Filmul, „predat” elevilor, la Festivalul Cinema-Edu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Diaconu în "Filantropica"
Mircea Diaconu în "Filantropica"

Mâine începe Festivalul Cinema-Edu (1-5 aprilie), care se adresează liceenilor şi îşi propune să le stârnească interesul pentru film. Elevii vor avea parte de filme bune, iar proiecţiile vor fi urmate de discuţii cu personalităţi din lumea cinematografiei.

Festivalul Cinema-Edu se va desfăşura în Bucureşti (la Cinema Europa, Cinema Gloria, Biblioteca Naţională, Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi Fundaţia pentru Tineret, Noul Cinematograf al Regizorului Român), în Cluj (Cinema Victoria), Timişoara (Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş), Iaşi (Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”), Constanţa (Cinema Cityplex), Slobozia, Drobeta-Turnu Severin, Târgovişte, Corabia, Moreni şi Moineşti.

La finalul proiecţilor, pentru care intrarea va fi liberă liberă, vor avea loc discuţii relaxate cu Irina Margareta Nistor, actorul Mircea Diaconu, jurnalistul Eugen Istodor, actriţa Carmen Lopăzan, criticul de film Florin Barbu sau cu reprezentanţii organizaţiilor Green Peace, Mai mult Verde şi Salvaţi Delta.

Pe 1 aprilei, criticul de film Irina Margareta Nistor va avea o discuţie cu elevii la Cinematograful Gloria, de la ora 10.00, în urma vizionării filmului „Beasts of the Southern Wild”/ „Tărâmul visurilor”. Tot pe 1 aprilie, dar şi pe 4 aprilie, criticul de film Florin Barbu va fi prezent la Cinematograful Europa, de la ora 10.00, iar filmele vizionate de elevi vor fi „Filantropica” şi respectiv „Hannah Arendt”.

Jurnalistul Eugen Istodor va discuta cu liceenii pe 1 aprilie de la ora 10.00 la Noul Cinematograf al Regizorului Român, pe marginea filmului „Filantropica”.

Actriţa Carmen Lopăzan va fi prezentă pe data de 3 aprilie şi pe 4 aprilie, de la ora 10.00, la Biblioteca Naţională şi respectiv la Cinematograful Gloria, iar filmul vizionat de elevi va fi „Desert Flower”/ „Floarea Deşertului”.

Actorul Mircea Diaconu va fi alături de elevi pe data de 3 aprilie, de la ora 10.00, la Cinematograful Europa, la proiecţia filmului al cărui protagonist este, „Filantropica”.

Cei de la Greenpeace vor veni la Noul Cinematograf al Regizorului Român pe data de 3 aprilie, de la ora 10.00, pentru filmul „Beasts of the Southern Wild”/ „Tărâmul visurilor”, cei de  la Mai Mult Verde - pe data de 2 aprilie, la Biblioteca Naţională -, iar cei de la Salvaţi Delta - pe data de 4 aprilie, de la ora 10.00, la Biblioteca Naţională.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite