Articol publicat pe blogul Despre Opera.

„Fantomele de la Operă” (cum s-a numit episodul) a fost o experienţă dureroasă. Rememorarea alungării balerinilor de către şovinii de la operă, protejaţi de politicieni catastrofali (Alexandrescu, Dâncu, Şuteu), a provocat suferinţă. Pentru o poziţionare jurnalistică echidistantă, spectatorii au fost nevoiţi să înghită din nou toate minciunile managerului „excepţional” privind abracadabrantele contexte din cauza cărora Johan Kobborg nu poate fi director artistic al baletului, dar Zanello (îngânând servil bâiguielile directorului) poate fi. Situaţia de la ONB continuă şi azi să fie revoltătoare, tocmai pentru că nu există nici o regulă şi nici o politică ce ar putea să prevină măcar (căci de reparat nu s-a ostenit nimeni) repetarea scandalului din aprilie, dacă nu e totul pe placul sindicaliştilor ONB.

În acelaşi timp, pe scenă şi transmisă pe posturile naţionale, se desfăşura unul dintre cele mai de prost gust spectacole ale „şcenei” (sic!) lirice româneşti: Gala Operelor Naţionale. Un soi de Oscar al Operei, de cea mai jenantă factură, cu nominalizări incredibile şi cu gir politic deşănţat.

E suficient să priveşti lista de nominalizări: dirijori precum Calvo sau Hussain lipsesc, tot aşa cum regizori precum Vick sau Fulljames nu există, iar balerini ca Trzensimiech, Minoiu sau Velicu au fost pur şi simplu ignoraţi. Criticii (aceleaşi personaje jalnice: Popa, Arvunescu, Săndulescu, Florea) care au format juriul se scuză că nominalizările aparţin conducerilor teatrelor de Operă, dar nu-i împiedica nimeni să întrebe de ce mari artişti nu au fost nici măcar nominalizaţi, în timp ce nulităţi autohtone sau cvasiinternaţionale urmau să fie premiate.

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.