Furtwängler despre Barenboim: „La numai 11 ani, Barenboim este deja un fenomen“

Dirijorul Daniel Barenboim

Născut  pe 15 noiembrie 1942, în Buenos Aires, într-o familie de origine israeliană, Daniel Barenboim a început să ia lecţii de pian de la mama sa încă de la vârsta de 5 ani. Ulterior, a continuat să studieze alături de tatăl lui, care „i-a fost singurul profesor”, după cum a afirmat dirijorul într-un interviu acordat publicistului german Axel Brüggemann.

În august 1950, la numai 7 ani, Daniel Barenboim a susţinut primul concert pentru pian, la Buenos Aires. Familia Barenboim s-a mutat în Israel în 1952, iar 2 ani mai târziu, în vara anului 1954, părinţii l-au dus pe tânărul pianist la Salzburg pentru a lua lecţii de dirijorat de la compozitorul ucrainean Igor Markevich (1912-1983). 

În aceeaşi vară, Daniel Barenboim l-a cunoscut pe compozitorul şi dirijorul german Wilhelm Furtwängler (1886-1954), la repetiţiile căruia a asistat şi pentru care a cântat la pian. Tânărul pianist l-a impresionat pe compozitorul care a scris, apoi, într-o scrisoare: „la numai 11 ani, Barenboim este deja un fenomen”. 

Despre Furtwängler, Daniel Barenboim a spus într-un interviu acordat lui Jürgen Otten, în ianuarie 2004: „Este un model pentru mine. Asta nu înseamnă că îl imit. Dacă încerc să înţeleg de ce a făcut un anumit lucru, înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Dar folosesc propriile resurse. Din acest punct de vedere, el este modelul meu pentru orice. De la el pot învăţa mai multe lucruri decât de la oricare alt dirijor”.

„Am crescut cu Bach”

Mai târziu, în 1955, Barenboim a studiat la Paris armonia şi contrapunctul alături de compozitoarea de origine franceză Nadia Boulanger (1887-1979): „În copilărie, am interpretat toate preludiile şi fugile din «Das wohltemperierte Klavier» şi multe alte lucrări de Bach. La 12 ani, m-am mutat la Paris, unde am studiat armonia şi contrapunctul, alături de Nadia Boulanger. La prima întâlnire, «Das wohltemperierte Klavier» se afla pe suportul pentru partituri. Nadia Boulanger a dat pagina înainte şi înapoi, după care s-a oprit la preludiul în E minor din Cartea Întâi şi a spus: «Haide, cânt-o în A minor». Ţinea în mână o riglă din lemn şi mă lovea peste degete de fiecare dată când greşeam”, a declarat Daniel Barenboim într-un interviu acordat publicistului Axel Brüggemann. 

De asemenea, Barenboim i-a mai vorbit lui Axel Brüggemann despre importanţa armoniei în momentul interpretării unei lucrări pentru pian şi despre pasiunea pentru Bach: „Am crescut cu Bach. Pentru tatăl meu, care a fost, de fapt, singurul meu profesor, era foarte important să cresc cu muzica pentru pian a lui Bach. Muzica polifonică conta foarte mult pentru tata  (…). Un solo de pian nu îl poate seduce pe ascultător. Acesta poate fi sedus de solo-ul unei vioare, de pildă. Pianul, pe de altă parte, este un instrument neutru, iar arta de a canta la el implică o prestdigitaţie. Este posibil să creezi iluzia unui legato la pian, cu toate că fizic nu se poate. Prin urmare, şi la pian poţi crea iluzia de sunet prelungit, similar cu cel al unui instrument cu coarde, iar armonia contează cel mai mult”. 

„Am învăţat să joc fotbal pe străzile Tel Avivului”

Daniel Barenboim a povestit despre bunicii săi, precum şi despre experienţa sa în Israel,  într-un interviu acordat cotidianului „Tagesspiegel” din Berlin: „Atât bunicii din partea tatei, cât şi bunicii din partea mamei au fost evrei ruşi, care au plecat în Buenos Aires după Pogromul din 1904 din Rusia. Povestea părinţilor din partea mamei este una specială: când au ajuns în portul din Buenos Aires (el avea 16 ani, ea 14), au fos anunţaţi că numai familiile pot debarca (…). Amândoi erau singuri, iar bunicul a luat-o de mâna pe bunica şi i-a spus: «hai să ne căsătorim»“. 

„Am ajuns în Israel în luna decembrie a anului 1952,. Şcoala deja începuse de mult şi a trebuit să învăţ un alfabet nou şi o altă limbă. Nu a fost deloc uşor, dar, pentru că eram un copil extrovertit, m-am adaptat repede şi acela a fost începutul unei vieţi minunate. (…) Imaginaţi-vă, am învăţat să joc fotbal pe străzile Tel Avivului!”.

„Pentru că la început familia mea nu avea bani, ne-a ajutat un unchi din Brazilia”. 

Barenboim a debutat ca pianist la Viena şi la Roma (1952), la Paris (1955), la Londra (1956) şi la New York (1957), cu Simfonia Aerului, alături de dirijorul englez Leopold Stokowski (1882-1977). A înregistrat primele discuri în 1954 şi la scurt timp, a înregistrat şi cele mai importante lucrări pentru pian din repertoriul său, printre care: ciclul sonatelor pentru pian ale lui Mozart şi ale lui Beethoven şi ciclul concertelor de Mozart, Beethoven (cu Otto Klemperer), Brahms (cu John Barbirolli) şi Bartók (cu Pierre Boulez). În 1967, a debutat ca dirijor la pupitrul Noii Orchestre Filarmonice din Londra. 

În 1992, Daniel Barenboim a devenit directorul Operei de Stat din Berlin/ Deutsche Staatsoper Belin, iar în toamna anului 2000, Capela de Stat din Berlin l-a numit director principal pe viaţă.