Filmul „După dealuri“ este disponibil, de vineri, şi pe DVD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ediţie premium a DVD-ului „După dealuri“ va fi disponibilă în librării începând cu 29 martie. Alături de filmul lui Cristian Mungiu, pe DVD se regăseşte un booklet cu fragmente din comentariile şi recenziile cele mai relevante despre pelicula care a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu şi pentru cea mai bună interpretare feminină la Cannes, în 2012.

Booklet-ul cu opinii şi comentarii este ataşat unui pachet care conţine două DVD-uri, unul cu filmul şi celălalt cu materiale video suplimentare: 12 dintre secvenţele neincluse în montajul final, un masterclass al regizorului Cristian Mungiu susţinut la Forum des Images din Paris, un making of despre cum se realizează un film în plan-secvenţă, interviuri, precum şi o serie limitată de cartoline cu fotograme din film.

Printre cei care au adus critici pozitive filmului „După dealuri“ se numără şi Andrei Pleşu. Rareori un film mi-a dat de gândit cum mi-a dat de gândit filmul lui Cristian Mungiu. Lipsit de orice «poantă» şmecheră, de orice abuz ideologic, de orice subtext sentenţios, el te urmăreşte, mut şi compact, ca o întrebare insolubilă. E o perfectă descriere a abisului cotidian, un sobru punct de pornire pentru căutarea orizontului“, a declarat Pleşu într-un articol din Dilema Veche

Pachetele premium cu „După dealuri“ vor fi disponibile mai întâi la librăriile Cărtureşti Verona, Humanitas Cişmigiu şi Librarium din Bucureşti, apoi şi în alte locaţii, pachetul putând fi comandat şi online de pe www.dupadealuri.ro

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite