Horaţiu Mălăele: „Aş vrea să fiu o scenă“

Unul dintre cei mai iubiţi actori din România, artistul-vrăjitor care cucereşte săli întregi cu simpla prezenţă în scenă, spune că nu ştie dacă este născut pentru teatru. Nu ştie dacă el a ales teatrul sau teatrul l-a ales pe el şi crede că e bine să fii modest „dar să ai orgoliul modestiei tale“. Se consideră un om obişnuit care vrea doar să comunice cu lumea...

„Adevărul": V-am întrerupt din repetiţie. De ce aţi ales să puneţi în scenă la Teatrul Metropolis povestea pictorului Toulouse-Lautrec?

Horaţiu Mălăele: Am citit o piesă a lui Mario Moretti şi mi s-a părut ceva deosebit, o poveste care depăşeşte canoanele unei piese de teatru „obişnuite", care dezvoltă o structură bazată pe un anumit tip de tensiune şi de emoţie. Textul lui Moretti este o frescă ce conţine şi viaţa unui geniu: Toulouse-Lautrec. Pentru mine e o experienţă inedită. Tocmai pentru că spectacolul, aşa cum spuneam, nu dezvoltă o acţiune dramatică atât de puternică, încât să stârnească o obişnuita curiozitate pentru spectatorul de teatru. Aşa că suntem în preajma unei premiere... cu şi despre pictorul Toulouse-Lautrec.

Această alegere are legătură şi cu latura dumneavoastră de artist plastic?

Poate că are. Am fost marcat de viaţa lui Dali, de viaţa lui Picasso. Sunt marcat de viaţa lui Van Gogh, de cea a lui Toulouse-Lautrec... Vieţi niciodată egale, niciodată obişnuite şi, din nenorocire, extrem de scurte şi de rapid consumate.

Regizaţi un spectacol care nu se anunţă a fi o comedie. În „Femeia care şi-a pierdut jartierele", care avut premiera de curând, interpretaţi un rol într-o comedie bulevardieră, iar publicul vă iubeşte mai ales în postura de actor de comedie. Ce e mai greu? Să-i faci pe oameni să plângă sau să râdă?

Ştii ce spunea Bernard Shaw... „E uşor să mori. Comedia e grea." E greu să faci comedie. Dar e greu să faci şi dramă... Totul e greu. Dar iată, paradoxal, din aceste greutăţi s-au născut marile bucurii ale umanităţii... Pentru un om născut pentru teatru lucrurile poate sunt simple. Eu nu ştiu dacă sunt născut pentru teatru. Nu ştiu dacă am ales eu teatrul sau dacă teatrul m-a ales pe mine, cum se spune de obicei. Dar cert e că îmi concep destul de greu rolurile, sunt extrem de muncitor şi mă tensionez foarte tare în preajma unui spectacol, fie că e vorba de postura de regizor sau de cea de actor.

Atunci, am să vă întreb altfel. Cât de greu e să faci comedie de calitate în România? De păstrat echilibrul între comedie de calitate şi şuşă?

Nu ştiu care mai e acum semantica acestui cuvânt: „şuşă". Şi probabil că şi cea a cuvântului „comedie" s-a rătăcit foarte tare. Dar e foarte dificil să faci un lucru de calitate în România. Spectatorul bun a fost deformat şi derutat cu evenimente comice de proastă calitate... Nu cred să existe o metodă în sensul ăsta. Ar fi cumplit ca lucrurile să fie făcute programat... Bănuiesc că există aceeaşi intensitate emoţională şi în momentul în care faci lucruri îndoielnice. Cred că oamenii se consumă la fel, dar e păcat că nu-şi dau seama că fac un lucru rău. Este păcat că avem la ora asta pe piaţa mass-media lucruri ieftine şi că lumea nu le cenzurează. Există o mare cantitate umană căreia îi face plăcere să vadă astfel de lucruri. Asta e rău! Vreau să cred - şi cred - că la spectacolele mele vin oameni bucuroşi să vadă un alt fel de comedie. Până în '89 am avut un public deschis lucrurilor de calitate, pentru că, paradoxal, a traversat un regim nenorocit şi şi-a dezvoltat maleabilitatea, simţul pentru lucruri deştepte, pentru subtilităţi, pentru intertexte, pentru alegorie, parabolă. Am avut un public sprinten, nu unul leneş. Nu a fost un public de „mură-n gură". Parte din el ne-a rămas intactă, restul s-a pierdut.

Horaţiu Mălăele, în spectacolul „Femeia care şi-a pierdut jartierele“

Ce l-a făcut să se piardă?

Poate deschiderea orbească şi încrederea într-un Occident necunoscut, cu bune şi rele, care  conservă o formulă bizară în a vedea comedia... Am împrumutat întreg pachetul de acolo şi am încercat să-l adaptăm  publicului de aici. Iar acest hibrid a creat micul monstru de azi... Avem, aşadar, un public constant, deschis lucrului ieftin care face rating. Şi ne supunem ratingului...

Când ajungi în vârf, cât de greu e să nu rătăceşti drumul?

Dacă ai vocaţia rătăcirii, te vei rătăci. Dacă ţii, fără să te osifici, la nişte principii, la nişte lucruri pe care le consideri morale şi încerci să funcţionezi ca atare, lucrurile nu se schimbă dramatic. La un moment dat eşti silit să faci şi mici compromisuri... Nu-i judec niciodată pe actorii care participă la producţii submediocre, pentru că ştiu cât de groaznică e uneori viaţa lor. Actorul are un trai de mizerie, pentru că băltim în continuare într-un sistem împrumutat de la ruşi în '54, care domneşte încă în structura teatrelor româneşti...

Una dintre poruncile din decalogul dumneavoastră suna cam aşa: „E bine să fii modest, dar să faci în aşa fel ca asta să se ştie. Să ai orgoliul modestiei tale". Horaţiu Mălăele e modest sau orgolios? E perdantă modestia?

Da şi nu... Depinde de înălţimea la care te afli. Spunea cineva: „Domnule, nu eşti atât de mare, încât să fii modest."

Aşa gândeaţi şi când aţi dat examen la facultatea de teatru?

Nu. Eram mult mai naiv pe-atunci. Eram la început... Au fost lucruri care au venit de la sine şi lucruri pe care le-am învăţat de la oameni mai inteligenţi ca mine, de la oameni care au reuşit. Şi am învăţat multe şi de la oameni care n-au reuşit...

Eraţi adolescent în Târgu-Jiu... De ce aţi ales teatrul?

Cine poate să spună? Cine poate să spună de ce un actor rămâne actor? De ce, cu toate nenorocirile, rămâne în lumea asta. De ce vrea cu orice preţ, tânjeşte să fie pe scenă, să se multiplice, să uite de el un timp şi să fie pilduitor pentru cineva sau pentru sine... Cine poate şti? Nu ştiu de ce am ales teatrul, probabil că aşa a vrut bunul Dumnezeu.

Cum arăta lumea din Târgu-Jiu?

Ce putea să fie rău în copilăria mea în Târgu-Jiu?! Copilăria e cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat... Pe urmă, în adolescenţă, cine simţea ceva rău? Tot ce se întâmpla în spaţiul social era un dezastru naţional. Dar cine simţea asta? Eram prea tânăr. Apoi am ajuns la teatru şi trăiam în teatru. Teatrul a fost întotdeauna un stat în stat, cu propriile-i legi. E o meserie formidabilă în care primeşti atât de mult, încât micile neajunsuri peste care dai în afară sunt şterse de o mie de ori de marile bucurii pe care le găseşti în pulberea scenei.

Nu te face să-ţi pierzi inocenţa?

Nu, din contră. Te ajută să ţi-o păstrezi. Cred că un actor care se personalizează foarte tare, maturizându-se excesiv, are mai puţine şanse la marile roluri.

Spuneaţi că drumul dumneavoastră n-a început tocmai lin, că v-a fost greu. Era mai complicat decât acum?

Când îţi întemeiezi o familie şi intri în rândul lumii, simţi neajunsurile şi lipsurile. Şi au fost multe... Pentru că aveam familie, aveam copii şi era foarte greu. Da, era mult mai greu decât acum! Pentru că nu găseam mâncare, pentru că ne era frig...

Horaţiu Mălăele, actorul care iubeşte în aceeaşi măsură comedia şi drama

Dacă v-aş ruga să vă schiţaţi un autoportret din cuvinte... sau o caricatură.

Caricaturile mele le ştiţi... Nu sunt un tip special. Sunt un om obişnuit şi încerc prin regie, prin ceea ce scriu, prin personajele pe care le interpretez, prin desenele mele - pentru că altfel nu ştiu - să comunic cu lumea. Este modul meu de a da mâna cu spaţiul comunitar.

La acest moment vă permiteţi să alegeţi sau să refuzaţi rolurile care vi se oferă. Filmaţi acum într-o peliculă a regizorului Sergiu Nicolaescu. Ce v-a făcut să acceptaţi rolul? Vă place să lucraţi cu Sergiu Nicolaescu?

E o continuare la filmul „Poker", după scenariul lui Adrian Lustig, în care eu am interpretat un personaj interesant, care are continuitate în acest nou film, motiv pentru care am şi acceptat să joc rolul pe care mi l-a oferit. Apoi, sunt extraordinar de impresionat de acest regizor octogenar care are atâta forţă şi atâta dorinţă de a face ce crede el mai bine. Mă impresionează puterea şi ambiţia lui de continuitate.

Cu ce regizor e mai greu de lucrat? Cu Horaţiu Mălăele sau cu... Sergiu Nicolaescu?

Nu ştiu. Nu pot să-mi dau seama. Relaţia Mălăele - Mălăele, actor - regizor, e o relaţie calmă şi bazată pe încredere...

Motto-ul cărţii dumneavoastră „Horaţiu despre Mălăele" suna aşa: „Ai vrea să fii un gong? Da. La Royal Shakespeare Company". Şi dacă postul de gong ar fi ocupat?

Acum n-aş mai vrea să fiu un gong, aş vrea să fiu o scenă. Dacă n-am plecat până acum să fiu un gong la Royal Shakespeare Company, mi-aş dori să fiu o scenă la mine acasă.

''E o meserie formidabilă în care primeşti atât de mult, încât micile neajunsuri peste care dai în afară sunt şterse de o mie de ori de marile bucurii pe care le găseşti  în pulberea scenei.''

"Este păcat că avem la ora asta pe piaţa mass-media lucruri ieftine şi că lumea nu le cenzurează.

Una din două

- Shakespeare sau Cehov? Shakespeare şi Cehov sau Cehov şi Shakespeare...
- Teatru sau desen? Şi, şi...
- Ştefan Iordache sau George Constantin? Amândoi. Cum pot să aleg vreodată între ei, când mi-au fost prieteni?!
- Târgu-Jiu sau Bucureşti? Târgu-Jiu.
- Mama sau soţia? Nu pot să aleg.
- A scrie sau a juca? A juca.
- Acasă sau pe scenă? Pe scenă. Şi mai ales acasă...
- Iubire sau adevăr? Adevăr. Am sentimentul că iubirea este în casa adevărului.
- Însingurare sau prieteni? Prieteni.
- A râde sau a plânge? Şi, şi...

CV

- Artistul complet
- Numele: Horaţiu Mălăele
- Data şi locul naşterii: 1 august 1952, Târgu-Jiu
- Starea civilă: Căsătorit
- Studiile şi cariera:
- A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu.
- Este un reputat actor, regizor de teatru şi film, artist plastic şi scriitor.
- A jucat şi a montat piese la cele mai importante teatre din ţară, precum Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul Naţional din Bucureşti sau Teatrul de Comedie.
- Printre rolurile cele mai importante se numără cele din spectacolele „Sinucigaşul", „Puricele", „Unde-i revolverul?", „Mincinosul", „Lecţia", „Unchiul Vanea", „Măscăriciul", „Revizorul", „Dineu cu proşti" sau „Femeia care şi-a pierdut jartierele".
- În film, a regizat pelicula „Nunta mută".
- Este autor al volumului „Horaţiu despre Mălăele"
- A primit nenumărate distincţii, printre care două premii UNITER pentru „Mincinosul" şi „Unde-i revolverul?".