INTERVIU Alina Pavalache, pianistă: Îndrăznesc să sper că lumea digitală nu va lua niciodată locul realului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ICR Paris desfăşoară proiectul ”Împreună cu creatorii români din Franţa în timpul şi după coronavirus”. În aşteptarea reluării activităţii teatrelor, muzeelor, sălilor de concert sau a cinematografelor, ICR Paris publică interviuri despre viaţa şi proiectele a 15 artişti din Franţa care promovează cultura română. Azi: pianista Alina Pavalache: ”Vocaţia unui artist nu este de a interpreta, de a evolua în faţa unui ecran”.

ICR Paris: Cum trăieşti această închidere a lumii culturale, acest moment în care domeniul digital pare să fi pus stăpânire pe lumea reală?
Alina Pavalache: Lumea digitală, cea care a fost interludiul în această perioadă de criză datorată pandemiei …îndrăznesc să sper că nu va lua niciodată locul realului, locul contactului artistului cu spectatorul, cu publicul său. A fost cu siguranţă un interludiu, o tranziţie necesară, căci mulţi dintre noi am avut nevoie să fim prezenţi într-un fel în spiritul admiratorilor noştri, a publicului nostru, a unui public nou, de ce nu, cel care navighează prin reţelele sociale.

Poate că acest aspect este cel pozitiv: pentru că el poate face să vină spre muzica clasică un public nou, publicul tânăr, cel care lipseşte într-un fel din toate sălile de concert şi de spectacol din lume. Exceptând acest avantaj, plus faptul că în acest fel artiştii s-au putut totuşi exprima în timpul acestei perioade atât de dificile, atât de crude, care ne-a pus greu la încercare, cred că vocaţia unui artist nu este de a interpreta, de a evolua în faţa unui ecran.

Pentru a exersa, pentru a se controla, este foarte bine. Dar pentru a exprima arta sa, va fi mereu o parte a sa care nu se poate privi altfel decât pe scenă. Tot astfel cum cred că pentru pictorul care lucrează la pânzele sale, idealul său este să vadă cu adevărat publicul care îi priveşte, îi admiră opera. Am făcut o mică paranteză.

Pe de altă parte, publicul care nu plăteşte prestaţia artistului şi care se obişnuieşte cu gândul că arta, că expresia artistică este total gratuită...oare pentru viitorul artistic muzical, teatral, artă plastică, este o soluţie, o cale ca aceasta? Personal, sunt convinsă că nu.

Sper deci că foarte repede ne vom regăsi publicul pe scenă, pentru mine a fost deja cazul în 24 iulie, şi sunt deja foarte fericită. Sunt conştientă că publicul nu va fi foarte curând la fel de numeros, că vom fi în continuare în situaţia de a fi obligaţi să respectăm regulile de rigoare, dar suntem cu toţii nerăbdători să regăsim ambianţa sălilor de spectacol, chiar şi cu un public mai puţin numeros, poate având programate mai multe spectacole. Pentru ca lumea digitală să nu rămână principalul suport de exprimare pentru lumea artistică, este necesar acest lucru.

ICR Paris: Această criză a coronavirusului a fost pentru tine un motor de creativitate, de reînnoire şi de explorare?
Ca artist dar şi ca pedagog, pentru că am norocul, pot spune, spre deosebire de alţi colegi, de a putea dezvolta ambele aspecte, a fost extrem de dificil să mă adaptez mijloacelor tehnice existente - laptop, telefon - , extrem de frustrantă - absenţa oricărui contact, că e vorba de public, de elevi, de colegi, dar şi absenţa oricărei perspective de viitor, de ce va fi "după", şi asta luni în şir. Orice fiinţă umană avansează în viaţă pentru că /şi prin proiectele pe care le face. Însă cred că artistul, prin felul său de a fi, prin munca sa, prin proiectele care se nasc în mintea sa, avansează altfel, de aici îşi ia energia pentru munca cotidiană, care devine astfel o muncă neîntreruptă pentru noi. Am avut parte, din punct de vedere pedagogic, de posibilitatea de a putea intra în contact cu discipolii mei mereu, nu foarte uşor, dar un contact totuşi. Şi cu satisfacţia de a-i vedea progresând totuşi, în ciuda a tot.

Din punct de vedere personal, mi-am regăsit vechile pasiuni, pianul, cântecul, cercetarea, căci sunt pe cale să scriu textul unei teze de doctorat. La nivel de pian, m-am "aruncat" în tot ceea ce a însemnat capitalul meu de tinereţe, formator în tinereţea mea, şi a fost o adevărată bucurie să redescopăr opere pe care le interpretasem în tinereţe, dar cu avantajul maturităţii de azi.

Să descifrez din nou opere, mai ales Oedip de George Enesco, ca partitură de pian cu orchestră, o partitură pe care sper să am ocazia de a o interpreta pe scenă toamna care vine, redescoperirea lecturilor ...Din acest punct de vedere, cred că a fost o ocazie de a te putea concentra, nu mereu, dar când a fost posibil a fost o bucurie să văd că am acest timp la dispoziţie. Dar nu aş vrea în niciun caz să mai traversez o perioadă similară pentru a putea să mă concentrez, pentru a putea consacra timp artei mele, muzicii, lucrurilor pe care le iubesc.

ICR Paris: Care sunt mijloacele de subzistenţă ale artistului în timpul izolării?
Pentru artişti, pentru cei care au doar această latură artistică pentru a supravieţui, ceea ce e formidabil este acest chalenge permanent de a reuşi, de a fi creativ, de a te bate până la capăt pentru a convinge, de a te impune. Pentru ei această perioadă de izolare a fost cumplită.

Pentru cei, puţini, care au norocul de a fi angajaţi în mod permanent, nu a existat o "penalizare", dar pentru marea majoritate, artiştii independenţi, a fost o adevărată palmă din partea vieţii, a fost o perioadă teribilă. Eu am norocul de a putea exersa şi această latură pedagogică, penalizarea a fost evident mai puţin dură.

Nu mă pot plânge, dimpotrivă, sunt recunoscătoare pentru faptul că am putut, de mai mult de 30 de ani încoace, să împletesc cele două laturi ale vieţii mele profesionale, interpretarea dar şi pedagogia, aspectul artistic, de prezenţă pe scenă, şi aspectul pedagogic, prin care contactul cu viitorii interpreţi, astăzi încă elevi, a fost continuu.

Am şi şansa de a fi putut organiza, de-a lungul timpului, multiple evenimente, am fost mereu în contact, chiar şi acum, cu artişti cu care am vorbit despre proiecte viitoare, despre ce va fi de făcut în viitorul apropiat. Am resimţit din plin fragilitatea lor, tristeţea acestei perioade, dificultatea artiştilor independenţi de a pune repere pentru perioada următoare. Ei au trăit, traversat, într-adevăr, această perioadă, cu foarte foarte mari dificultăţi.

ICR Paris: Cum ne putem imagina cultura după coronavirus ? Vom putea relua vechiul mod de a trăi şi consuma cultura?
Cultura după perioda de izolare, după pandemie, va trebui în primul rând să găsească mijloacele necesare pentru a renaşte. Deoarece, aşa precum ştim prea bine cu toţii, bugetele destinate culturii au fost primele şi cele mai grav afectate. Şi totuşi nici noi, nici omenirea în general, nu poate exista fără cultură.

Este dificil de imaginat cum va fi ea mâine. Cred că redeschiderea sălilor de spectacole este imperativă, cu menţinea condiţiilor de securitate, de prevenire a răspândirii virusului, evident, care sunt necesare şi probabil pentru mult timp, şi chiar dacă asta înseamnă să fie organizate mai multe reprezentaţii. Dar asta înseamnă şi un alt cost. Oare artiştii ar fi şi ei de acord pentru a da mai multe concerte, spectacole, poate pentru acelaşi onorariu? Rămâne de văzut, ştiind că marile săli de spectacole de 3000 de persoane, chiar de 300, pline...vorbim despre o misiune imposbilă, clar, pentru cel puţin un an.

Cum va evolua cultura, în ceea ce mă priveşte sper că va evolua în contact direct cu publicul, şi că domeniul digital va rămâne un instrument de promovare, de popularizare, de valorizare, iar scena - mijlocul principal de exprimare pentru un artist. Noi sperăm toţi, cu colegii mei, că lucrurile vor redeveni aşa cum au fost foarte repede, pe cât de repede posibil, şi că noi ne vom regăsi publicul, bucuroşi de revedere...

Directoarea artistică a Festivalului « Rencontres internationales Georges Enesco Paris »

Artistă, pedagog eminent, Alina Pavalache s-a născut într-o familie de mari muzicieni români. A început să studieze pianul la 6 ani şi canto la 13 ani. Alina Pavalache îşi continuă studiile muzicale în România, unde debutează alături de Orchestra Naţională a Filarmonicii din Iaşi, în 1979. Timp de zece ani, Alina Pavalache va fi alături de Orchestra Radio România şi toate orchestrele filarmonice româneşti. În Franţa se specializează la Ecole Normale de Musique şîn în cadrul mai multor Master Class, cu Janine Reiss şi Dalton Baldwin.

Alina Pavalache se consacră în întregime carierei sale de pianistă de concert în Franţa, România şi alte ţări de pe mapamond (Germania, China, Tailanda, Belgia, Elveţia). Repertoriul său de pianist de muzică de cameră începe cu Mozart dar acoperă şi repertoriul compozitorilor contemporani, iar vocaţia sa pedagogică continuă, profesor de pian la Conservatorul parizian « Serge Rachmaninoff », sau Conservatorul « Marietta Alboni ». Alina Pavalache predă expresie vocală, Master Class şi Ateliere pentru Voce în Franţa, China şi România.

Preocuparea şi pasiunea sa pentru Arta vocală şi legătura sa cu Arta pianistică i-au dat Alinei Pavalache impulsul de a se înscrie şi a începe un doctorat la Universitatea "George Enescu" din Iaşi, cu subiectul: "Corpul uman expresie a artei vocale, Pianul care cântă".

Alina Pavalache consacră o mare parte din timpul său organizării şi coordonării artistice a unor importante evenimente culturale:

- Rencontres Musicales de la Magnoac (regiunea franceză Hautes-Pyrénées), din 2006
- Rencontres Musicales Internationales « Georges Enesco » - Paris şi România, din 2014, în cadrul cărora ea colaborează cu mari artişti : Leontina Vaduva, Viorica Cortez, Francis Perrin, Marie Christine Barrault, Jean Philippe Lafont…

În 2018 Alina Pavalache primeşte din partea României, Premiul « 100 pentru Centenar », care recompensează cele mai importante 100 de personalităţi ale diasporei româneşti din toată lumea, şi în 2019 Premiul Special « Sezonul cultural Franţa-România », acordat de Radiodifuziunea din România.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite