Filmul "Despre oameni şi melci",  în competiţia de la Edinburgh

Filmul

Producţia românească „Despre oameni şi melci“ va fi prezentată pentru prima oară în Marea Britanie în cadrul competiţiei internaţionale a Festivalului de Film de la Edinburgh, desfăşurat în perioada 19-30 iunie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comedia, proiectată în zilele de 28 şi 29 iunie  în prezenţa regizorului său Tudor Giurgiu, se află în competiţie alături de alte 9 producţii: „Before Snowfall “ (Norvegia, r. Hisham Zaman), „Celestial Wives of the Meadow Mari “(Rusia, r. Alexey Fedorchenko), „Fat Shaker“  (Iran, r. Mohammad Shirvani), „I.D.“ (India, r. Kamal KM),  „Joy “ (Grecia, r. Elias Giannakakis),  „Juvenile Offender“ (Coreea de Sud, r. Kang Yi-kwan), „The Last Station“  (Chile-Germania, r. Cristian Soto, Catalina Vergara), „ Noche “ (Argentina, r. Leonardo Brzezicki), „ A World Not Ours “ (UK-Liban-Danemarca, r. Mahdi Fleifel). 
 
„Despre oameni şi melci“ (regia: Tudor Giurgiu) este o coproducţie româno-franceză, apărută în 2012, care îi are în roluri principale pe Monica Bârlădeanu şi Andi Vasluianu. Comedia se numără printre cele mai de succes filme româneşti ale ultimul deceniu, fiind câştigătoarea mai multor premii internaţionale obţinute în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid şi Festivalului Filmului Sud-Est European (SEEFest), desfăşurat în perioada 2-6 mai la Los Angeles.
 
Festivalul de Film de la Edinburgh (EIFF), înfiinţat  în 1947, este cel mai vechi festival de film din lume şi un punct de atracţie pentru industria de film internaţională. În 2010, cinematografia românească a ocupat un loc important în programul EIFF, fiind prezentate producţiile: „Eu când vreau să fluier, fluier“ (regia: Florin Şerban), „Poliţist, adjectiv“ (regia: Corneliu Porumboiu) şi „Colivia“ (regia: Adrian Sitaru).
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: