InstaCannes, rubrica Eugeniei Vodă: „Şi copiii se împuşcă, nu-i aşa?“

InstaCannes, rubrica Eugeniei Vodă: „Şi copiii se împuşcă, nu-i aşa?“

Elizabeth Olsen, la premiera The Square de la Cannes

E un lucru ştiut: presa e sensibilă la senzaţional, la provocator, la scandalos. În filmul suedez, „The Square”, care a entuziasmat atâta lume la Cannes, agenţia de publicitate le-o spune verde-n faţă celor de la Muzeu, care voiau o reclamă pentru o expoziţie de artă modernă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Text de Eugenia Vodă

"Voi nu concuraţi cu alte muzee, concuraţi cu atacuri teroriste şi cu catastrofe naturale!”, drept care reclama va fi un clip cu o fetiţă, o mică cerşetoare blondă, care va fi detonată şi se va transforma într-o explozie spectaculoasă!...

Filmul suedez e o satiră, realitatea e o tragedie. La nenorocirea de la Manchester, acum câteva zile, printre victime au fost şi copii - a facut ocolul lumii o fotografie cu o fetiţă „explodată” la  un concert! Festivalul de la Cannes, aflat la cea mai „militarizată” ediţie a sa din istorie, s-ar putea numi „ediţia bine păzită”, a primit în plin vestea că, din nou şi nu departe, terorismul a lovit „cultura, tinereţea şi spiritul de sărbătoare”; şi, în semn de solidaritate cu victimele, Cannes-ul şi-a întrerupt, alaltăieri, iureşul, cu un minut de linişte.

Apoi, spectacolul a mers mai departe, festivalul şi-a sărbătorit, într-o seară de gală, cei 70 de ani, reunind cineaşti, actori, laureaţi ai festivalului, oameni care iubesc fenomenul Cannes. Pe scenă, Isabelle Huppert l-a citat pe Cocteau, cel care a spus, cândva (în ’53, când a fost preşedinte de juriu) că „festivalul are sens cu adevărat numai dacă e o întâlnire a spiritelor şi a inimilor”.

Mari regizori de la festival, ca Haneke şi Inarritu, se întâlnesc într-o observaţie comună: inundaţi şi sufocaţi de o avalanşă de informaţii, oamenii devin tot mai surzi şi mai orbi, tot mai lipsiţi de capacitatea de a înţelege ce trăiesc ceilalţi. Haneke susţine, radical, că „în realitate nu ştim nimic. Singurul lucru pe care îl ştim cu adevărat este ceea ce am trăit”.

Mai optimist, Inarritu a venit la Cannes cu o idee îndrăzneaţă, un film de şase minute, proiectat într-o „instalaţie artistică” de realitate virtuală, instalată într-un hangar departe de Croazeta, în care vizitatorii sunt descălţati, echipaţi cu o mască şi puşi să intre în întuneric, pe nisip, atacaţi de elicoptere, vânaţi de poliţişti – ca să intre în pielea unui refugiat mexican, străbătînd deşertul...

Filmele adevărate, cele care reuşesc să creeze şi să iradieze emoţie se impun, şi ele, tot ca un fel de „realitate virtuală”.

După o selecţie plasată foarte sus, a venit ieri în competiţie şi un film plasat sub nivelul mării, primul film hotărît prost, francezul „Rodin”, de Jacques Doillon. Acum doi ani, la Cannes, Vincent Lindon lua premiul de interpretare, pentru rolul unui supraveghetor într-un supermarket; trecerea la un sculptor genial ca Auguste Rodin nu i-a reuşit deloc! De vină e regizorul, care îşi conduce toţi actorii şi toată povestea pe căile unui film biografic submediocru, absolut stupefiant în contextul Cannesului. Şi când te gândeşti că peste 1800 de regizori  din toată lumea au suferit că fost respinşi la selecţie, pentru ca la „Rodin” să se sforăie în sală!         

           

citeste totul despre: