Ieşirea evreilor din Egipt, ilustrată de un artist octogenar ateu, în 24 de lucrări expuse la Bucureşti în cele două săptămâni de dinainte de Pesach

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, prezintă în premieră în România, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena, expoziţia Muzeului Evreiesc din Viena intitulată „Din generaţie în generaţie. O nouă Haggadah de Arik Brauer“. Expoziţia va fi deschisă până pe 15 aprilie la Galeria Creart (Piaţa Lahovary, nr. 7), putând fi vizitată zilnic cu intrare liberă între orele 10.00 şi 18.00.

Expoziţia Muzeului Evreiesc din Viena este prezentată în premieră în România, cu două săptămâni înainte de Pesach, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Viena. Cele 24 de lucrări oferă o perspectivă aprofundată a autorului asupra evenimentelor centrale din istoria evreilor. La vernisajul de marţi, 5 aprilie, au participat artistul vienez Arik Brauer în persoană şi directorul Muzeului Evreiesc din Viena, dr. Danielle Spera, totodată curatorul expoziţiei.

Arik Brauer: „Nu cred în miracole“

Artistul Arik Brauer, a cărui expoziţie ”Din generaţie în generaţie. O nouă Haggadah de Arik Brauer" a fost inaugurată marţi, la Galeria Creat din Bucureşti, a spus la vernisaj că viaţa sa este dedicată picturii şi că, în ciuda subiectului ales, nu este un om religios, conform News.ro.

Haggadah este povestea libertăţii, a eliberării evreilor de asuprirea egiptenilor, a explicat directorul Muzeului Evreiesc din Viena, Danielle Spera, totodată curatorul expoziţiei.

”Din generaţie în generaţie, evreii spun această poveste, o dau mai departe copiilor. Cele 24 de lucrări din expoziţie ilustrează povestea eliberării evreilor”, a mai spus Danielle Spera.

Povestea este spusă, cu precădere, de Pesach (Paştele evreiesc), o sărbătoare celebrată primăvara, timp de trei săptămâni. În fiecare an, în seara de Seder, care marchează începutul acestei sărbători, evreii din întreaga lume citesc povestea despre eliberarea evreilor din sclavie - Haggadah shel Pesach.

brauer

La vernisajul expoziţiei, artistul Arik Brauer, în vârstă de 87 de ani, a mărturisit că nu este un om religios, iar lucrările sale reflectă lucruri pe care privitorul le înţelege, chiar dacă nu le vede.

„Am fost pictor toată viaţa. În munca mea, trebuie să văd finalul. Pictez exact felul în care văd lucrurile. Lucrările mele se află între realitate şi lucrurile pe care nu le vedeţi, însă pe care le înţelegeţi”, a spus Arik Brauer.

Artistul a menţionat că nu crede în miracole, însă unul dintre acestea – prezentat în Biblie – este o capodoperă.

„Am citit Biblia toată viaţa, dar nu pentru că sunt religios. Nu cred în miracole. Idealul – ca marea să fie tăiată în două (făcând referire la minunea făcută de Moise, n.r.), de a face loc pentru evadarea de sclavie – este un miracol în care nu am crezut. Însă ideea reprezintă pentru mine o capodoperă“, a mai afirmat artistul Arik Brauer.

Arik Brauer, născut pe 4 ianuarie 1929, este supravieţuitor al Holocaustului şi a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi şi prolifici artişti ai Austriei. Nu este doar pictor, Arik Brauer este şi scriitor, sculptor, scenograf de teatru şi operă, dar şi compozitor.

brauer

Cine este Arik Brauer?

Arik Brauer (n. 1929) a întemeiat „Şcoala Vieneză de Realism Fantastic“ împreună cu Rudolf Hausner, Ernst Fuchs, Wolfgang Hutter şi Anton Lehmden. A realizat diverse scenografii, printre altele pentru Opera de Stat din Viena, Opera din Paris şi Opera din Zürich. Din 1965 Arik Brauer trăieşte alternativ la Viena şi în satul artiştilor Ein Hod din Israel. În Viena a realizat „Casa Brauer“, iar în Haifa proiectul de arhitectură „Castra“. Între 1986-1997 a predat în calitate de profesor la Academia de Arte Plastice din Viena, iar în anul 2001 şi-a deschis propriul muzeu, în districtul 18 din Viena.

Pornind de la ideea antreprenorului vienez Erwin Javor, Arik Brauer a creat o nouă Haggadah, ilustrând în manieră proprie povestea exodului evreilor din Egipt. Cele 24 de lucrări de artă au fost prezentate în premieră la Muzeul Evreiesc din Viena. Aceste valoroase opere oferă o perspectivă aprofundată asupra evenimentelor centrale din istoria evreilor.

Transmiterea din generaţie în generaţie a memoriei unor evenimente majore constituie un important principiu evreiesc. Acest lucru este valabil cu precădere de Pesach, o sărbătoare celebrată primăvara. În fiecare an, în seara de Seder, care marchează începutul acestei sărbători, evreii din întreaga lume citesc povestea despre eliberarea evreilor din sclavie – Haggadah shel Pesach. Cuprinsul reuneşte texte biblice şi rabinice, inclusiv instrucţiuni pentru desfăşurarea serii de Seder: familia reunită mănâncă bucate cu valoare simbolică şi intonează cântece tradiţionale. Cel mai tânăr dintre participanţi întreabă despre semnificaţia serii, care este apoi explicată. Seara se încheie cu exprimarea dorinţei: „La anul în Ierusalim!“

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite