Francezii, uimiţi de solidaritatea din jurul lui Vintilă Mihăilescu: 36.000 de euro, strânşi în urma concertului de la Ateneu

Francezii, uimiţi de solidaritatea din jurul lui Vintilă Mihăilescu: 36.000 de euro, strânşi în urma concertului de la Ateneu

Vintilă Mihăilescu trece prin momente delicate, după ce a fost diagnosticat cu leucemie

Profesorul şi scriitorul Vintilă Mihăilescu se află internat la un spital din Besançon, uimind autorităţile franceze în urma campaniilor de strângere de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor medicale. Luni seară, aproximativ 36.000 de euro au fost strânşi la concertul caritabil care a avut loc la Ateneul Român.

La evenimentul susţinut de pianistul Horia Mihail şi violonistul Gabriel Croitoru, mezzosoprana Oana Andra, tenorul George Vîrban, Symphonic Factory Orchestra şi dirijorul Tiberiu Soare, au participat câteva sute de persoane. 
 
Pe lângă bani strânşi prin platforma unde au fost vândute biletele pentru eveniment, au fost făcute donaţii directe în valoare de cel puţin 10.000 de euro. În prezent, mai mult de jumătate din suma necesară internării, operaţiei şi tratamentului, 250.000 de euro, a fost colectată, potrivit news.ro.
 
Într-o recentă postare pe pagina sa de socializare, scriitorul în vârstă de 68 de ani a povestit despre felul în care au reacţionat autorităţile franceze când au aflat despre campaniile care se desfăşoară în sprijinul său în România:
 
„Preşedinta Tribunalului din Besançon ne semnează nişte acte juridice legate de transplant şi, aflând că suntem români şi nu avem asigurare franceză, ridică ochii spre noi şi ne întreabă cu vădită compasiune de unde o să facem rost de toţi aceşti bani.
- Avem deja un grup de peste 4000 de persoane care au donat şi... – începe să-i explice fiul meu.
Doamna preşedintă se opreşte brusc şi face o pauză lungă:
- Toată admiraţia mea pentru această solidaritate! În Franţa, aşa ceva nu cred că ar mai fi posibil...
Nu am comentat, am reţinut doar admiraţia, sinceră, a unei preşedinte de tribunal francez şi v-o trimit mai departe tuturor, de aici, din Besançon. Eu nu mai am de mult cuvinte...”, a scris Vintilă Mihăilescu pe Facebook.
 
În afara concertului şi a donaţiilor făcute prin intermediul campaniei lansate pe Facebook, zece artişti - între care Adrian Preda şi Dan Perjovschi - au donat lucrări de artă, iar galeria Mobius a organizat duminică o licitaţie în scop caritabil. În urma licitaţiei au fost strânşi aproximativ 13.000 de euro, potrivit news.ro.
 
Vintilă Mihăilescu a fost diagnosticat în septembrie 2018 cu leucemie acută mieloblastică. Profesorul şi scriitorul este internat la o clinică din Franţa, unde va fi operat la finalul lunii iulie pentru transplant de măduvă, intervenţie care nu poate fi realizată în ţara noastră.
 
Vintilă Mihăilescu este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). A fost visiting professor la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Austria şi Bulgaria. Din 2005 până în 2010 a fost directorul general al Muzeului Ţăranului Român.
 
În 1990, a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. A scris numeroase volume de specialitate, iar între anii 1998 şi 2018, a fost colaborator permanent la revista Dilema (Veche).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: