Grupul a capella „Blue Noise“: „Publicul este minunat, dar trebuie să îi dai şanse şi spectacole multiple“ VIDEO

”Blue Noise” este un grup a capella format din şase oameni dornici să răspândească emoţie şi bucurie. Bogdan Tudor (45 de ani), Mihail Grigore (26), Elena Moroşanu (26), Flavia Zoe (21), Denis Bolborea (27) şi Veronica Prodan (26) cântă împreună de doi ani, surprinzându-i pe cei care vin să îi asculte. Bogdan Tudor a răspuns pentru Adevărul.ro la o serie de întrebări, vorbind despre grup, dar şi despre ce înseamnă să faci a capella în România.

Cei şase membri ai grupului ”Blue Noise” sunt mânaţi de pasiune şi curaj căci în stilul a capella doar vocile contează, instrumentele muzicale lipsind cu desăvârşire. De asemenea, în România, acest stil nu este bine cunoscut, deşi implică mult efort şi talent. În ciuda acestui lucru, cei şase au pornit împreună pe acest drum pentru a le oferi oamenilor ceva nou care să îi facă să se oprească în loc şi să se bucure de o experienţă muzicală diferită de cea cu care sunt obişnuiţi.    

Adevărul.ro: A cui a fost ideea formării unui asemenea grup şi cum a ajuns la ea?

”Blue Noise”: Eu, Bogdan Tudor (basul grupului), Elena Moroşanu (mezzo soprană) şi Mihail Grigore (tenor) mai avusesem o experienţă a cappella într-o formulă anterioară. În urmă cu doi ani, am hotărât să plecăm iar la drum. Ce ne-a dat avânt, a fost participarea noastră la selecţia naţională pentru Eurovision. A fost pentru prima data când o trupă a capella a cântat la Eurovision, unde am ajuns în finală, pe locul patru. A fost o experienţă cu totul specială pentru că a trebuit să facem ceva astfel încât să sune şi să arate bine (având în vedere că nu existau instrumente care să ne susţină sau care să facă show).

Bănuiesc că atunci când te dedici unui astfel de proiect, se schimbă câteva lucruri în cursul firesc al vieţii. Ce modificări a adus în viaţa voastră ”Blue Noise”?

Eu zic că a adus schimbări în bine. O schimbare majoră este... „scurtarea” timpului liber al fiecăruia. Repetiţii, concerte, întâlniri cu presa etc., toate acestea cer timp, pe lângă timpul acordat altor proiecte/activităţi pe care le are fiecare. Ne place să stăm şi să cântăm împreună.  Ne mai place să doborâm bariere şi idei preconcepute. Căci oamenii nu prea ştiu unde să ne încadreze, ca stil şi gen de trupă... De aici vine puterea noastră de a convinge. 

                                                                            Bogdan Tudor, membru al trupei a capella ”Blue Noise”

 Dat fiind că lumea de regulă nu se aşteaptă la un astfel de performance, ce fel de emoţii v-au încercat la primele concerte?

Publicul care vine la concertele noastre ştie la ce să se aştepte. Este un public deschis şi destul de educat, din punct de vedere muzical. Dar de fiecare dată am avut reacţii pozitive din partea lor, lucru care ne-a bucurat şi ne-a motivat să continuăm şi să venim cu noi propuneri muzicale. De exemplu, într-un concert parcurgem mai multe stiluri muzicale: jazz, rock, pop, improvizaţie, beat-box etc. astfel încât publicul trece prin mai multe stari.

Cred că această maleabilitate vocală, capacitatea de a aborda  genuri muzicale diferite şi de a colabora cu diferiţi artişti fascinează publicul.

Emoţii…avem la fiecare concert pentru că de fiecare dată, indiferent de publicul pe care îl avem în faţă şi de numărul lui, trebuie să fie cât mai bine. Este şi o performanţă fizică, până la urmă. Un concert în care nu esti ajutat de efecte, coardă, conglomerate de sunete... Practic înlocuim puterea cu...inteligenţa.

De unde numele ”Blue Noise”?

Am plecat de la ideea de a ne juca cu sunetele, de a imagina, chiar de a impinge puţin limitele. Aşa încât a trebuit să găsim un nume care să transmită aceste lucruri. Culoarea albastră, Blue, te duce cu gândul la linişte, armonie, melancolie, iar zgomotul, Noise, este elementul perturbator, disonant, este zgomotul urban care dă viaţă. Este un antagonoism din care ia naştere ceva nou şi original – Blue Noise.

Nu ascund faptul că, provenind din zona de jazz vocal, ne-am gândit un pic şi la celebrul bar de jazz newyorkez, Blue Note (este şi Casă de producţie). Deci, am avut pârghii diverse şi am ajuns la ”Blue Noise”.

Ce trebuie să aveţi în comun şi ce trebuie să vă diferenţieze pentru ca un astfel de grup să reziste?

Trebuie să avem în comun experienţa occidentală a acestui gen muzical, tradiţia acestui gen de trupă, pentru că există aşa ceva în vest, respectul pentru acurateţe, armonii diverse şi provocatoare, totul combinat cu elementul „disturbator” care poate face diferenţa, aşa cum am spus, de ce nu? În cazul nostru, noise-ul din nume.

Un alt lucru important pe care trebuie să îl avem în comun este…muzica, să ne placă să cântăm a capella. Şi ne place! Toţi am terminat conservatorul şi avem o experienţă muzicală destul de variată, ceea ce e bine. Avem în comun dorinţa de a inova, de a ne juca cu sunetele şi de a surprinde. Suntem diferiţi ca fire, ca experienţă, chiar ca vârstă. Dar ăsta este un lucru bun, pentru că fiecare vine cu imputul lui şi contribuie la procesul de creaţie.

Grupul are deja doi ani. Cum a evoluat în această perioadă?

Noi zicem că am evoluat frumos! Am trecut printr-o serie de schimbări, experienţe care ne-au maturizat ca formaţie şi ne-au făcut să devenim mai buni în ceea ce facem.

Au fost doi ani în care am participat la festivaluri de jazz (la Iaşi şi Focşani), am cântat alături de artişti din zone muzicale diferite: violoncelistul Razvan Suma la Sala Radio (împreuna cu care am interpretat o piesă de mare anvergură, instrumentala, Le Grand Tango de Astor Piazzolla), Alexandra Uşurelu, Adi Despot şi „Viţa de Vie” (piesa Luna si Noi a ajuns în topurile muzicale), Damian Drăghici (au facut un bonus track, Pînă când nu te iubeam, pe ultimul lui album, ”Gypsy Rock” (Change or Die), am avut concertele noastre la Casa Filipescu, Muzeul Ţăranului, Grădina de Filme, Muzeul Naţional al Literaturii (în cadrul proiectului „Noaptea Muzeelor”). Toate acestea au însemnat evoluţie!

Cum vă alegeţi piesele pe care le interpretaţi? Care sunt criteriile?

Este un drum lung şi deloc uşor, acela de a alege repertoriul. Începem să fim un pic mai coerenţi în privinţa asta. Pregătim un album cu piese româneşti, şi mai noi şi mai vechi, şi încercăm să le facem cât se poate de spectaculoase şi provocatoare, pentru noi şi pentru publicul nostru. Sperăm să surprindem.

Care este proiectul ”Blue Noise” de care sunteţi cei mai mândri?

Proiectul ”Blue Noise” în sine. Este un proiect în care cred cu toata forţa şi de care sunt/suntem foarte mândri. Participarea noastră la Eurovision, în 2015, este un moment important şi cu care ne mândrim. Am ajuns pe locul al patrulea în finala naţională, ceea ce ne-a dat aripi şi multă încredere în noi. Nu a fost uşor să umpli ditamai scena doar cu…vocile. Dar se pare că am reuşit.

Ce planuri de viitor are grupul?

Continuarea procesului de definire a liniei proprii de exprimare şi realizarea primului album a capella din România. Ne dorim ca proiectele de colaborare cu alţi artişti să nu se oprească la cele enumerate şi să continuăm explorările şi provocarea de a încerca să creăm emoţi diverse şi energie frumoasă în stil a capella.

Între timp, ne puteţi asculta pe Youtube sau urmări pe pagina noastră de facebook Blue Noise, ca să aflaţi detalii despre activitatea noastră. 

Împărtăşiţi-ne, vă rugăm, reacţiile pe care le-aţi primit de la oameni (deopotrivă negative şi pozitive).

În mare parte, surprindere. Vin oameni şi ne spun că nu se aşteptau la aşa ceva. Că sunt sincer surprinşi. Pentru cei care erau pregătiţi şi aveau urechile ciulite, evident! Surpinderea vine şi din faptul că fenomenul a cappella este aproape necunoscut la noi. Dar noi îi asteptam pe toţi să vină la concerte inedite cu...urechile deschise.

Reacţii negative... Există o parte tehnică  a acestei poveşti care se creează într-un timp îndelungat.

Să reuşeşti să pui pe scenă un sunet „credibil”, să învălui vocile atât de bine încât să le lansezi şi să le dai aripi, e foarte greu.

Şi asta, sperăm noi, o să vină odata cu crearea unu set-up de sunet propriu care să te ajute să creeezi pe scenă exact suntetul de studio. Practic, cu o investiţie, care acum ne depăşeşte, rezolvăm această problemă.

Cu ce diferă a capella de nişte cântăreţi în duet?

A capella înseamnă a folosi 100% vocea umană, deci niciun fel de alt instrument. Şi în duet se poate cânta a capella. Poate că întrebarea ta se referă la diferenţa dintre cei care cântă a capella şi cei care folosec, pe lângă voce, şi instrumentele. 

Da, e o mare diferenţă! Partitura este concepută altfel, interpretarea este diferită, totul este schimbat. În cazul nostru, interpretarea trebuie să fie şi pe plan fizic, actoricesc.

Nu este suficient să interpretezi o partitură, noi trebuie să creem sunete, să “jucăm” cu vocile şi, de multe ori, şi cu corpul. Ne transpunem în stilul sau epoca din care provine acea piesă sau producem tot felul de sunete într-un mod cât mai creativ. Sunetele pe care le produc instrumentele de percuţie sau electronice sunt transpuse şi redate de vocea umană. Denis, care este „cutia noastră de sunete” (beatboxul grupului) se ocupă cu asta. 

Ce facem noi e un mix de mai multe genuri şi forme de exprimare: musical, operetă, jazz, rock şi altele. Suntem tot timpul într-o zonă mişcătoare. Aş vrea, de exemplu, să migrăm şi mai mult spre musical, deci şi cu o mişcare scenică mai elaborată.

De ce credeţi că muzica a capella nu s-a dezvoltat încă în România?

Muzica a capella e foarte dezvoltată în România, dar nu aşa cum o cântăm noi. În România, a capella = cor. Din cele mai vechi timpuri, în România exista coruri! Ei bine, în realitate a capella ≠ cor (în exclusivitate). Poate fi un grup de cinci-şase oameni, ca noi, care cântă a capella în mai multe stiluri muzicale, cu o interpretare total diferită de a unui cor.

Aceasta tradiţie vine din ţările scandinave, unde peste tot auzi grupuri vocale care cântă fără instrumente. Noi suntem încă la inceput, iar publicul abia acum începe să se obişnuiască cu aceste sonorităţi. Mai avem multe de învăţat şi explorat ca să ajungem…mai departe. Descoperim pas cu pas ceea ce vrem să spunem, nu a existat anterior o cultură de acest tip în România. Dar publicul este din ce în ce mai deschis la nou şi mai dornic să experimenteze şi altceva decât ceea ce ştia şi cu care era obişnuit.

De ce să vină lumea să vă asculte?

Acum trebuie să ne facem reclamă, nu? Publicul care vine să asculte trupa Blue Noise e în general un public mai deschis, care se lasă surprins şi e curios. În timpul unui concert, încercăm să trecem publicul prin mai multe stări emoţionale şi prin diverse genuri muzicale. Pentru ei, asta este o experienţă nouă pentru că, datorită vocii, interpretarea este mult mai directă, trăirea este mult mai intensă, comparativ cu un instrument. Iar această energie pe care o creem prin voce şi mişcare este unică. Plus că este o experienţă pe care o trăieşti numai la concertele live.

 Dacă nu aţi putea cânta, ce aţi face?

În afara activităţii la Blue Noise, cu toţii avem alte proiecte personale sau joburi. Eu, Bogdan Tudor, lucrez în publicitate ca voice over de reclame radio – tv, colaborez cu cei de la Disney unde dublez diverse personaje.

Elena Moroşanu (mezzo soprana grupului) are propria formaţie şi compune pentru HaHaHa Production.

Denis (beatboxul formatiei) face parte din generaţia tânără de coregrafi-dansatori,

Mihail Gavril (tenor) este violoncelist în Orchestra Naţională Radio şi face parte din proiectul Karman Quartet.

Flavia (altista grupului) este încă studentă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. La fel şi Veronica. 

Asadar, toţi avem şi alte îndeletniciri pe lângă proiectul Blue Noise.

Ce asteptări aveţi de la piaţa de muzică românească?

Piaţa muzicală românească? Să vină în întâmpinarea tutuor categoriilor de public. Aici vorbesc despre producători, manageri de gen, organizatori de evenimente. Deocamdată se bate pasul „tot pe loc, pe loc, pe loc”! 

Publicul este minunat. Surprinzător, atent, respectuos... Dar trebuie să îi dai şanse multiple, partituri şi spectacole multiple, valenţe culturale multiple. Căci, toţi aceşti artişti vor să traiască exact din ceea ce fac! Şi, astfel, nu o să mai fie doar...un hobby. 

Aşa că, aşteptăm să sune telefoanele din partea producătorilor şi managerilor curajosi!

Aveţi pe cineva în minte cu care v-aţi dori foarte mult să colaboraţi (de ce alegerea făcută)?

Nu ne gândim la cineva anume. Dorim să colaborăm cu cât mai mulţi artişti români şi nu numai. Avem o surpriză de proporţii în maxim o lună. Şi multe alte colaborări provocatoare, cel puţin pentru noi. Staţi aproape!

Aveţi în vedere extinderea grupului?

Deocamdata nu vrem să ne extindem, dar căutăm o soprană care să o înlocuiască pe colega noastră Veronica. Ea va părăsi grupul în toamnă, continuându-şi studiile la Berlin. Pentru cine este interesat, poate găsi mai multe detalii pe pagina noastră de Facebook. Deocamdată functţonăm bine în această formulă de şase. Dacă vrem să ne mărim, o să dăm sfoară-n ţară.