FOTO Un artist a plantat o pădure în mijlocul unui stadion din Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o încercarea de a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi a defrişărilor masive, artistul elveţian Klaus Littmannn a transformat gazonul unui stadion din Austria într-o pădure. Acesta s-a inspirat dintr-un desen distopic din urmă cu mai bine de patru decenii.

Proiectul dus la capăt de Littmann este cea mai mare instalaţie artistică publică din istoria Austriei şi a constat în plantarea a mai bine de 300 de copaci pe gazonul stadionul Worthersee din Klagenfurt. Numită ”Pentru pădure – Nesfârşita Atracţie a Naturii”, instalaţia va fi Inaugurată astăzi, 8 septembrie, fiind inspirată dintr-un desen realizat de artistul Max Peintner cu mai bine de patru decenii în urmă.

Imagine indisponibilă

Klaus Littmann, creatorul instalaţiei, foto EPA-EFE 

Desenul lui Peintner imagina o lume în care pădurile ar mai exista doar ca obiecte de expoziţie, privite de oameni din tribunele unui stadion, în timp ce clădirile enorme ale unei metropole se ridică în depărtare.

Imagine indisponibilă

 foto EPA-EFE 

Conform declaraţiilor acestuia, Littmann a fost fascinat de creaţia lui Peintner din momentul în care a văzut-o pentru prima dată. Speranţa sa din ultimele decenii, că desenul din anii 1970 ar putea fi transpus în realitate, a fost îndeplinită cu ajutorul ministerului de cultură al Austriei. 

Imagine indisponibilă

 foto EPA-EFE 

 ”Scopul instalaţiei este că provoace percepţia pe care o avem asupra naturii şi să pună sub semnul întrebării viitorul acesteia”,a spus Littmann, adăugând că ar putea veni o zi în care să putem intra în contact cu natura doar ”în zone special delimitate”. 

Imagine indisponibilă

foto EPA-EFE 

Instalaţia va putea fi vizitată până la 27 octombrie, copacii fiind apoi mutaţi într-o zonă publică din apropierea stadionului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite