A fost poate altfel decât mă aşteptam. Dar a fost o seară plină de emoţie, de simplitate aparentă, în care pe fondul unei scene libere de decor a fost creată o stare complet specială prin mişcare, lumină, costume, regie, coregrafie, tot ceea ce semnează Gigi Căciuleanu la acest spectacol Imagine all the people la Opera Naţională din Iaşi.

Încă odată, după spectacolele lui Andrei Şerban, directoarea Operei ieşene, Beatrice Rancea, reuşeşte să adune energiile necesare pentru ca un artist român care activează de mult timp pe marile scene ale lumii să impună balerinilor de la noi, în acest caz, curajul de a ieşi din tipare, de a părăsi teritoriile comodităţii. Acest pas, această etapă de îmbogăţire a mijloacelor de expresie, îşi va arăta meritele în timp, pentru că este vorba nu doar de protagoniştii acestui minunat spectacol, ci şi de publicul al cărui prag de aşteptare va fi cu siguranţă altul în viitor.

Despre Imagine se pot spune lucruri paradoxale. Deşi sunt acum, după trecerea unui timp de la premieră, în posesia interviurilor date de autor, cât şi a feluritelor reacţii venite din diferite zone de expertiză artistică, tot simt nevoia să mă las purtată de impresia din sală, o impresie care se dovedeşte a rămâne suficient de puternică chiar după trecerea timpului.

Imagine este un puzzle. Dar în acelaşi timp reprezintă şi un tot organic, firul roşu fiind în prezent discret, în permanenţă, sub forma jocului între destinul individual şi cel colectiv.

Imagine este un spectacol simplu. O declaraţie de iubire, o contemplaţie, o succesiune de momente care din punct de vedere auditiv şi vizual (mă refer aici la regia de lumini) tranzitează uneori brusc de la un moment la altul. Dar în acelaşi timp este şi un spectacol laborios, minuţios în dinamica coregrafică, în alternarea tensiuniii gestuale, astfel încât timpul se comprimă, „trece uşor”, iar impresiile continuă să vină şi după final.

În ornamentica de un baroc senin a teatrului naţional din Iaşi, cu pictura tavanului atrăgându-te în scene idilice, s-a desfăşurat un spectacol de dans modern, teatru-dans, dans-teatru... pe o muzică mereu alta din punct de vedere stilistic, cu alternări curajoase, imprudente chiar pentru purişti, de la Chopin, la Janis Joplin, de la Villa-Lobos la Maria Tănase. Numai că şi muzica, oricât era ea de diversă, nu era doar o simplă alăturare de hit-uri. Erau vocile unor artişti care, fiecare în epoca şi în felul său propriu, au ars precum o flacără al cărei combustibil a fost propria artă.

Această ardenţă declarativă este transpusă în dans de Gigi Căciuleanu. Protagoniştii, membri ai companiei de balet a Operei din Iaşi şi invitaţi acesteia precum Ovidiu Iancu, sunt cuceriţi şi cuceritori în acelaşi timp.

Momentul în care am văzut spectacolul era încă umbrit în teatru de amintirea proaspătă a unei dispariţii fulgerătoare. Dispariţia unui artist, a unui prieten pentru mulţi cei din anturajul teatrului, al publicului... La sfârşitul spectacolului, Gigi Căciuleanu, prezent în sală şi de această dată, a simţit nevoia să danseze. A închipuit o pasăre, lăsând – aşa cum a făcut-o magistral de-a lungul întregului spectacol – libertatea fiecăruia de a asocia gestul său cu orice doreşte.

Dansul său a închipuit un zbor şi a invitat întreaga sală să continue mişcările sale care descriau un ciclu. Un ciclu în care fiecare dispariţie în eter era urmată de o nouă renaştere din energia pământului.

Imagine este un spectacol despre imaginaţie. Un spectacol de la care se pleacă greu, refuzând revenirea în real.

Pentru mai multe imagini, accesaţi galeria foto a spectacolului.