Icoanele artistului conceptual Ion Grigorescu, la MNAC, în cadrul expoziţiei Mircea Cantor: Q.E.D

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrări ale lui Ion Grigorescu, reprezentant de seamă al artei contemporane româneşti, sunt prezente în luna iulie, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), în cadrul expoziţiei Mircea Cantor: Q.E.D. Icoana „Sfânta Cruce” a fost realizată special pentru acest eveniment.

Ion Grigorescu este cel de-al patrulea invitat în „Camera de oaspeţi”, un spaţiu integrat expoziţiei Mircea Cantor: Q.E.D, ce găzduieşte în fiecare lună lucrarea unui artist, prieten sau artizan, care împărtăşeşte aceleaşi afinităţi cu Mircea Cantor. Înaintea lui Ion Grigorescu, au fost invitaţi să îşi expună lucrările: Rudolf Bone (aprilie), Greta Brătescu (mai) şi Gabriela Vanga (iunie). 

Sexualitatea şi politica, printre temele abordate de Ion Grigorescu în perioada comunistă

Artistul Ion Grigorescu (n. 1945) a fost opozant al regimului comunist şi a promovat arta „clandestină” – făcea pe ascuns diverse experimente artistice, cum ar fotografiile şi filmele care prezentau corpul nud. Câteva lucrări cu tentă politică au fost expuse, dar membrii Partidului Comunist le-au criticat vehement. 

De exemplu, în 1974, artistul conceptual a expus fotografii după televizorul alb-negru, care difuzau demonstraţia de la 23 August, dar, după cum a declarat Ion Grigorescu într-un interviu acordat  revistei LiterNet, „asemenea iniţiative nu au mai fost permise, căci astfel de documente puteau veni doar din partea oficiilor de propagandă”. 

Artistul a mai spus că istoricul Mihnea Berindei i-a propus în 1977, în timpul unei scurte şederi în Paris, să rămână în capitala Franţei şi să facă artă acolo. Însă  Ion Grigorescu a refuzat: „Nu, prefer să mă duc acasă. Îmi fac arta acasă. Aicea e oarecum prea simplu, prea fără gust. Acasă e mai greu... ”. 

image

 După 1982, cu toate că lucrările artistului nu mai cuprindeau nimic politic, nu a mai avut voie să expună. Lipsa banilor şi problemele de familie l-au determinat să facă restaurări de pictură murală în biserici - activitate care nu îi era chiar străină. Această formă de artă l-a apropiat pe Ion Grigorescu de credinţă. 

În ceea ce priveşte pictura de icoane, aceasta nu este o viziune artistică alternativă a lui Ion Grigorescu, ci îi completează practica artistică şi spirituală, conform afirmaţiei artistului plastic Mircea Cantor. Pentru expoziţia de la MNAC, Ion Grigorescu a realizat o nouă lucrare: icoana „Sfânta Cruce”. 

„Artist mitic al artei contemporane româneşti, cunoscut mai ales prin filmele, fotografiile şi instalaţiile sale, Ion Grigorescu va prezenta o lucrare „inedită” de această dată”, a spus Mircea Cantor.  

Printre expoziţiile personale ale artistului Ion Grigorescu se numără: Galerija Gregor Podnar, Berlin (2012) şi Performing History, Pavilionul României la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia (2011). 

„Camera de oaspeţi” de la expoziţia Mircea Cantor: Q.E.D va mai fi deschisă pentru: Corneliu Brudaşcu şi Andrei Şerban (august), Victor Man (septembrie), Oanea Vasile şi Ioan Opriş (octombrie), Ciprian Mureşan şi Angajare de clovn de Matei Vişniec, regia Geo Balint, cu Eliza Noemi Judeu, Nina Ionescu şi Adelaida Perjoiu (noiembrie), Adrian Gagiu (decembrie), Victoria Berbecaru (ianuarie), Miklós Onucsán (februarie), Pavel & Tudor (martie).

Expoziţia Mircea Cantor: Q.E.D poate fi vizitată până pe 13 aprilie 2014. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite