Regizorul de origine basarabeană Igor Cobileanski (născut la Comrat, acum 42 de ani) este posesorul unui tip special de umor, căruia – până una, alta – i-am putea spune „umor moldovenesc“, umor pe care-l practică din plin în cel mai recent film al său, „Afacerea Est“. Că este vorba de cu totul altceva decât ştim, o dovedeşte una dintre replicile date spre finalul filmului, când un şef de gară îi spune unui mongol care crede c-a ajuns în Raiul european: „Aici nu este Europa. Aici este altă Europă. Europa de EST“. Quod erat demonstrandum.

Cu „Afacerea Est“, regizorul-scenarist revine de fapt la acest tip de umor (şi-şi dă întreaga măsură), pe care-l lansase strălucit în scurtmetrajele sale (cum ar fi „Când se stinge lumina“ sau „Plictis şi inspiraţie“). Se întâmplă aceasta, după ce Cobileanski a mai regizat, între timp, producţia TV MediaPro eşuată despre groparul „Tache“ (Mircea Diaconu) şi s-a aventurat pe teritoriul minimalismului comportamentalist cu „La limita de jos a cerului“ (mai degrabă filmul lui Corneliu Porumboiu, autorul scenariului, care din cine ştie ce motive nu a vrut să-l facă). De data aceasta, însă, îl avem pe Igor Cobileanski pe deplin, ca regizor, scenarist şi, mai ales, autor al „conceptului“.

La marginea Imperiului

Pare greu de crezut, dar filmul, atât de tipic „moldovenesc“, a fost turnat în întregime în România, în Moldova de dincoace de Prut, până în zona Buzăului. Faptul nu are, însă, prea mare importanţă, pentru că Igor Cobileanski nu este un cineast „realist-documentarist“, de tipul ciné-vérité, el putea la fel de bine să recreeze realitatea, la modul fellinian, într-un studiou.

Ceea ce rezultă, însă, este extraordinar de specific, mai „real“ decât realul. Cu tot respectul pentru unionişti, această Basarabia / Moldova nu este România, în schimb are un pronunţat aer aitmatovian, de „periferie“ a unui mare imperiu. Evident, este vorba despre Imperiul Ţarist, devenit ulterior sovietic, acum şi, mai ales, în viitor probabil putinist.

Marian (Constantin Puşcaşu), Petro (Ion Sapdaru) şi „driver“-ul Vasile (Daniel Busuioc), în „Raiul găinilor“

Stan şi Bran meets Ostap Bender

Zona aceasta (şi interferenţele culturale dintre cele două state vorbitoare de română) a mai fost explorată în cinematograful românesc de către Napoleon Helmis în filmul său „Nuntă în Basarabia“ (2010). Acela era, însă, o comedie de tip „clasic“, să-i zicem, pe când cel de acum este „o comedie de Igor Cobileanski“ (cum sună marketingul filmului), adică una atipică, cu accente dramatice, chiar tragice (deşi s-a râs în hohote la proiecţiile în avanpremieră din zona Moldovei „noastre“; este unul din motivele pentru care filmul e subtitrat în română, dar în primul rând pentru a savura întreaga complexitate lingvistică a dialogurilor).

Protagoniştii filmului, intelectualul (profesor de muzică) Marian (Constantin Puşcaşu) şi Don Petro (Ion Sapdaru), formează un cuplu, un tandem, de individualităţi distincte, până la un punct complementare, dar de fapt disjuncte. Cei doi, actanţii unor aventuri care de care mai ciudate, sunt un cuplu comic prin contradicţiile care-i unesc/despart, un fel de Stan şi Bran cu o genă de Ostap Bender, personajul iconic creat de Ilf şi Petrov.

Road-movie în Basarabia profundă

Zona descrisă de film este, ca mereu în cazul unor astfel de civilizaţii care suferă de retard, una a improvizaţiei, a lui „merge şi aşa“, „ne descurcăm noi“ (au mai arătat astfel culturile proprii bosniacul Emir Kusturica sau cubanezul Tomás Gutiérrez Alea). Umanitatea basarabeană este una larvară, dispusă la orice compromis şi strivită de orizontul jos al supravieţuirii.

Din călătoria celor doi în Basarabia profundă rezultă un road-movie halucinant, cu miliţieni care încă îţi mai spun „tovarăşe“ şi politicieni de tip nou, mai putrezi decât activiştii de partid de pe vremuri. „Oamenii sunt răi. Atunci, este dreptul tău să te înrăieşti, să fii mai rău decât ei“, justifică Don Petro, într-un schimb de replici de-a dreptul dostoievskian, orice amoralitate.

Info

Afacerea Est (România-Republica Moldova-Lituania, 2016)
Regia: Igor Cobileanski
Cu: Constantin Puşcaşu, Ion Sapdaru, Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic, Valeriu Andriuţa

4 stele

Citeşte şi: Recviem pentru Uniunea Sovietică

PORTRET DE REGIZOR

Edward Zwick – ne-a povestit frumos „Legendele toamnei“



Regizorul american Edward Zwick (născut pe 8 octombrie 1952, în metropola Chicago) se află în actualitate odată cu premiera celui mai recent film al său, unul de mega-acţiune, „Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată!“. Pelicula a intrat şi în cinematografele noastre vinerea trecută, în acelaşi timp cu premiera americană şi internaţională.

Chiar dacă pentru acest film regizorul a preluat franciza şi personajul (creat de Lee Child şi interpretat de Tom Cruise) de la alt cineast, Christopher McQuarrie, ţinând cont că Zwick nu mai realizase un film care să se afle în centrul atenţiei de ceva vreme (poate de la „Diamant însângerat“, din 2006, deşi a lucrat constant între timp), putem spune că vorbim de o revenire.

L-a făcut pe Brad Pitt star

Edward Zwick este considerat ca fiind specializat în drame eroice, de mare amplitudine, niciodată nu ne vom aştepta de la el la un film intimist, „de cameră“, cu trei, maxim patru personaje (deşi „never say never“...). Câteva dintre acestea i-au ieşit foarte bine, şi s-au transformat în filme de referinţă, pentru publicul larg, al ultimelor decenii. Nu este un regizor mare, niciodată nu va fi considerat astfel, dar este în întregime semnificativ pentru nivelul maxim atins de Hollywood în ultimii 25 de ani, când nimănui nu-i va putea trece prin cap că vorbim de vreo „vârstă de aur“.

Desigur, cel mai reuşit şi cunoscut dintre aceste filme este „Legendele toamnei“, din 1994, un mega-succes, care l-a transformat pe Brad Pitt (foto dreapta) instantaneu într-un superstar (deşi actorul mai avusese prestaţii apreciate de critică în „Thelma şi Louise“ sau „Kalifornia“). Este povestea epică a trei fraţi şi a tatălui lor, dar spuza a fost trasă pe turta lui Pitt, interpretul lui Tristan.

Un succes similar, chiar dacă totuşi mai redus, a mai fost înregistrat de Zwick cu încă două filme: „Ultimul samurai“ (2003, cu altă vedetă, Tom Cruise) şi „Diamant însângerat“ (2006, cu Leonardo DiCaprio, nominalizat la Oscar). Cu o activitate bogată ca producător, Zwick a câştigat Oscarul în 1999, în calitate de co-producător al filmului „Shakespeare in Love“.

Top 5 filme importante

1. Legendele toamnei (SUA, 1994)
2. Ultimul samurai (SUA-Japonia, 2003)
3. Blood Diamond / Diamant însângerat (SUA, 2006)
4. Glory (SUA, 1989)
5. Defiance (SUA, 2008)

Tristan Ludlow (Brad Pitt), superstar în „Legendele toamnei“