„Inimi cicatrizate“, premiere de gală la Bucureşti, Cluj şi Sibiu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Teodor Rus, în filmul „Inimi cicatrizate“
Lucian Teodor Rus, în filmul „Inimi cicatrizate“

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, câştigător al Premiului Special al Juriului dar şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, intră de vineri în cinematografele din România.

Conform distribuitorului micro FILM, “Inimi cicatrizate” va avea proiecţii de gală la Bucureşti, Cluj şi Sibiu. Actorii Lucian Teodor Rus şi Alexandru Bogdan vor fi prezenţi la Cinema “Florin Piersic” din Cluj, vineri, 18 noiembrie, ora 19:00. Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie cu actorii moderată de Raluca Bugnar, precum şi de lansarea ediţiei speciale a volumului semnat de M. Blecher, publicată de editura Humanitas. La eveniment va participa şi criticul literar Emanuel Modoc.

Premiera de gală “Inimi cicatrizate” de la Sibiu va avea loc în prezenţa regizorului Radu Jude, duminică, 20 noiembrie, la Teatrul Gong, ora 20:00. Evenimentul va fi precedat de lansarea volumului lui M. Blecher programat la Librăria Humanitas “Constantin Noica”, ora 18:00, evenimentul fiind moderat de Radu Vancu.

Premiera de gală de la Bucureşti este programată joi seara, pe 17 noiembrie, de la ora 19.30, la Cinema Pro.

Din 18 noiembrie, “Inimi cicatrizate” va putea fi văzut în Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema & More Băneasa, Cinemateca Union, Cinema Europa), Bârlad (Cityplex Victoria), Bistriţa (Cinema Dacia), Botoşani (Cinema Unirea), Braşov (Cinema One), Buzău (Happy Cinema), Cluj (Cinema “Florin Piersic”, Cinema Victoria, Cinema City Iulius), Constanţa (Cinema City City Park, Cityplex Tomis), Craiova (Cinema Patria), Deva (Cinema Patria), Focşani (Happy Cinema), Gura Humorului (Casa de Cultură), Haţeg (Casa de Cultură), Iaşi (Cinema Victoria), Odobeşti (Casa de Cultură), Oraviţa (Cinema 3D – Casa de Cultură), Piatra Neamţ (Cinema Dacia), Piteşti (Cinema Trivale), Sibiu (Teatrul Gong, CINE M-A văzut la Habitus), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Jiu (Cinema “Sergiu Nicolaescu”), Târgu Mureş (Cinema Arta), Timişoara (Cinema City Timişoara Shopping City, Cinema Timiş), Vaslui (Cityplex), Vulcan (Cinema Luceafărul).

Inimi cicatrizate
Acţiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuţie fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

„Inimi cicatrizate” este o producţie Hi Film în co-producţie cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveţia), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Şirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu. Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociaţi Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, PROGRAMUL MEDIA – Europa Creativă şi EURIMAGES.

Radu Jude a câştigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producţia românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

Inimi cicatrizate

Imagine din filmul „Inimi cicatrizate“

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite