InstaCannes, corespondenţă de la Eugenia Vodă: Palmares cu un absent nemotivat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost o ediţie tristă, din multe puncte de vedere. Dominată de un feminism superficial şi de paradă, cu o competiţie eterogenă, cu cîteva filme sub nivelul mării, cu singurul film de Autor de anvergură (Lars von Trier) proiectat paradoxal în afară de concurs, şi, în final, cu un palmares echilibrat.

Text de Eugenia Vodă

Pentru mine, ediţia a 71-a a Cannes-ului va rămâne ediţia în timpul căreia Lucian Pintilie ne-a părăsit, a plecat într-o lume mai bună... A fost Cineastul care ne-a reprezentat şi ne-a exprimat cel mai puternic – şi cred că sunt mulţi cei care simt aşa!

A fost o ediţie tristă, din multe puncte de vedere. Dominată de un feminism superficial şi de paradă, cu o competiţie eterogenă, cu câteva filme sub nivelul mării, cu singurul film de autor de anvergură (Lars von Trier) proiectat paradoxal în afară de concurs, şi, în final, cu un palmares echilibrat, pe principiul „de toate pentru toţi“! Un palmares ca livrat la cheie, cu confort sporit!

Pentru că, aparent, totul e foarte corect la acest palmares „judicios“. Spre deosebire de alte ediţii, nu0 descoperi niciun dram de provocare sau de sfidare... Palme d’Or a mers în Japonia, la un autor adevărat, Kore-Eda Hirokazu, pentru un film în stil clasic („O afacere de familie“), despre lumea marginalilor, despre rezervele de splendidă umanitate pe care le poate ascunde „drojdia societăţii“.

Grand Prix i-a fost acordat lui Spike Lee, pentru un film despre rasism („BlackKKlansman“) bine făcut (chiar dacă, cinematografic vorbind, lipsit de orice originalitate), genul de film care, spre deosebire de restul palmaresului, va face public în Mall!

Totuşi, analizînd lucrurile cu luciditate, nu poţi să nu remarci că au rămas total pe dinafară câteva filme de autor mult mai interesante decît ceea ce propune palmaresul, de pildă filmul sud-coreean care a luat premiul Fipresci (Burning), sau filmul turcului Nuri Bilge Ceylan („Părul sălbatic“), excepţional, proiectat în ultima zi, motiv pentru care nici n-a mai apucat să intre în pronosticurile presei. În schimb, în toate „palmaresurile imaginare“ ale presei apare filmul rusului Kirill Serebrennikov („Vara“). Ei bine, din motive obscure, palmaresul l-a ignorat cu desăvârşire!

În timp ce, în huiduielile sălii de presă, Premiul juriului a fost acordat unui film („Bazar“) al unei regizoare libaneze (Nadine Labaki), despre emigraţie, sărăcie şi condiţia mizerabilă a unor copii care nu au acces la educaţie şi la dragoste, un film plin de bune intenţii, omeneşte vorbind (drept care a şi luat, pe merit, Premiul juriului ecumenic!), dar absolut nul, privit din perspectiva filmului de autor! Or Cannes-ul se vrea, cel puţin teoretic, un festival al filmului de autor, şi nu un festival de telenovele social-politice?

Uneori nedreptatea sau derapajele de gust sunt flagrante! De pildă, la secţiunea Un certain regard, juriul condus de actorul Benicio del Toro a declarat câştigător un film cu doi „troli“ de sex nedefinit, un film de o urâţenie rară, lipsit de orice inteligenţă artistică - în schimb a expediat în dreptul premiului de regie filmul lui Serghei Loznitsa, Donbass, opera unui maestru!  

Întorcându-ne la Palmaresul competiţiei şi la configuraţia lui, ai impresia că Premiul pentru scenariu a devenit un fel de premiu de consolare pentru autori care n-au încăput în altă parte! (ironia sorţii, l-au primit, ex-aequo, două filme care n-au strălucit câtuşi de puţin prin scenariu, ci tocmai prin privirea regizorală:iranianul Jafar Panahi („Trei feţe“) şi italianca Alice Rohrwacher („Fericitul Lazzaro“).

Premiile de interpretare le-au luat doi actori plini de naturaleţe expresivă, dar care nu vor deveni niciodată staruri (neprofesionistul Marcello Fonte, din Dogman, al italianului Matteo Garrone şi o actriţă kirghiză, Samal Yeslyamova, din Ayka, de Serghei Dvortsevoi).

Premiul pentru regie a revenit polonezului Pawel Pawlikowski, pentru "Războiul rece", cronica unei iubiri, în umbra cortinii de fier. Singura invenţie a palmaresului a fost o „Palme d’Or specială“, acordată lui Jean-Luc Godard, la 87 de ani, decanul de v\rstă al competiţiei, în mod sigur nu pentru filmul propriu-zis, ci pentru că e un cineast care a făcut istorie, care a împins arta filmului mai departe. Ceea ce nu s-ar putea spune şi despre această ediţie a Cannes-ului!    

      

  

      

       

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite