FOTO În faimoasa fotografie cu Vincent van Gogh la 13 ani nu apare de fapt el. Singurul portret fotografic al artistului în tinereţe rămâne cel de când avea 19 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fotografie despre care s-a crezut mai bine de 50 de ani că era un portret al pictorului Vincent van Gogh, de când avea 13 ani, s-a dovedit a fi cel al fratelui său Theo, scrie The Guardian.

Muzeul Van Gogh din Amsterdam a dezăvluit marţi rezultatele unei cercetări făcute asupra fotografiei care a apărut în nenumărate cărţi şi cataloage ca cea mai timpurie fotografie a pictorului.

 De fapt, în aceasta apare fratele său Theo, la vârsta de 15 ani. Astfel, cea mai timpurie poză în care apare artistul rămâne cea de când avea 19 ani. 

Comparând fotografia cu o alta în care apare Theo la 32 de ani, se pot observa puternice similarităţi, culoarea ochilor albaştri fiind un inndiciu că vreme de zeci de ani, experţii au indicat fratele greşit, scrie cotidianul britanic The Guardian. 

„Este esenţial ca moştenirea lui Vicent van Gogh să fie dată mai departe şi prezervată corect, iar această cercetare aduce o contribuţie semnificativă unor astfel de eforturi”, a declarat Willem van Gogh, strănepotul lui Theo van Gogh. 

Portretul despre care se credea că ar fi al lui Vincent Van Gogh. Theo Van Gogh (Foto: The Guardian- Heleen van Driel /Fundaţia Vincent van Gogh)

Theo Van Gogh_15 ani_Foto_Heleen van Driel/Vincent van Gogh Foundation

Fotografia cu „Vincent la 13 ani” a fost făcută publică pentru prima dată în 1957, la o expoziţie organizată de către un cercetător belgian pe nume Mark Edo Tralbaut. 

Pentru că existau destule similarităţi între fotografia cu pricina şi portretul pictorului la 19 ani (foto: dreapta), nimeni nu s-a îndoit că băiatul nu era chiar Vincent. Îndoiala avea să apară în 2014, când o televiziune olandeză folosea tehnologie experimentală pentru a sugera că puteau fi două persoane diferite. Muzeul şi-a început atunci propria cercetare, concluzionând că băiatul de 19 ani era cu siguranţă Vincent van Gogh. 

Vicent van Gogh*19 ani*Foto

Scriitorul Yvess Vasseur s-a îndoit şi el în momentul în care a descoperit că fotograful portretului cu presupusul Vincent la 13 ani, Balduin Schwarz, se mutase în studioul său din Bruxelles în 1870, când Vincent era mai în vârstă. 

Astfel, mai scrie The Guardian, scriitorul a început să colaboreze cu muzeul pentru a clarifica cine este în fotografie. Au descoperit că Theo trăise o perioadă în Bruxlles în 1873, când conform unor scrisori, i se făcuse o poză, la vârsta de 15 ani. 

„Culoarea mai deschisă a ochilor lui Theo este izbitoare în fotografiile cu el. Acest lucru poate fi observat şi în portretul făcut de Schwarz. A fost un alt indiciu că persoana din portret este cel mai probabil Theo”, a declarat pentru The Guardian, Teio Meedendorp, cercetător senior la Muzeul Van Gogh.

Fotografia a fost examinată, de asemenea, la Institutul de Informatică de la Universitatea din Amsterdam.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite