INTERVIU Antonel Boldan, tenor: Nimic, dar absolut nimic pe lume nu poate înlocui bucuria unui spectacol real

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonel Boldan
Antonel Boldan

ICR Paris desfăşoară proiectul ”Împreună cu creatorii români din Franţa în timpul şi după coronavirus”. În aşteptarea reluării activităţii teatrelor, muzeelor, sălilor de concert sau a cinematografelor, ICR Paris publică interviuri despre viaţa şi proiectele a 15 artişti din Franţa care promovează cultura română. Azi: tenorul Antonel Boldan : ”Vom inventa, noi, artiştii, feluri inedite de a fi împreună în această nouă lume”

ICR Paris: Cum ai trăit această închidere a lumii culturale, acest moment în care domeniul digital pare să fi pus stăpânire pe lumea reală?
Antonel Boldan: Îmi amintesc foarte bine momentul când a început toată această perioadă de izolare forţată, momentul când preşedintele Franţei a decretat această stare generală de izolare la domiciliu : repetam Romeo şi Julieta, de Charles Gounod, la Grenoble. Totul s-a schimbat de la o zi la alta, am fost obligaţi să oprim tot şi să ne întoarcem fiecare acasă. Imi aduc aminte că în tren, privind în jurul meu, vedeam doar chipuri temătoare; se instalase o senzaţie apăsătoare, de frică, nimeni nu reuşea să accepte ideea că această situaţie chiar se întâmplă, ne cade peste cap din senin, doar din cauza unui virus.

Am resimţit deci această « îngheţare » a oricărei activităţi ca pe o violenţă, iar mai apoi ca pe o frustrare. Au existat multe constrângeri, unele contracte şi producţii muzicale au fost anulate, iar altele au fost amânate pentru o dată ulterioară mai mult sau mai puţin sigură. Această stare de frustrare a fost urmată ulterior de o senzaţie de inutilitate. Aveam impresia că ceea ce făceam eu, meseria mea de artist liric, cântăreţ de operă, devenea subit irelevant, că deveneam invizibil, arta fiind considerată nesemnificativă în comparaţie cu alte domenii de activitate. 

Să nu uităm că sălile de spectacol, spaţiile culturale de orice fel, au fost printre primele închise, iar apoi, când s-a ieşit din izolare, acestea au fost şi sunt printre ultimele care devin din nou accesibile publicului. Paradoxal comparativ, pe de o parte, cu acest sentiment de inutilitate al meseriei mele, imediat, in schimb, am constatat cu toţii că au început să fie consumate din ce în ce mai multe produse artistice, digitalizate pe platformele şi reţelele sociale. Concluzia care se impune, după părerea mea, este că arta şi orice produs artistic în sine sunt extrem de importante, chiar vitale, pentru fiecare dintre noi fie în situaţii de criză, în situaţii-limită, dar şi în situaţii normale, în viata de zi cu zi. 

Apoi, pentru  o perioadă destul de lungă de timp, am fost cuprins de un sentiment de incertitudine asupra viitorului. In aceea perioadă circulau o mulţime de informaţii contradictorii atât în ceea ce priveşte virusul cât şi în legătură cu impactul său asupra meseriilor din domeniul artistic. E bine ştiut că  « spectacolul viu » implică  proximitate în interiorul unei săli de spectacol, un schimb direct de energie  între artist şi publicul său, iar în acelaşi timp se credea că acest virus este cu atât mai contagios în acest tip de context social. Faptul că transmiterea coronavirusului  pare a fi favorizată de momentele când suntem împreună, când ne  reunim, a făcut să planeze incertitudinea asupra posibilităţii de a continua să ne practicăm meseria, de a continua să creăm artă, aşa cum eram obişnuiţi să procedăm până acum.

ICR Paris: Această criză a coronavirusului a fost pentru tine un motor de creativitate, de reînnoire şi de explorare?
Această perioadă a fost pentru mine o perioadă de reflecţie şi introspecţie personală privind valorile şi fundamentele societăţii noastre. Locul şi importanţa artistului în această societate care se află în plină mutaţie din cauza acestui virus cu care se pare că va trebui să convieţuim încă mult timp de acum înainte. Această analiză interioară, interpelare asupra propriului statut, e o obişnuinţă şi o necesitate în viaţa unui artist. De fiecare dată când pregătim un rol, noi, artiştii, cercetăm adânc în noi înşine şi reuşim, prin introspecţie şi reflecţie, să descoperim resurse nebănuite  cu care "hrănim" personajele  pe care le interpretăm pe scenă. 

Doar că de data aceasta introspecţia m-a purtat pe un teren în care mi-am pus întrebări despre mine însumi, despre vocaţia mea ca artist. Întrebări privind implicarea mea mai activă, mai directă, poate mai militantă, care ar putea fi ea, cum s-ar putea materializa în această societate în plină schimbare…? Am simţit dorinţa de a fi mai vizibil ca artist, într-un mod activ, pentru a putea păstra şi apăra specificitatea acestui domeniu, specificitatea artei, care constă în împărtăşirea directă a emoţiei între artist şi spectator. Căci, după cum spuneam mai sus, acest virus pare a se interpune mai exact în situaţii când suntem împreună, iar  spectacolul viu implică o proximitate fizică anume, care pare a favoriza propagarea lui. 

Toată această introspecţie cu privire la societate şi la rolul artistului în societate m-a adus, în mod natural, în faţa unei alte dileme: ce contează mai mult, starea de sănătate sau libertatea individuală ? Din această dihotomie, inevitabil, au decurs şi alte întrebări: ce e de făcut? cum să mai creezi artă în această societate în care, din cauza noului coronavirus,  ne este frică de celălalt, ne este frică de proximitate, frică de a fi împreună?

Soluţia care mi s-a părut evidentă este că ar trebui imaginate alte modalităţi de a crea, adaptându-ne acestei noi realităţi, care ne-a devenit azi intrinsecă. Această schimbare, această capacitate de reinventare este proprie arsenalului artistic. Artiştii au fost dintotdeauna printre  primii care au creat, au imaginat lumi noi, diferite, au propus soluţii alternative şi de avangardă. Deci schimbarea nu este un element de care să ne fie teamă, ci doar un detaliu care face parte din cotidianul unui artist.

ICR Paris: Care au fost mijloacele de subzistenţă ale artistului în timpul izolării?
Întreaga perioadă despre care vorbim a fost şi poate încă este foarte dificilă pentru multe domenii de activitate, printre care şi domeniul artistic, deoarece multe concerte şi contracte  au fost anulate sau amânate. În ceea ce mă priveşte, am aşteptat în timpul perioadei de izolare forţată, dar şi ulterior acesteia, pentru a vedea dacă producerea unui spectacol cu Madama Butterfly în străinătate va fi menţinută. În final, ea a fost anulată apoi amânată pentru o dată ulterioară şi nici astăzi nu se ştie încă dacă va avea loc.

Am adus în discuţie acest contract în particular pentru  a sublinia această stare de contradicţie, care a atins foarte mulţi artişti în această perioadă. Cu toţii am văzut cum sursa noastră de venit dispare de la o zi la alta, toate contractele, toate promisiunile de muncă devin incerte sau nule. În acelaşi timp, poate tocmai din această cauză, datorită acestei situaţii de incertitudine şi instabilitate, am conştientizat că am nevoie de mult mai puţine lucruri pentru a crea. Din cauza mentalităţii care guvernează lumea în care trăim, a consumerismului ideologic, suntem mereu dornici de mai mult, de a consuma din ce în ce mai mult. Am realizat că suntem înconjuraţi de un « surplus » cu care chiar nu ştim ce să facem şi care ne mobilează şi guvernează întreaga existenţă. Am descoperit, graţie poate acestei perioade de izolare, că avem nevoie de mult mai puţin ca să trăim, că avem nevoie doar de lucrurile esenţiale. Cred că arta, prietenia, plăcerea de a fi împreună sunt printre lucrurile de care avem nevoie.

In ceea ce priveşte actiunile concrete, precum spuneam şi la început interviului, a existat cu siguranţă o senzaţie de abandonare a artiştilor de către clasa politică. Au urmat apoi, aici în Franţa, măsuri care au fost luate de catre guvern şi care au ajutat enorm artiştii, e vorba mai ales de acel « an alb » acordat artiştilor independenţi dar şi de « şomajul parţial »  acordat pentru contractele semnate dar care nu s-au putut realiza. Aceasta înseamnă că în timpul acestei perioade complicate, dure, am avut posibilitatea de a beneficia de aceste indemnizaţii băneşti.

ICR Paris: Cum ne putem imagina cultura după coronavirus ? Vom putea relua vechiul mod de a trăi şi consuma cultura?
Cred că artiştii sunt adevăraţi supravieţuitori şi că printr-un efort de adaptare vom reuşi să trăim împreună cu acest virus. Oricum având în vedere că până în acest moment nu dispunem nici de un tratament, nici de un vaccin, singura alternativă este deci acceptarea virusului, într-un fel sau altul.

Nu putem nega sau ignora  faptul că pandemia  a schimbat fundamental comportamentul nostru în societate, felul nostru de a fi împreună, de a ne întâlni unii cu alţii. Deja portul măştii schimbă felul în care îl vedem pe celălalt, reprezintă o barieră în perceperea identităţii celuilalt. 

Distanţarea fizică, ca noţiune, atinge şi lezează însăşi esenţa actului artistic, că e vorba de o piesă de teatru, de un spectacol de operă, de un balet, etc. In aceste momente  în care se presupune că suntem împreună, că împărtăşim acelaşi spaţiu, că ne "scăldăm" împreună în aceeaşi energie colectivă, fără interfaţă, această distanţare acţionează ca o barieră interumană. Datorită acestui coronavirus şi poate din cauza altor schimbări care vor mai urma, în viitor cred că vom fi constrânşi să inventăm alte modalităţi de a crea artă, de a fi împreună respectând în acelaşi timp toate constrângerile societale care ne sunt impuse.â

Cred că vom găsi, vom inventa, în primul rând noi, artiştii, feluri inedite de a fi împreună în această nouă realitate, nouă lume, fără a face însă compromisuri fundamentale, fără a renunţa la ceea ce ne defineşte ca « fiinţe umane »!  Să continuăm să fim şi să creăm împreună refuzând să cădem pradă acestei frici iraţionale de celălalat. Păstrând spiritul şi inima lucide pentru artă, să rămânem împreună refuzând panica creată de acest virus.

Şi chiar dacă şi eu, la rândul meu, am acceptat să evoluez în această perioadă, prin intermediul aplicaţiilor de gen Skype sau Zoom, facând înregistrări, interviuri sau repetiţii şi concerte în direct, sunt conştient că toate aceste platforme au limitele lor şi pot funcţiona doar până la un punct. Ar fi fals să credem altceva. Nimic, dar absolut nimic pe lume nu poate înlocui bucuria, plăcerea unui spectacol viu, direct, real… emoţia împărtăşită, căldura proximităţii umane… faptul că putem fi pur şi simplu împreună. 

A interpretat roluri mari
După studii universitare în psihologie şi în psihodramă, tenorul franco-român Antonel Boldan obţine primul său premiu în canto şi artă lirică, cu rolul Don Ottavio (Don Giovanni), pe care îl interpretează la Opera naţională din Cluj Napoca. Debutul pe scenă îl va face în România, în trupa Operei din Braşov. În Franţa interpretează, printre altele, rolurile Tamino (Flautul fermecat) la Lille şi Marsilia, Don José (Carmen) la Toulouse, apoi la Levallois cu Orchestra Simfonică Maurice Ravel şi la Lyon cu Orchestra Simfonică Lyon Villeurbanne,  Alfredo (Traviata) la Teatrul de Varietăţi din Paris.

In ultimul timp a interpretat rolul Parpignol (La Bohème) la Opera Naţională din Paris, Don José (Carmen) la Festivalul de la Besançon, Don Ottavio (Don Giovanni) la Teatrul Naţional din Alger, Rodolfo (La Bohème) în Ierusalem şi Beer Sheva, cu Sinfonietta Orchestra Beer Sheva, Tamino (Flautul fermecat) la Opera din Jersey, Hoffmann (Poveştile lui Hoffmann) la Festivalul din Aix les Bains, etc. Va  interpreta rolul lui Alfredo în spectacolul The Opera Locos- France, la Bobino Paris şi în turneu în toată Franţa.

Interviul video în limba franceză poate fi urmărit aici.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite