Filmele verii 2016 VIDEO

Filmele verii 2016 VIDEO

Echipa de eroi răi, dar utili, din filmul „Suicide Squad“ / „Brigada sinucigaşilor“

DISTRACŢIE Lunile iulie şi august vor fi dominate, în cinematografele din România, de continuări de francize, remake-uri şi reboot-uri, printre care cele mai aşteptate sunt „Ice Age“, „Star Trek Beyond“, „Ghostbusters“, „Jason Bourne“ şi „Ben-Hur“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vara este prin excelenţă sezonul blockbuster-urilor, al filmelor de mare public, care se aşteaptă să facă încasări uriaşe încă din primul weekend, iar „lunga vară fierbinte“ a anului 2016 nu face excepţie. În peisajul cinematografic al celor două luni de miez de vară, iulie şi august, se vor înghesui, săptămână de săptămână, astfel de producţii hollywoodiene, menite să-l deconecteze pe spectatorul aflat în vacanţă şi să-l smulgă câteva ore, petrecute în răcoarea şi întunericul sălii de cinema, din căldura sufocantă de-afară sau din casă.

Cum originalitatea nu mai este de multă vreme punctul forte al Hollywoodului, este de la sine înţeles că mai toate aceste filme vor merge pe succesul consacrat al producţiilor anterioare, fiind continuări ale unor serii populare, remake-uri ale unor succese anterioare (refăcute la standardele moderne actuale) sau aşa-numitele reboot-uri (reinstalări ale unei serii, care pleacă astfel din nou de la zero).

Tarzan şi eroii din „Star Trek“ se întorc

Astfel, începutul va fi dat, chiar de vinerea aceasta, de animaţia „Epoca de gheaţă: Ploaie de meteoriţi“ / „Ice Age: Collision Course“, cel de-al cincilea film al popularei serii cu eroi animale preistorice. De data aceasta, cursa epică a lui Scrat după ghinda nărăvaşă îl catapultează în Univers, unde declanşează accidental o serie de evenimente cosmice care transformă şi pun în pericol lumea din Epoca de Gheaţă. Cool (rece), nu?

Cea mai tare reluare a unui personaj consacrat din această vară este, probabil, cea a „regelui junglei“, în filmul „Legenda lui Tarzan“, care-a intrat deja în cinematografe, cu Alexander Skarsgård impersonând un Tarzan mai suav decât oricând. Va urma însă, pe 22 iulie, un nou film din seria dedicată cuceririi spaţiului cosmic, „Star Trek Beyond“ / „Star Trek. Dincolo de infinit!“ (remake-uri de fapt ale seriei TV iniţiale), regia Justin Lin, cu Zoe Saldana, Zachary Quinto şi îndrăzneţii membri ai echipajului navei „Enterprise“. Filmul are un punct de interes maxim, care era mult mai bine să nu fi fost: va fi ultima oară când îl vom putea vedea în rolul amiralului Chekov pe actorul american (de origine rusă) Anton Yelchin, decedat pe 19 iunie într-unul dintre cele mai stupide accidente cu putinţă.

Zachary Quinto reia rolul lui dr. Spock în „Star Trek Beyond“

Feminism cu „Vânătorii de fantome“, cârnaţi cu personalitate şi curse de care cu Ben Hur

Data de 29 iulie oferă nu mai puţin de două astfel de producţii mamut. Este vorba, în primul rând, despre „Ghostbusters“ / „Vânătorii de fantome“, regia Paul Feig, film care restartează complet seria din anii ’80, prezentând o echipă de cercetători ai paranormalului exclusiv feminină. Ca de obicei, starurilor iconice ale celor două filme originale – Sigourney Weaver, Bill Murray şi Dan Aykroyd – li se oferă roluri episodice şi în această producţie. Tot la sfârşitul lunii, filmul „Jason Bourne“, regia acelaşi excelent Paul Greengrass, continuă aventurile superspionului amnezic interpretat de Matt Damon.

„Vânătorii de fantome“ sunt acum toţi femei

Începutul lunii august prezintă, pe data de 5, primele două filme pe un subiect care n-a mai fost tratat, cel puţin cinematografic: filmul cu anti-supereroi „Suicide Squad“ / „Brigada sinucigaşilor“, ecranizare a unor benzi desenate DC Comics, regia David Ayer, şi mult-aşteptata animaţie „The Secret Life of Pets“ / „Singuri acasă“, deja de mare succes în SUA.

Animăluţele simpatice din „The Secret Life of Pets“

O altă animaţie, „Sausage Party“ / „Petrecerea cârnaţilor“ (foto jos), de pe 12 august, prezintă „încercarea unui cârnat de a descoperi adevărul despre propria existenţă“.

Cel mai tare remake al verii intră pe 19 august: „Ben-Hur“ (foto dreapta), regia Timur Bekmambetov, o poveste din vremuri biblice, reluare a filmului cu Charlton Heston din 1959.

Filme de artă de vară

Nici filmele independente, mai puţin mainstream şi dedicate unui public mai restrâns, nu lipsesc în aceste luni. Vineri va intra filmul norvegian de acţiune „Bølgen“ / „Valul ucigaş“. O mare parte din producţie, reprezentând efectele speciale, a fost realizată de o echipă din România. Pe 22 iulie este rândul documentarului de artă „Francofonia“, al reputatului regizor rus Aleksandr Sokurov. Fiecare film al acestui autor oferă o experienţă de vizionare unică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările