INTERVIU Actorul Ioan Andrei Ionescu: „Cred în nemurirea sufletului asa cum îl simt şi îl văd eu, şi în mântuirea lui aici pe pământ sau deloc”

INTERVIU Actorul Ioan Andrei Ionescu: „Cred în nemurirea sufletului asa cum îl simt şi îl văd eu, şi în mântuirea lui aici pe pământ sau deloc”

Ioan Andrei Ionescu                                                                                                       FOTO: Eduard Enea

Actorul Ioan Andrei Ionescu joacă în această perioadă în filmul lui Nicolae Mărgineanu, „Fals tratat de mântuire a sufletului”, şi în spectacolul de la TNB, regizat de Yuri Kordonsky, „Romeo şi Julieta”. Într-un interviu pentru „Adevărul”, acesta explică ce presupun rolurile sale şi cum a lucrat cu regizorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regizorul Nicolae Mărgineanu pune în scenă povestea lui Toma, un inspector la CNSAS. Aproape toată învăţătura pe care o transmite Toma „ucenicului” său mai tânăr este una a răzbunării şi a ameninţărilor, sperând să facă din acest tânăr un „vânător de securişti”. Radu, care nu a trăit pe vremea comunismului, se îndoieşte de el ori de câte ori are ocazia, în special în momentul în care cei doi ajung în faţa unui dosar care pare să aducă în prim-plan nu numai colaborarea cu Securitatea a unei fete bisericeşti – părintele Iustin, dar chiar un act criminal.

Ioan Andrei Ionescu (44 de ani) îl interpreteaza pe Toma şi povesteşte despre dificultatea rolului şi despre cele doar 15 zile de filmări, realizate cu resursele regizorului Nicolae Mărgineanu.  

Trecând de pe marele ecran pe scena de la TNB, Ioan Andrei Ionescu îl joacă pe Capulet, în „Romeo şi Julieta” al lui Kordonsky, cu o reprezentaţie şi o transformare greu de trecut cu vederea, mai ales în ceea ce priveşte energia debordantă cu care îşi realizează rolul. 

„Fals tratat de mântuire a sufletului" în regia lui Nicolae Mărgineanu, a intrat în cinematografele din România din 21 septembrie, iar următoarele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 10 şi 11 octombrie, de la ora 19.30, la Sala Studio

„Adevărul”: Spune-mi, în primul rând, despre personajul din „Fals tratat de mântuire a sufletului”, despre Toma. 

Ioan Andrei Ionescu: Toma este un căutător al adevărului. Doar că este supus ca oricare dintre noi propriului temperament şi bagaj emoţional dat de relaţia intimă cu trecutul său. Dar asta îl face să semene, fără să-şi dea seama, cu cei pe care îi „vânează”. 

Cum îl schimbă pe Toma întâlnirea cu părintele Iustin?

E o întâlnire pe care a cerut-o fără să-şi dea seama, o întâlnire care l-a schimbat definitiv şi profund. Practic, refuzul lui de crede în nevinovăţia preotului şi vehemenţa cu care îşi susţine certitudinile se şubrezeşte. Umanul din el prinde valoare prin însăşi îndoială. Dacă ne raportăm la credinţă e o îndoială în oglindă pentru că Toma începe să se îndoiască de inexistenţa lui Dumnezeu.

Care a fost cel mai dificil lucru în realizarea acestui rol?

Asumarea bagajul emoţional şi a problematicii, a tezei pe care o susţine. Pentru că Toma merge până în pânzele albe cu cercetarea lui. Plus multele pagini pline cu replici care, ca într-un puzzle perfect, nu puteau exista una fără cealaltă şi pe care a trebuit să le rostesc în perfecta lor înşiruire logică pe un exerciţiu de filmare de doar 15 zile.

Te-ai regăsit în Toma în vreun punct?

Fac parte din generaţia asta care îşi pune întrebări în permanenţă şi care ar dori să găsească răspunsuri în istoria imediată, răspunsuri la întrebări care macină întreaga societate românească. Zbuciumul lui Toma izvorăşte parte din zbuciumul meu, la fel şi îndoiala sau umanul pe care am încercat să le dau personajului

Cum a fost colaborarea cu Nicolae Mărgineanu?

Un căpitan de navă perfect, un maestru dirijor a cărui baghetă magică nu a fost nevoie să o urmăresc decât cu coada ochiului. O încântare a muncii forjate la maxim.

Crezi în Mântuirea sufletului?

Cred. „Ajută Doamne necredinţei mele”. Dar cercetez fără răgaz şi mă îndoiesc în fiecare clipă. Cred în nemurirea sufletului asa cum îl simt şi îl văd eu, şi în mântuirea lui aici pe pământ sau deloc. 

Trecând la teatru, despre „Romeo şi Julieta” ce ne spui?

Am avut două perioade de repetiţii dense.  Una mai lungă la începutul verii, în care am construit practic spectacolul, şi cealaltă la începutul stagiunii, timp în care am consolidat munca noastră şi am tras ultimele tuşe personajelor.

Practic, pentru a colabora cu acest regizor minunat, Yura Kordonsky, întreaga echipă a făcut un sacrificiu. Ne-am aranjat vacanţele în funcţie de programul lui încărcat. E un regizor extrem de căutat. Dar ne-am jucat frumos. 

Am transpirat şi am muncit mult în echipă. Atmosfera spectacolului imaginat de Yura ne-a ajutat din plin. Este una a periferiei, a celor respinşi ale căror caractere se întăresc în luptele de stradă. Un pretext excelent, atent ales. E o lume în care aproape totul e permis. De-aici şi pericolul care pluteşte in ar de la prima replica.

 Ce ţi-a adus în plus această colaborare?

A fost un proces aparte. E prima lui montare Shakespeare. Asta l-a făcut să ne ghideze din umbră, să lase actorul într-o permanentă stare de căutare. Mie, personal, mi-a facut bine întâlnirea asta cu parfum de atelier de creaţie. Plus de asta să începi şirul de roluri de taţi cu tatăl Julietei şi într-o viziune atât de neobişnuită, mi se pare un cadou pe care scena mi-l face. 

Cum simţi, în această stagiune, publicul?

E o impresie sub semnul reîntâlnirii, bineînţeles.

De la o stagiune la alta îmi pare mai cald, mai aproape şi, în acelaşi timp, mai critic. Parcă trebuie să joc din ce în ce mai bine. Să fiu, nu să pretind.

Îmi închipui publicul ca pe un animal de pradă gata oricând să te adore sau să te sfâşie. Nimic neobişnuit. 

Era personajul din „Romeo si Julieta” unul dintre cele pe care îţi doreai, ca actor, să le abordezi?

Nu. Nu credeam să trec la taţi atât de curând. Eu am dat proba pentru Lorenzo, rol pe care Răzvan Vasilescu îl execută excelent. Surpriza şi propunerea regizorală însă m-au convins. Am ce spune cu acest rol,  deşi nu îmi este aproape. 

Ce alte spectacole te mai au pe afiş la TNB? Există vreun rol preferat?

Să încep cu „Anonimul veneţian” care împlineşte 100 de spectacole în curând, una dintre partiturile mele preferatele în care ghidajul exterior i se datoreaza domnului Caramitru. Apoi, „Livada de vişini” şi „ Lear”,  în regia lui David Doiashvili,  „Toţi fiii mei”,  unde ma bucur sa fiu pe scena alaturi de Victor Rebengiuc. Şi nu în ultimul rând, „Nebun din dragoste”, unde fac o compoziţie în care puţini m-ar vedea. Mă simt suficient de norocos ca să nu mai cer eu roluri,  ci doar să fiu pregătit pentru când ele vor dori să intre în viaţa mea. 

Ioan Andrei Ionescu s-a născut pe 12 aprilie 1974, în Bucureşti. Formaţie: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale", Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2001, clasa profesor universitar Gelu Colceag Studii aprofundate de actorie la UNATC, 2002 - 2003

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările