FOTO Geneza lumii în alb şi negru

Sebastião Salgado, unul dintre cei mai importanţi fotografi conteporani

Se spune adesea că fotografii sunt vânători de imagini. Vânează, vând clişeele şi fug după un alt subiect. Dar cum îi putem numi pe fotografii care îşi pun viaţa în pericol imortalizând minunăţiile pământului pentru posteritate?!

Mai putem admira vulcani şi specii rare de animale de pe insula Galapagos, pinguini, lei de mare, cormorani şi balene care dansează în liniştea albastră a Oceanului Antarctic şi al Atlanticului de Sud, aligatori şi jaguari din jungla braziliană, lei, leoparzi şi elefanţi din Africa (ce-a mai rămas...), triburi izolate din inima pădurii amazoniene, poporul Korowaï care trăieşte în Papua Occidentală încă din timpul epocii de piatră, triburi nomade însoţite de reni care îşi duc traiul pe tărâmul Cercului Artic, comunităţile mentawai din vestul Sumatrei, maiestuoase iceberguri din Antarctica, vulcanii din Africa centrală şi peninsula Kamtchatka, eternul şi fascinantul deşert saharian, Marele Canion, gheţarii din Alaska...

Castel în Antarctica, între insula Paulet şi Shetland-ul de Sud   FOTO:Sebastião Salgado

Privind prin obiectivul camerei sale viaţa capătă sens, iar fotografia devine o operă de artă. Maestru al monocromului, Salgado a reuşit să poziţioneze fotografia alb-negru într-o altă dimensiune. Nuanţele tonurilor, contrastul între lumină şi umbră evocă adesea ambianţa din tablourile unor maeştri precum Rembrandt sau George la Tour. Indiferent de tematica aleasă, semnătura sa consistă tocmai în frumuseţea acelui alb-negru lipsit de contraste puternice care astfel pune în valoare generoase palete de griuri din care se naşte fie conturul unui fluviu, fie ovalul unui chip uman. Privind lucrările sale, primeşti discret o invitaţie pentru a cultiva nu numai cu privirea, ci şi cu mâinile această mare grădină paradisiacă numită Pământ.

Sebastião Salgado este unul dintre cei mai renumiţi artişti fotografi contemporani. „Cel mai mare fotojurnalist al lumii...”, titrează The Sunday Times. Îi admirasem de-a lungul vremii numeroase lucrări, dar nu îi ştiam numele, nici chipul. Recent am dat peste câteva fotografii alb-negru de mari dimensiuni care m-au ţintuit locului, în plină stradă, preţ de câteva minute. Parcă nu mai văzusem niciodată cât de frumoasă poate fi planeta albastră în alb şi negru. Misterul e rapid elucidat. Celebrul fotograf de origine braziliană este prezent la Paris, în această toamnă, cu noua sa expoziţie intitulată „Genesis”, un omagiu fotografic vibrant adus planetei Pământ. Mai precis, acelor tărâmuri ale planetei care s-au păstrat în forma naturală, originară, la fel ca la începutul creaţiei.

Pescari indieni plutind pe lacul Piyulaga (Brazilia)   FOTO:Sebastião Salgado

Geneza fotografică a lumii în viziunea lui Sebastião Salgado s-a născut de-a lungul a opt ani de călătorie în toate punctele cardinale şi paradisiace ale pământului. O odisee existenţială şi creatoare deopotrivă, un jurnal de călătorie senzaţional care s-a concretizat în paginile unui album maiestuos (nu mai puţin de 500 de pagini) şi a unei retrospective fotografice care va fi prezentată în marile capitale culturale ale lumii. Zilele acestea cele 245 de fotografii ale proiectului „Genesis” sunt expuse la Casa Europeană a Fotografiei (mai pe franţuzeşte La Maison européenne de la photographie) din Paris, până în ianuarie 2014, în paralel artistul brazilian, devenit şi cetăţean francez din raţiuni politice, lansând şi lucrarea autobiografică De ma terre à la Terre. Cu alte cuvinte, la 70 de ani, Sebastião Salgado se poate declara un om şi un fotograf împlinit.  

Economist de profesie (cât pe ce să ajungă funcţionar la Banca Mondială), până să devină un fotograf de renume internaţional, artistul-reporter a colaborat cu cele mai mari agenţii de presă din lume, această meserie oferindu-i şansa de a cunoaşte şi marile minuni ale lumii, dar şi tragediile cumplite care s-au petrecut pe acest pământ. Având o sensibilitate aparte pentru fiinţa umană surprinsă sau captivă în diferite contexte dramatice, imortalizată întotdeauna în misterioase fotografii alb-negru, artistul a realizat mereu reportaje ample, proiectul „Genesis” necesitând nu mai puţin de opt ani de căutări şi călătorii.

Consacrat minunilor naturale şi popoarelor primitive, această aventură în căutarea paradisului originar, acel paradis al celor mai virgine tărâmuri ale planetei, l-a obligat pe venerabilul fotograf să parcurgă, mai ales pe jos, distanţe colosale şi să înfrunte cele mai ostile capricii meteorologice. O experienţă care l-a epuizat fizic, dar  în acelaşi timp i-a regenerat spiritul descoperind câtă frumuseţe încă mai domneşte pe pământ. Iar rezultatul este impresionant, fotograful reuşind, uneori cu mari sacrificii, să capteze imagini ireale pentru ochiul uman.

Trib la captul lumii - femei cu trupul rosu din tribul Zo'e de Towari Ypy   FOTO:Sebastião Salgado

Frumseţe furată - femei din tribul Morsi (Etiopia)   FOTO:Sebastião Salgado

Ce descoperim deschizând impresionantul album conceput de Sebastião Salgado? Munţi, oceane, deşerturi, animale şi oameni care au scăpat de amprenta (ghearele?!) duhului distrugător al lumii moderne: defrişări, poluare, industrializarea şi urbanizarea nemăsurată, în linii mari. Deşi pare un idealist, Salgado mărturiseşte că aproape 46% din suprafaţa planetei pare să fie la fel ca la începutul facerii lumii. Asistând însă la ritmul halucinant în care se degradează planeta, acelaşi fotograf ne îndeamnă să salvăm ceea ce mai există pentru generaţiile viitoare. Nu e nici primul, nici ultimul care transmite lumii acest mesaj, dar modul în care ne descoperă frumuseţea planetei parcă ne impulsionează şi mai puternic să participăm, după putinţe, la conservarea ei.

Unul din rarele exemplare din Parcul naţional Kafue (Zambia)  FOTO:Sebastião Salgado

După ce a pus piciorul în aceste locuri neatinse – din fericire!– de mâna omului, după ce şi-a consacrat aproape un deceniu de energie, timp şi pasiune pentru realizarea acestui proiect uriaş, Sagaldo mărturiseşte că geneza fotografică a lumii i-a schimbat viaţa. La vârsta celei de a treia tinereţi a înţeles că viaţa nu înseamnă doar a exista pentru sine, ci e un mod de a trăi şi vegetal şi animal şi mineral. Că atunci când ai de urcat un munte, nu e obligatoriu să fii nici cascador, nici supra om ca să rezişti, ci trebuie să ai un motiv pentru care să continui ascensiunea, că atunci când ai răbdare cu tine şi cu ceilalţi timpul devine mult mai generos şi, că niciodată nu trebuie să sacrifici fondul pentru formă. Transmiţând credinţa unei lumi inocente, Salgado mărturiseşte lumii întregi că „Genesis” este scrisoarea sa de dragoste dedicată planetei Pământ.

Scrisoare de dragoste pentru planeta Pământ   FOTO:Sebastião Salgado

Despre respect cu o ţestoasă de Galapagos

„Dacă nu ai răbdare să aştepţi, nu poţi deveni fotograf”, mărturiseşte Salgado care a întâlnit pe insula Isabela din Galapagos un maestru cu carapace de la care primit o lecţie de viaţă superbă. La poalele unui vulcan de pe insulă se plimba adesea o ţestoasă enormă, de peste 200 de kilograme, unul din acele exemplare maiestuoase care a dat şi numele insulei. De fiecare dată când fotograful se apropia, ţestoasa nu prea o lua la o fugă (din motive obiective), dar se îndepărta şi acesta nu reuşea să o surprindă aşa cum îşi dorea. O dată, de două ori... e timpul unei revelaţii. Artistul îşi dă seama că atunci când fotografiază oameni nu debarcă niciodată incognito în grupul lor, ci de fiecare dată cineva îl introduce, el se prezintă, apoi discută cu aceştia şi încet, încet, se familiarizează unii cu alţii. Aşa a înţeles că singurul mod de a se apropia de ţestoasă era să se împrietenască cu ea, să se pună la dispoziţia ei şi nu invers.

De fiecare dată când o vedea, fotograful se transforma în ţestoasă: se punea în genunchi şi începea să meargă la înălţimea ei, cu pumnii şi genunchii lipiţi de pământ. Din acel moment, uriaşa nu şi-a mai luat zborul cel lent. Mai mult, când ea se oprea, fotograful ţestos făcea un pas înapoi. Ea venea sper el, iar el se retrăgea. Apoi se apropia tot mai mult până în clipa în care broasca ţestoasă s-a lăsat privită în toată liniştea insulei şi din acel moment Salgado a putut să o fotografieze aşa cum îşi dorea. Cu alte cuvinte, a avut nevoie de o zi ca să se apropie de acest animal... o zi pentru a înţelege că, dacă vrei să câştigi respectul cuiva, mai ales al unui animal, trebuie să îi respecţi teritoriul.  

Aşadar, broscuţa aceasta de două sute de kilograme l-a învăţat pe venerabilul artist că dacă vrea să fotografieze un animal, fie el şi paşnic şi înţelept, trebuie înainte de toate să aibă plăcerea de a-l privi, de a-i descoperi frumuseţea, contururile, trăsăturile. Apoi în mod natural se impune şi respectul faţă de animal şi habitatul său, fotograful resimte o stare de confort în proximitatea sa, iar modul de a-l privi capătă sens. Din acest moment, Salgado a început o frumoasă prietenie şi cu alte animale, reuşita sa constând în simplu fapt că le tratează la fel ca pe oameni: cu respect şi blândeţe.