am mai multe responsabilităţi. 90% din film e viaţa mea. Totuşi, nu vorbim despre un documentar. Regizorul a avut mână liberă cam 10% şi asta nu m-a deranjat. Eu nu mă pricep la filme. Mă pricep doar la jafuri şi la ceramică, aşa că nu am vrut să mă amestec în structura filmului. Trei ani am colaborat cu Nimrod Antal (regizorul), la început am avut mici neînţelegeri. El e un artist, un om sensibil. L-am adus în Ardeal, i-am arătat locurile natale. 

În suflet, mereu am să rămân ardelean, deşi, din păcate, am simţit de multe ori că nu aparţin niciunei ţări. Totuşi, i-am cerut soţiei mele un singur lucru: după ce o să mor, rămăşiţele mele să fie aduse acasă, în Secuime.

Aveam 21 de ani când am fugit din ţară. Şcoală nu prea am făcut, abia în închisoare am dat bacalaureatul. La 9 ani eram dat afară din Biserică (băusem vinul preotului şi am mâncat şi anafura). De foarte mic am învăţat că regula e că nu există reguli. Nu am dat doi bani pe norme. An de an eram dat afară din şcoli. Toată lumea a încercat să mă educe, dar dacă e să fiu sincer, pe mine strada m-a educat. Mama m-a părăsit când eram mic, pe urmă m-a crescut bunica, până a murit, apoi o mătuşă. De la ea am furat, m-a dat şi ea afară. Am ajuns la tatăl meu, s-a săturat şi el, m-a dat la un colegiu, şi de acolo am fost dat afară. Am ajuns la şcoala de corecţie. Cumva, m-am pierdut. 

The Whisky Robber_foto_Taylor Pictures

Personajul Attila Ambrus, interpretat de Bence Szalay, alături de anchetatorul Bartos (Zoltán Schneider), în ”The Whisky Bandit” (Foto: Taylor Projects)

A contat şi lipsa iubirii. Abia pe la 40 de ani am simţit că trebuie să mă schimb.

Trebuie întotdeauna să privim în faţă, în viitor. Nu e de niciun folos să ne tot ancorăm în trecut. Am creat multe probleme, dar cred că din tot ce am făcut am avut de învăţat.

Ce v-a determinat să alegeţi această cale în viaţă? Cum v-a venit ideea comiterii primului jaf?

Pe scurt, în spatele fiecărui caz se află o femeie. Francezii numesc asta „cherchez la femme“ - caută femeia. Caută femeia în spatele oricărui caz. Aveam datorii, aveam probleme, eram implicat într-o relaţie cu o fată care provenea dintr-o familie de intelectuali, cu pretenţii. Nu prea făceam faţă situaţiei, mai ales din punct de vedere pecuniar. M-am gândit că, dacă aş avea bani, mi-aş putea face loc în acea pătură socială superioară, aş putea fi acceptat.

                                                                                             Attila Ambrus (Foto: Elena Stolerciuc)

De multe ori am păţit ca în România să fiu numit „bozgor“, iar în Ungaria, român împuţit. Cumva, mă simţeam străin în ambele ţări şi m-am gândit că dacă aş avea bani oamenii m-ar stima. Aş fi lăsat în sfârşit în pace. Am avut şi o datorie şi mai aveam şi o pornire de genul: de ce n-aş putea să jefuiesc o bancă?

Banii v-au schimbat?

Nu s-a schimbat nimic în mine. Dar banii-ţi dau un fel de libertate, sunt un rău necesar. Cei care au inventat banii nu s-au gândit cât de mult va avea de suferit din cauza asta societatea. Banii-i fac pe oameni avizi, însetaţi, banii distrug scara valorilor. Nu sunt un sfânt: am nevoie de bani. Dar deja ştiu că nu vreau bani cu orice preţ.

Aţi avut timp să vă bucuraţi de bani?

Sigur. Am dus hedonismul la rang de artă şi m-am lăsat condus de principiul că orice mi se poate lua în viaţă în afară de amintiri. De asta am călătorit în toată lumea.

Cum au trecut cei aproape 13 ani în spatele gratiilor?

Foarte încet, dar totodată foarte repede. Am realizat că e neapărat să studiez în închisoare. Nu ai cum rezista 13 ani închis dacă nu-ţi pui la muncă creierul şi creativitatea. Închisoarea m-a salvat. Pe 31 ianuarie se fac şase ani de când sunt liber.

The Whisky Robber_foto_Taylor Pictures

 Bence Szalay şi Viktor Klem în ”The Whisky Bandit” (Foto: Taylor Projects)

După ce aţi ieşit din închisoare, de ce aţi rămas în Ungaria? De ce nu v-aţi întors?

A fost simplu. Mi-am analizat viaţa şi am tras linie. Tatăl meu murise, cu mama mea nu ţin legătura, ea m-a părăsit când aveam un an şi jumătate. Problema e că nu am rădăcini nicăieri. În Ungaria am încercat să-mi refac viaţa. Ca să mă întorc în Ardeal, ar fi trebuit să o iau de la capăt, iar pentru asta sunt prea bătrân.

Copii aveţi?

Nu am încă, dar mi-aş dori. Copii se pricepe să facă oricine. Sunt însurat de doi ani cu o unguroaică şi mă gândesc serios să fie şi ultima oară când am făcut pasul ăsta. Soţia mea e cu 20 de ani mai tânără decât mine şi este la fel ca soţia lui Columbo: toată lumea ştie că există, dar nimeni nu a văzut-o.

Sunteţi un om credincios?                                         Attila Ambrus (Foto: Elena Stolerciuc)

Nu. Cred doar în soartă. Respect oamenii credincioşi, dar îi rog ca pe mine să mă lase în pace.

Ce mesaj ai avea pentru tinerii care au tendinţa de a porni pe o cale ilegală în viaţă?

Să nu facă ce am făcut eu. Eu sunt un model rău. E o cale greşită cea pe care am mers. Suntem în lumea asta făcuţi să trăim 50-70-80 de ani. E un timp prea scurt. Mai bine învăţăm ce înseamnă să fim umili, respectuoşi, să credem în puterea noastră şi în domeniile în care excelăm. În fiecare dintre noi se ascund talente. Jefuirea unei bănci nu e o soluţie. Un jaf te îngroapă.

Planuri de viitor?                                               

Păi, aş vrea să jefuiesc OTP Bank în România (râde). De asta am venit acum aici, să prospectez terenul. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite