FOTO Presa germană: "Cine este această Luminiţa Gheorghiu?"

FOTO Presa germană:

Scenă din filmul „Poziţia copilului“, câştigător al Ursului de Aur de la Berlin

Festivalul de Film de la Berlin se confruntă an de an cu aceleaşi probleme: o competiţie discutabilă, mult zgomot pentru puţin, cel puţin în ceea ce priveşte şansele de a ajunge în cinematografe ale filmelor câştigătoare şi şpagatul între succes comercial şi încurajarea filmului de artă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ada Solomon, producătoarea filmului „Poziţia copilului“, câştigătorul acestei ediţii a festivalului, spunea, sâmbătă seara, la decernarea premiului, că „Berlinala este un laborator“ care dă o şansă reală filmului Arthouse. Solomon are dreptate. 
 
La Berlin se întâlnesc cineaştii din întreaga lume şi culeg noi impulsuri, încheie noi colaborări, îşi sporesc potenţialul creator. Dar cum îi foloseşte unui film câştigarea unuia dintre premiile decernate la Berlinala? Deoarece obţinerea unui Urs la Berlin nu este nicidecum o garanţie a unui succes la public. Cel puţin aşa consideră un critic german în analiza sa. El susţine că a fi un „câştigător de urs“ nu e suficient pentru a deveni cunoscut.
 
Cotidianul german, „Die Welt“ face o analiză a festivalului de la Berlin şi comentează cu oarecare sarcasm succesul filmului românesc „Poziţia copilului“. Autorul analizei, criticul de film Hanns-Georg Rodek, începe prin a numi „punctele moi“ ale festivalului. „Berlinala are o problema. Ei bine, ea are mai multe. Dar cea mai mare sunt câştigătorii ei. Sunt filme precum «Pozitia copilului» care a câştigat, sâmbătă seara, Ursul de Aur. De multe ori aceste filme se poziţionează printre cele mai bune ale anului, asa cum cu doi ani în urmă filmul câştigător, „Nader şi Simin – o despărţire“, care după Berlinală a obţinut şi Oscarul pentru cel mai bun film străin. Dar aceste filme nu sunt vizionate mai de nimeni. 
 
Trei sute de mii de cinefili înnebuniţi inundă proiecţiile în timpul festivalului, după care nava spaţială numită Berlinala decolează din nou în hiperspaţiu. În urma ei rămân filmele, să se ajute singure, lăsate baltă de sistemul de distribuţie consacrat. Filmele câştigătoare la Berlinală au nevoie de o jumătate până la un an întreg pentru a ajunge în cinematografele germane, din moment ce casele de distribuţie nu se ocupă de ele, deoarece în producţiile lor nu se regăsesc nume  mari“, scrie Rodek. 
 
„Poziţia copilului“ este scris briliant
 
Apoi el lansează un mic scenariu care vizează soarta filmului românesc. “Călin Peter Netzer?, se vor întreba distribuitorii. Vreo rudă de-a cunoscutului Netzer (n.r. - fost fotbalist german)? Nu, e un român de 37 de ani, ale cărui trei filme de până acum, deşi premiate de multe ori, nu au interesat nici un distribuitor german. (...) „Poziţia copilului“ este scris briliant, pus în scenă dinamic si interpretat admirabil de Luminiţa Gheorghiu în rolul mamei. Totuşi, cine este Luminiţa Gheorghiu, ca să cităm un distribuitor din zilele următoare?“, continuă autorul cu oarecare cinism.
 
Numele mari sau consacrate în altă parte, nu la festivalul de la Berlin, par a ajuta un film să ajungă cel putin în cinematografele germane. Rodek apreciază că filmul bosniacului Danis Tanovic, „Un episod din viaţa unui strângător de fier vechi”, ar avea o şansă să ajungă în cinematografe, regizorul fiind mai cunoscut caselor de distribuţie datorită Oscarului pentru cel mai bun film străin primit în 2002 pentru „No Man`s Land“.
 
În legătură cu autorul celui de-al treilea film „ieşit din comun“ al acestei ediţii, kazahul Emir Baigazin (regizorul filmului „Lecţii de armonie“), criticul german scrie că el este, de asmenea, un necunoscut în Germania. Iar că „nici chiar numele de marcă câştigător al Ursului nu va fi suficient de puternic pentru a putea schimba acest aspect“.
 
Toata presa germană a apreciat prestaţia regizorală a lui Călin Netzer şi mai ales cea a  Luminiţei Gheorghiu în rolul principal. După decernarea premiului, publicaţii importante din Germania au fost impresionate de discursul Adei Solomon, producătoare filmului, care alături de Netzer a urcat pe scenă, iar pe lângă cuvintele de mulţumire a criticat situaţia cultural-politică din România de astăzi. „Juriul internaţional, condus de regizorul chienz Wong Kar-Wai, a recompensat un film de mare complexitate, care pornind de la drama unei relaţii mamă-fiu conturează imaginea unei  societăţi postsocialiste şi a instituţiilor acesteia!“, comentează „Berliner Zeitung“.
 
Filmul arată dramă unei relaţii mamă-fiu şi conturează imaginea unei  societăţi postsocialiste şi a instituţiilor acesteia!
Berliner Zeitung
 
Revista „Der Spiegel“ notează că „Ursul de Aur a fost câştigat de filmul de la care ne-am aşteptat şi care l-a meritat“. Cei de la „Der Spiegel“ sublinează ca filmul este o dramăintensă care a fost de la premieră deja un favorit al concursului.
 
O familie de „monştri“
 
Cei de la „Berliner Morgenpost“ apreciază prestaţia Luminiţei Gheorghiu şi în mod deosebit filmul lui Netzer. „Doar actriţa româncă, Luminiţa Gheorghiu, i-ar fi putut lua actriţei din Chile (Paulina Garcia), trofeul pentru cea mai buna interpretare. Ea joacă o mamă-monstru, dominantă (...) Acest film a primit în final marele premiu, în aşa fel încât în cele din urmăamândouă femeile au fost răsplătite.
Filmul «Poziţia copilului» a fost oarecum cel mai ciudat film al acestui festival: în prima jumătate de oră nu mai eşti, ca spectator, dispus să urmăreşti aceste figuri antipatice. Mai eşti sigur că ai văzut manifestarea tuturor clişeelor unei societăţi corupte. Dar apoi se petrece ceva cu aceste figuri, ele se frâng totuşi dincolo de carapacea lor, devin umane, încep să aibă idee despre responsabilitate, precum suferinţa şi compasiunea. Iar asta se transmite spectatorului. Cine vede acest film până la final este un om mai bun“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: