Gabriel Bebeşelea invitat pentru trei concerte la Ateneu

Dirijorul Gabriel Bebeşelea

Chiar în ziua în care România intră din nou în carantină, Filarmonica „George Enescu“, orchestra rezidentă în clădirea istorică a Ateneului Român, organiza o conferinţă de presă, motivată de numirea dlui Gabriel Bebeşelea în funcţia de dirijor principal.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Dl Dimitriu, directorul general al instituţiei, a făcut introducerea subiectului, citând din Mircea Eliade şi elogiind elita intelectuală pe care o consideră singura categorie socială capabilă să priceapă o simfonie. A mai spus „un lucru, care sigur va deranja: în Filarmonica «George Enescu», prima instituţie muzicală a ţării, nu se poate debuta fără un palmares internaţional” şi „Ştiu că provoc şi voi provoca valuri, însă dl Eliade Mircea spunea că noi suntem o cultură provincială”. Nu m-am simţit nici deranjat şi nici provocat, dl Dimitriu are perfectă dreptate aici. Au urmat lamentaţiile bugetare: fostul guvern a pus mâna pe chiria Ateneului, care intra până atunci ca venit al Filarmonicii în calitate de administrator al clădirii, deci iată explicaţia: cu puţini bani nu se poate face cultură de nivel înalt, iar mecenatul nu există în România. Poate că aşa este, dar, dacă îmi amintesc bine, celebrul Parsifal din 2016 a beneficiat de bani din surse extrabugetare (ICR, AFCN), inclusiv private (Rompetrol), un demers pe care Filarmonica ar face bine să-l continue şi să-l automatizeze la nivel instituţional, dar n-o face.

Desigur, orice om care nu vrea neapărat să ştie toate mecanismele de resurse umane ale unei orchestre simfonice ar putea crede că această conferinţă de presă semnala un extraordinar eveniment, respectiv numirea unui dirijor principal, ceea ce sună, nu-i aşa?, cam la fel cu angajarea unui director muzical, aşa cum era Sergiu Celibidache la Münchner Philharmoniker, Herbert von Karajan la Berliner Philharmoniker sau, mai recent, cea mai flatantă ştire pentru publicul românesc, Cristian Măcelaru la Orchestre National de France şi la Orchestra Radio din Köln. Aţi fi într-o totală eroare dacă aţi crezut că dl Gabriel Bebeşelea a primit o asemenea poziţie.

Realitatea este că, după demisia lui Cristian Mandeal din 2007, cel care cumula practic poziţia oficială de director general cu cea de director muzical, Filarmonica nu a mai avut niciodată un dirijor angajat care să formeze un stil orchestrei. Iar până anul trecut, nici concert maistru n-a avut. Succesorul lui Mandeal (doar în funcţia administrativă), dl Dimitriu, a dus o politică foarte prudentă în relaţia cu sindicatele Filarmonicii, devenite extrem de puternice peste noapte. Iar orchestra nu şi-a dorit niciodată un director muzical angajat cu un contract pe câţiva ani, care să le fie lider şi inspiraţie. De 13 ani de zile, această falangă se autoguvernează artistic mai abitir decât Berliner Philharmoniker, deşi nu cântă nici pe departe la un nivel care să determine invitaţii la festivaluri sau turnee în Europa de Vest, decât accidental, în cadrul unor evenimente departe de vreo mare anvergură. Nu e un caz singular, aceeaşi situaţie este şi la Orchestra Naţională Radio, rămasă fără director muzical din 2014. Mai rău, există o tendinţă în ultimii doi ani ca sindicatele şi diverşi răzvrătiţi să conteste foarte energic orice formă de management. La Opera Iaşi, la Teatrul Naţional Bucureşti, la Bulandra, la Opera Naţională Bucureşti se dau adevărate asalturi asupra conceptului de management, care s-ar vrea înlocuit de un fel de soviete care conduc colectiv destine artistice şi stagiuni. E imposibil ca aceste acţiuni să fie întâmplătoare. Ele sunt instigate de iniţiativele legislative dezastruoase ale deputatului USR Vlad Alexandrescu şi ale deputatului PSD Lucian Romaşcanu, care „revizuiesc fără a schimba nimic” în legislaţia care organizează concursurile pentru ocuparea funcţiilor de management în instituţiile culturale.

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.