Brahms şi Ceaikovski în versiunea dirijorului Horia Andreescu, în concert, la Filarmonica „George Enescu“, pe 6-7 iunie, aducând pe scenă atât Orchestra simfonică, cât şi Corul acesteia, pregătit de Iosif Ion Prunner – acesta este concertul care m-a determinat să fac o retrospectivă a stagiunii sale dirijorale. În program, Serenada nr. 2, în la major, op. 16 şi Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră, op. 53 de Johannes Brahms, solistă mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă, o voce plină, matură şi intens vibrată şi Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Mult Brahms, Schumann, Ceaikovski în programele lui Horia Andreescu din stagiunea 2018-2019. La Iaşi, de altfel, a făcut chiar o integrală Brahms-Schumann, pe care şi-a propus-o alături de Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi în această stagiune, integrală ajunsă la a episodul 8, seara de 14  iunie urmând să o aibă ca solistă pe pianista Anna Petrova, iar programul cuprinzând două lucrări mai rar cântate de Schumann, Introducere şi Allegro Appassionato op. 92 şi Concert-allegro cu introducere op. 134, lucrare în primă audiţie, iar din creaţia lui Brahms Uvertura Academica şi Simfonia I.

Programul de început de iunie de la Ateneu mi-a amintit de faptul că principiile construcţiei serilor simfonice în aceşti agitaţi ani de început de secol XXI se înscriu în două orientări, care, până la urmă, se îndreaptă către acelaşi scop. Una este cea care privilegiază titlurile şi subtitlurile spectaculoase, care să atragă şi un public nou, public care are nevoie de o „momeală“ prietenoasă pentru a îndrăzni să intre în sala de concert. În paranteză fie spus, sutele de tinere îmbrăcate în rochii lungi de bal care îşi făceau poze în faţa şi chiar în rotonda Ateneului la finalul celor 12 ani de şcoală, în seara concertului, păreau a avea nevoie tocmai de acest tip de proiecte pentru a îndrăzni să asculte măcar odată un concert de muzică simfonică. A doua orientare este cea clasică, în care se înscriu concertele lui Horia Andreescu din această stagiune, concerte care par să spună că numele lui nu mai are nevoie de astfel de „metafore”, publicul venind să îl asculte pentru că ştie că va avea doar de câştigat.

Misiunea pe care pare să şi-o asume Horia Andreescu în această perioadă este aceea de a oferi spectatorilor ocazia de a aprofunda un repertoriu arhicunoscut, de a-i cunoaşte acestuia noi şi noi faţete, pe care ştie perfect să le scoată în evidenţă în nuanţe multiple şi în gradaţii ale tensiunii pe care numai un dirijor experimentat poate să le obţină. Momentele de emoţie interiorizată din sobra Serenadă nr. 2, în la major, op. 16 de Brahms, căldura accentuată de prezenţa vocii umane (corul bărbătesc şi respectiv solista) din Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră, op. 53, dar şi romantismul dezlănţuit din pe nedrept eclipsata Simfonie a IV-a de Ceaikovski (următoarele simfonii ceaikovskiene fiind mult mai cunoscute), forţa obţinută de la partidele de coarde ale orchestrei, pasajele intens romantice ale acestora sau culorile multiple de la suflători sunt tot atâtea elemente ce definesc profilul dirijoral al lui Horia Andreescu, neodihnit în dorinţa sa de a-şi împărtăşi experienţa atât cu publicul, cât şi cu orchestrele româneşti, fie ele Filarmonica din Bucureşti, Iaşi, Braşov sau Oradea, fie foarte tânăra Romanian Sinfonietta sau orchestra sa de suflet, Virtuozii din Bucureşti, cu care se va reîntâlni pentru un concert ce deschide Festivalul Internaţional „Vara Magică” de la Bucureşti pe data de 10 iulie, la Ateneu.

În mod evident, în sezonul care se încheie în perioada aceasta, repertoriul lui Horia Andreescu a privilegiat muzica romantică, dar amploarea şi diversitatea stilistică a acestei epoci ne face să credem că şi în 2019-2020, iubitorii de muzică simfonică de la noi vor avea ocazia să îl revadă pe Horia Andreescu în alt memorabile versiuni ale unor concerte sau simfonii romantice care se regăsesc în memoria afectivă a oricărui meloman.