„Fotbal infinit” al lui Corneliu Porumboiu, în secţiunea Forum de la Berlinale 2018

„Fotbal infinit” al lui Corneliu Porumboiu, în secţiunea Forum de la Berlinale 2018

Corneliu Porumboiu va fi prezent la Berlinale cu „Fotbal Infinit”

Regizorul român Corneliu Porumboiu va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin cu filmul „Fotbal Infinit”, selecţionat la secţiunea Forum, după cum anunţă organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceasta este cea de-a doua participare cu un film documentar a celebrului regizor român, după ce în 2014 a fost prezent la aceeaşi secţiune cu „Al doilea joc”. Acest prim documentar a avut o formă neconvenţională: împreună cu tatăl său, regizorul urmăreşte un vechi meci de fotbal înregistrat pe o casetă VHS. Tatăl a fost atunci arbitrul meciului. Între cei doi se naşte o discuţie, care trece peste tema fotbalului, ajungând la politică, represiuni şi amintiri.

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanţi regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean. A primit premiul pentru debut Camera d'Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru "A fost sau n-a fost?", o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. S-a întors la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, în 2009, cu "Poliţist, adjectiv". Filmul a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard. De asemenea, acesta a regizat "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", un film care a fost prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume.

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin a ajuns la ediţia a 68-a şi se va desfăşura în capitala Germaniei în perioada 15-25 februarie 2018, adunând laolaltă cele mai importante nume ale cinematografiei europene.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările