Fotograful Anului - Un „Oscar“ al Fotografiei Româneşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi competiţia este la prima ediţie, organizatorii au reuşit să formeze un juriu impresionant, să adune un număr mare de participanţi (deşi perioada de înscriere încă nu s-a încheiat), dar şi o sumă impresionantă rezervată premierii câştigătorilor.

Concursul "Fotograful Anului" (fotografulanului.ro) a apărut ca o iniţiativă comună a organizatorilor lui Bucharest Photofest, cel mai mare festival internaţional de fotografie din capitală României, şi Fotografia Românească, una dintre cele mai numeroase comunităti online de fotografi din România. 

  

 Scopul principal al acestei competiţii este de a deveni o platformă de "promovare, valorizare şi educaţie în arta fotografiei", după cum e declarat pe pagina de Internet a  concursului. 

  

Juriul este compus din nume cunoscute ale fotografiei româneşti şi internaţionale, cum ar fi Alex Galmeanu, Ioana Moldovan, Iurie Belegurschi, Anca Cernoschi, Peter Svoboda (curator la cunoscutul site de fotografie 1x.com), Craig Allen (editor foto internaţional la New York Times), Dean C.K. Cox (a lucrat pentru Associated Press, Le Monde, Vogue Italia şi The New York Times). Preşedintele juriului este Roger Tooth (medaliat şi membru al Societăţii Regale de Fotografie din Marea Britanie). 

Fotograful-Anului-Romania-2018-jury

Juriul FAR 2018  

Competiţia este structurată în 12 categorii (Arhitectură, Portret, Peisaj, Natură & Wildlife, Street, Fotografie Documentară, Fotojurnalism, Eveniment, Fashion, FineArt & Creativ, Comercial & Produs, OPEN), fiecare categorie având premii în bani (câte 3000 lei - 645 euro - pe categorie, mai puţin la secţiunea OPEN)

Marele premiu, "Fotograful Anului", va fi în valoare de 30.000 lei-6400 euro (valoarea totală a premiilor fiind de 85.000 lei-18.200 euro). Această primă ediţie are ca sponsori principali Samsung România şi Aqua Carpatica. 

  

Înscrierile în concurs au început în luna Iunie şi se continuă până în Septembrie 10 (detalii regulament). 

  

Promo #FAR2018

După închiderea competiţiei cele mai bune 120 fotografii vor fi incluse în expoziţia de fotografie oficială, expoziţie ce va face obiectul unui proiect itinerant în Reţeaua Natională a Muzeelor din România, cât şi în albumul de fotografie oficial. 

  

Prin amabilitatea domnului Sebastian Ionuţ Vasiu, unul din organizatorii acestei competiţii, am aflat mai multe detalii despre acest concurs.

1. CE ESTE „FOTOGRAFUL ANULUI ÎN ROMÂNIA”?

Fotograful Anului în România este un concurs de fotografie complex, pe modelul marilor competiţii internaţionale, care îşi propune să premieze şi să aducă în atenţia publicului pe cei mai buni creatori români din acest domeniu. Este un concurs deschis, cu 12 secţiuni, cu premii de peste 85.000 lei şi un juriu format din profesionişti români şi străini, asociaţi cu publicaţii de prestigiu, membri în juriile celor mai importante competiţii de profil din lume. 

Fotograful-Anului-Romania-Echipa-FAR

Echipa FAR

2. CUM A APĂRUT IDEEA DE A ORGANIZA UN ASEMENEA CONCURS?

Fiind pasionat eu însumi de fotografie şi participând de-a lungul timpului la mai multe concursuri în afară, am observat cu oarecare regret că la noi nu există o competiţie de anvergură.â

Desigur, în România erau - şi sunt în continuare - mai multe concursuri de fotografie importante şi cu tradiţie, dar cumva nişate, cumva dedicate unor teme, iar asta nu ar satisface nevoile fotografiei româneşti. Mai mult, încă de la bun început, s-a dorit depăşirea unor premii simbol, glumind puţin, acelea de diplome şi medalii.

Aşa încât, în toamna anului trecut, imediat după ce ediţia 2017 a festivalului Bucharest Photofest s-a încheiat, am discutat cu partenerul meu, Ionuţ Trandafirescu, despre posibilitatea organizării unui astfel de proiect, un proiect care să descopere şi să răsplătească pe cei mai buni fotografi români ai momentului. Ne-am inspirat din marile competiţii internaţionale, dar în acelaşi timp am vrut să ne raportăm la contextul românesc. Ne-am propus de la bun început să creăm o platformă care să asigure şi în mediul românesc perspectivă şi profesionalism. Aşa s-a născut ceea ce pentru noi este o provocare. Una foarte plăcută: concursul „Fotograful Anului în România”.

Fotograful-Anului-Romania-2018-landscape1

3. CARE SUNT CONDIŢIILE DE ÎNSCRIERE ÎN CONCURS, CINE POATE PARTICIPA?

Ne-am gândit să oferim şansa de a deveni fotograful anului din România tuturor iubitorilor de fotografie, fie că sunt amatori sau profesionişti. Prin urmare, oricine are cetăţenia română - indiferent de ţara în care locuieşte – şi are peste 18 ani poate participa la această competiţie.

Este important să menţionăm că susţinem diaspora, dar şi pe cei care şi-au dobândit cetăţenia română ulterior, nefiind născuţi români.

O altă menţiune este că fotografiile, pentru a fi eligibile, trebuie să fie realizate în perioada 2017-2018. Acestea sunt, să le spunem aşa, condiţiile de bază. Credem în accesibilitate din partea cât mai multor oameni şi de acea am dorit să simplificăm aceste proceduri. Mai mult, am creat inclusiv sistemul ca prima fotografie înscrisă să fie gratuită, fără taxă de participare. 

Fotograful-Anului-Romania-2018-people1

4. CE CATEGORII AVEŢI ŞI CE PREMII OFERIŢI?

Pentru că fotografia de la noi are un specific anume, am făcut o anumită cercetare tocmai pentru a identifica interesele fotografilor români contemporani.

Am stabilit 12 secţiuni, categorii care se referă la genuri de fotografie diverse, de la cele comerciale la cele artistice sau documentare. Am încercat să recompunem o imagine cât mai fidelă a preocupărilor fotografiei contemporane româneşti: arhitectură, peisaj, portret, natură & wildlife, street, fotografie documentară, fotojurnalism, eveniment, fashion, fine art & creativ, comercial & produs, OPEN (aici intră orice fotografie care se încadrează în alt gen decât cele incluse la celelalte secţiuni, spre exemplu fotografia cu telefonul mobil, cu drona, astrofotografia, fotografia nud etc.)

Aşa cum spuneam, prin concursul Fotograful Anului în România am dorit să identificăm şi să răsplătim cu adevărat pe cei mai talentaţi fotografi români. Prin urmare, ne-am străduit ca premiile să fie substanţiale, valoarea lor totală fiind de 85.000 de lei.

Marele premiu va fi acordat celei mai bune imagini sau serii de imagini înscrise în concurs şi este în valoare de 30.000 de lei.

Se va acorda câte un premiu de 3000 de lei pentru fiecare secţiune, mai puţin la secţiunea OPEN, unde recompensa este în produse şi servicii – şi acestea cât se poate de atractive

Fotograful-Anului-Romania-2018-landscape

5. CÂND ÎNCEPE ŞI CÂND SE TERMINĂ COMPETIŢIA?

Lansarea oficială FAR 2018 şi totodată startul înscrierilor a fost pe 25 iunie.

Ultima zi în care se pot trimite fotografiile pentru această primă ediţie a concursului este 10 septembrie, urmând ca jurizarea să se facă până la finalul lui septembrie.

Îi vom desemna pe finalişti pe 2 octombrie, iar pe câştigători pe 7 octombrie, ocazie cu care vom organiza o gală şi o ceremonie de premiere în Bucureşti, la Cinema Pro. Tot atunci vom lansa un album foto cu cele mai bune 120 de fotografii din concurs şi vom vernisa o expoziţie cu aceleaşi fotografii. 

Fotograful-Anului-Romania-2018-journalism

6. CINE SUNT MEMBRII JURIULUI?  

Una dintre caracteristicile principale ale acestui concurs este obiectivitatea. 

Am ales pentru juriu 12 profesionişti români şi străini, fotografi, experţi în fotografie, curatori sau editori de fotografie asociaţi unor publicaţii de prestigiu, care au făcut parte din juriile unora dintre cele mai importante competiţii de profil din lume.

Preşedintele juriului este Roger Tooth, medaliat şi membru al Societăţii Regale de Fotografie din Marea Britanie. Până în 2016 a fost directorul departamentului foto de la The Guardian şi The Observer. Dean C.K. Cox este un fotograf care a lucrat pentru numeroase publicaţii prestigioase, de la Vogue Italia până la The New York Times. A avut expoziţii personale şi e profesor universitar cu contracte la universităţi din Suedia, Anglia, Hong Kong şi New York.

Alex Gâlmeanu este unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi români, publicat de reviste din România şi din afară. A avut expoziţii personale în Franţa, Islanda şi Irlanda. A fost manager şi curator de expoziţii. Jim Casper este fondator şi editor-in-chief la LensCulture, o publicaţie de specialitate care atrage peste 3 milioane de vizitatori pe lună.

Ioana Moldovan este jurnalist şi fotograf documentarist care a publicat reportaje în The New York Times, Al Jazeera English, LensCulture etc. Este multiplu premiată internaţional, autoare de expoziţii şi albume foto.

Craig Allen este editorul internaţional foto la The New York Times şi se ocupă de ediţiile de print, precum şi de prezenţa online. În trecut a lucrat pentru Getty Images şi AFP.

Anne Farrar este directorul foto al National Geographic Traveler. În trecut, ca editor foto la The Dallas Morning News, a fost parte din echipa care a câştigat premiul Pulitzer pentru dosarele despre uraganul Katrina.

Iurie Belegurschi este un recunoscut fotograf de peisaj, fondator al Iceland Photo Tours. A câştigat competiţii internaţionale de fotografie şi imaginile lui au fost publicate de reviste din toată lumea.

Rui Palha e specializat în Street Photography şi a fost inclus în mai multe topuri între cei mai buni fotografi din lume în acest domeniu. A câştigat premii internaţionale, a publicat albume şi a avut numeroase expoziţii personale.

Vaughn Wallace este în prezent Senior Photo Editor la National Geographic. A fost în juriu la concursuri cum ar fi World Press Photo, PDN Photo Annual sau Photolucida Critical Mass.

Anca Cernoschi un fotograf renumit din ţară, cu studii de artă, din zona de fotografie artistică conceptuală, cu numeroase expoziţii şi premii.

Peter Svoboda este curator şef la 1x.com şi fotograf cu o listă impresionantă de premii câştigate, precum şi expoziţii în galerii importante din toată lumea. A fost publicat de National Geographic, The Guardian, The Telegraph etc.

Fotograful-Anului-Romania-2018-fine-art

7. VORBEŞTE-NE PUŢIN DESPRE TINE ŞI DESPRE ORGANIZATORI. CARE SUNT COLABORATORII VOŞTRI? (ALTE INSTITUŢII, SPONSORI ETC.). 

Fotograful Anului în România a apărut ca o iniţiativă comună a Bucharest Photofest, cel mai mare festival internaţional de fotografie din capitala României şi Fotografia Românească, una dintre cele mai numeroase comunităţi online de fotografi din România. 

Noi doi, iniţiatorii, avem nişte poveşti în spate şi dintr-o dorinţă firească ne-am asumat, cu multă pasiune, şi ideea organizării acestui proiect. În cazul meu, un şir de proiecte care au coagulat o comunitate online de fotografi, una dintre cele mai numeroase de la noi din mediul online: Fotografia Românească.

Ionuţ are deja experienţa organizării de mai mulţi ani a unui festival internaţional de fotografie, Bucharest Photofest, cel mai mare festival de gen găzduit în mai multe spaţii din Bucureşti, dar şi a altor numeroase proiecte culturale.

Pe lângă noi, fondatorii, Sebastian Vasiu şi Ionuţ Trandafirescu, mai avem alături o echipă de aproximativ 15 oameni minunaţi, specialişti în domenii diverse şi complementare. O echipă faină pentru care suntem recunoscători şi cu ajutorul căreia am reuşit să punem pe picioare acest proiect. 

Proiectul este susţinut şi prezentat în 2018 de Samsung România, un proiect #poweredbySamsung, iar marele premiu este oferit de AQUA Carpatica.

Pe lângă cei doi susţinători principali am reuşit să implicăm peste 50 de parteneri şi sponsori. Cu riscul de a nu-i aminti pe cei mai mulţi, trebuie să evidenţiem spijinul oferit de Tarom – care, trebuie să menţionez, ne va ajuta ca o parte din membrii juriului să ajungă la Bucureşti, chiar la Gala de Premiere de pe 7 Octombrie -, Centrul Ceh, Uniunea Arhitecţilor din România, Automobile Bavaria, FotoHobby, Campari, dar şi mulţi alţii.

Toţi au un merit, mai mic sau mai mare, şi fără sprijinul acestor parteneri acest proiect nu ar fi putut fi realizat. Un proiect realizat independent, fără afiliere guvernamentală.  E foarte important de menţionat că pentru fiecare categorie are un premiu, un premiu oferit de câte un sponsor.

Lista completă a partenerilor şi a sponsorilor poate fi accesată aici: fotografulanului.ro/parteneri/

Fotograful-Anului-Romania-2018-people

8. CARE SUNT AŞTEPTĂRILE DE PE URMA ACESTUI CONCURS? INTENŢIONAŢI SĂ-L FACEŢI ANUAL (NUMELE SPUNE ASTA ÎNTR-ADEVĂR)? CARE SUNT PLANURILE DE DEZVOLTARE PE VIITOR? 

Noi am pornit acest proiect cu gândul de a identifica din rândul fotografiilor realizate de artiştii fotografi români tocmai acele imagini care merită reţinute, valorificate şi expuse şi, desigur, răsplătite.

Totuşi, FAR nu este doar o competiţie, ci este mult mai mult decât atât. Ne dorim să dezvoltăm, din 2019, o platformă pentru fotografii români, o platformă care să ofere sprijin tehnic şi educaţional, consiliere, cursuri şi internshipuri, precum şi expunere în media naţională şi internaţională, dar şi organizarea unor serii de evenimente în toată ţara.

Aşadar, se anunţă deja o ediţie FAR 2019, sperăm noi mult mai bine consolidată şi care va fi lansată mult mai devreme, chiar la începutul anului viitor. Fotograful Anului în România este un concurs anual, gândit aşa de la bun început. 

Fotograful-Anului-Romania-expo-1

9. VEŢI ORGANIZA EXPOZIŢIE ÎN OFFLINE CU FOTOGRAFIILE FINALISTE ALE ACESTUI CONCURS? VA FI ÎN BUCUREŞTI SAU/ŞI ÎN ALTE ORAŞE?

Da, vom face şi o expoziţie cu cele mai bune fotografii ale concursului. Ea va fi vernisată la Bucureşti în 7 octombrie 2018, iar pe parcursul anului 2019 va putea fi văzută în muzeele din marile oraşe ale României datorită unui frumos parteneriat cu Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

Fotograful-Anului-Romania-2018-people2

  10. CE ALTCEVA NE MAI POŢI SPUNE DESPRE ACEST CONCURS?

Aşteptăm publicul larg să participe nu doar la concurs, ci şi la evenimentele noastre din această perioadă. Avem la activ mai multe evenimente organizate în Bucureşti şi Timişoara, vom continua o serie de evenimente tot în Bucureşti, iar mai apoi vom promova prin aceste evenimente proiectul FAR şi în Iaşi şi Cluj. Aş mai vrea să adaug că toate detalii despre înscriere se pot găsi pe website-ul oficial fotografulanului.ro şi pe paginile noastre de socializare. 

Mesajul lui Roger Tooth, preşedintele juriului, pentru Fotograful Anului #FAR2018

* Autorul articolului este unul din cei care au ajutat la organizarea acestui concurs

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite