Filmele anului 2017 VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Toate-acele
nopţi nedormite“. Şi cum ne fac ele oameni.
„Toate-acele nopţi nedormite“. Şi cum ne fac ele oameni.

„Adevărul“ vă propune un clasament al celor mai bune filme difuzate pe marile noastre ecrane în anul cinematografic 2017, despre care aţi putut citi în cronicile de film de pe print sau online. Este vorba strict de cele care au avut premiera oficială românească în 2017, de aceea foarte multe dintre ele au de fapt ca an de producţie... 2016.

O primă observaţie legată de acest clasament este prezenţa aproape exclusivă a filmelor europene sau independente; există un singur film american, dar acesta este independent, „Good Time“ al fraţilor Safdie (în competiţie la Cannes 2016). Explicaţia este dată atât de anul foarte prost pe care l-a avut cinematograful american de Hollywood (de unde anii trecuţi mai făceam un clasament separat cu blockbuster-e americane, acum de-abia se mai pot găsi vreo două-trei), cât şi de calitatea şi valoarea titlurilor alese, peste care nu se poate trece şi nu pot fi ignorate, pentru că se va vorbi de ele şi cine ştie când de-acum încolo. Aceasta chiar dacă au rulat mai mult sau mai puţin sporadic pe ecranele noastre (distribuite de societăţi ca Transilvania, Independenţa, Macondo sau Voodoo); filmele au viaţa lor, iar interesul de-acum înainte va fi când vor apare pe net sau la TV.

O altă observaţie este preponderenţa documentarelor în selecţia din acest an. Primele două titluri sunt ceea ce se cheamă „documentar observaţional“, şi – dacă la „Austerlitz“ al lui Sergei Loznitsa se poate spune că maniera de realizare e clasică, uimitor fiind doar rezultatul – despre „All These Sleepless Nights“ al polonezului Michal Marczak, greu se poate spune cum a fost realizat, rezultând un cinema uimitor, de cea mai înaltă calitate. A trebuit să las pe dinafară un alt documentar observaţional excelent, „Fuocoammare“ al lui Gianfranco Rosi, câştigător al Ursului de Aur la Berlin în 2016. Aşadar, pe lângă identitatea dintre ficţiune şi documentar (observaţional) în zona rarefiată a cinemaului, despre care-am scris atât, un an (doi, de fapt) foarte buni pentru documentarul de artă, premiat la multe festivaluri internaţionale de film pe poziţiile rezervate, de obicei, „ficţiunilor“ clasice.

1. Toate aceste nopţi albe / All These Sleepless Nights / Wszystkie nieprzespane noce (Polonia-Marea Britanie, 2016), regia Michal Marczak, cu: Krzysztof Baginski, Michal Huszcza, Eva Lebuef

All These Sleepless Nights

Varşovia, zilele noastre: Înainte de generic, un insert ne vorbeşte despre tendinţa creierului nostru de a reţine din adolescenţă şi din prima tinereţe mai multe amintiri decât din oricare altă perioadă a vieţii. Într-adevar, filmul este un elogiu frenetic al tinereţii (sau al adolescenţei întârziate), dar nu în detaliile sale exterioare (care lipsesc aproape cu desăvârşire, şi aici mi se pare genialitatea demersului lui Marczak, în vârstă de 35 de ani acum), ci în ceea ce are ea mai profund. „All These Sleepless Nights“ dovedeşte că marele cinema şi marile teme nu vor dispărea niciodată, ele vor rămâne cu noi cât timp vor exista oameni pe pământ. Personajele acestea (în sensul cel mai larg personaje) pot fi de oriunde şi de oricând, ştim că suntem în Varşovia de la mijlocul deceniului, dar senzaţia e că putem fi şi în momentul în care omul a inventat dragostea şi aventura, sau peste nu ştiu câte milenii, printre „derbedeii cronospaţiului“. Rar un film care să devoaleze mai profund ce înseamnă, cu adevărat, umanitatea din noi.

2. Austerlitz (Germania, 2016), regia Sergei Loznitsa

Et in Auschwitz ego: „Austerlitz“ este un documentar observaţional care tratează o zi din actuala stare turistică a sitului Auschwitz, locul unde au murit atâţia oameni şi care-a devenit sinonim cu exterminarea politică. Ca şi „Fiul lui Saul“ de anul trecut, „Austerlitz“ este şi un mare film despre Holocaust, iar actualitatea şi importanţa lui sunt de domeniul evidenţei. Loznitsa reuşeşte să atingă două teme, două subiecte esenţiale şi deosebit de actuale: modul în care mai reuşim să ne raportăm la un eveniment istoric major de la care au trecut, iată, 70 de ani şi, doi, nocivitatea (cel puţin pentru elementarul bun-simţ) a turismului modern, de masă, cu conotaţii culturale, istorice sau spirituale, în care ajungi bou şi pleci vacă, căruia circuitul de la Auschwitz nu-i este decât un caz particular.

3. Ma Loute / Mister în Slack Bay (Franţa-Germania-Belgia, 2016), regia Bruno Dumont, cu: Fabrice Luchini, Juliette Binoche, Valeria Bruni Tedeschi, Brandon Lavieville, Raph

Vara lui 1910: S-a spus, despre „Ma Loute“ al lui Bruno Dumont, că este ca „o întâlnire între Magritte, Duchamp şi Bacon“, şi, la nivel vizual, da, este-adevărat. Dar noul (deja vechiul) film al lui Dumont este, de fapt – la nivel al conţinutului şi stilistic –, o combinaţie uluitoare de Buster Keaton, René Clair („Entr’acte“), Samuel Beckett, Federico Fellini, Roy Andersson şi... Bruno Dumont însuşi, pentru că multe dintre filmele anterioare ale cineastului anunţau această „chef-d’œuvre“. Dumont îşi continuă aici metoda sa de lucru (fireşte, bressoniană) cu actori neprofesionişti, „fii ai Nordului“, dar oferă şi câteva partituri savuroase unor actori profesionişti de prim rang. Iar un/o misterios/asă Raph (neprofesionist/ă, debut) oferă unul dintre cele mai reuşite personaje-androgin din întreaga istorie a cinemaului.

4. Despre trup şi suflet / On Body and Soul / Teströl és lélekröl (Ungaria, 2017), regia Ildikó Enyedi, cu: Alexandra Borbély, Géza Morcsányi, Zoltán Schneider

„All the lonely people...“: Un studiu asupra singurătăţii şi a felului în care se îndrăgostesc doi oameni, aparent complet diferiţi, realizează regizoarea maghiară Ildikó Enyedi în filmul ei „Despre trup şi suflet“, distins cu prestigiosul Urs de Aur la Festivalul de la Berlin de anul acesta. Beneficiază de arta a doi actori fabuloşi, Alexandra Borbély şi Géza Morcsányi. Titlul filmului promite un nivel metafizic al naraţiunii, de genul cinema transcendent, dar scenariul mai degrabă spune o poveste tandră şi sensibilă, aparent plasată în lumea noastră de zi cu zi, despre felul în care ajung să se îndrăgostească doi oameni singuri (şi simpli), pe care totul părea să îi despartă. Metafizicul, dacă există, se află dincolo de cadru, în ceea ce nu e spus în cuvinte, e „dincolo de noi“.

5. Good Time: Pe bune, o să-ţi placă (SUA, 2017), regia: Josh şi Benny Safdie, cu: Robert Pattinson, Benny Safdie, Jennifer Jason Leigh, Taliah Lennice Webster

O „odisee“ interlopă: De la filmul „After Hours“ al lui Martin Scorsese, din 1985, nu am mai întâlnit o astfel de redare a absurdităţii vieţii într-un mare oraş, ca cea din pelicula „Good Time “, prezentată de fraţii Josh şi Benny Safdie în competiţia de la Cannes din acest an. Este vorba despre doi fraţi uniţi de o profundă legătură afectivă, Connie (Robert Pattinson, ex-„Twilight“, cu adevărat uluitor) şi Nick (chiar Ben Safdie) Nikas, nimeriţi oarecum din întâmplare în mijlocul lumii interlope. Nu este o Americă imaginată, recreată într-un laborator intelectual, cea prezentată de fraţii Safdie, ci cea reală, „de la firul ierbii“, cu oameni normali, obişnuiţi, şi în bine şi în rău (remarcabilă debutanta Taliah Lennice Webster, în rolul lui Crystal, de doar 15 ani; la fel şi veterana Jennifer Jason Leigh). Un fel de „raport despre starea naţiunii“.

Clasamentul este completat, până la locul 13, de filmele Clientul / The Salesman / Forushande (Iran-Franţa, 2016, Premiul Oscar pentru film străin), regia Asghar Farhadi, O femeie fantastică / Una mujer fantástica (Chile-Germania-Spania-SUA, 2017, Ursul de Argint la Berlin 2017), regia Sebastián Lelio, (M)uchenik (Rusia, 2016), regia Kirill Serebrennikov, Dumnezeu să ne ierte / Que Dios nos perdone / May God Save Us (Spania, 2016), regia Rodrigo Sorogoyen, Safari (Austria, 2016), regia Ulrich Seidl, Fuocoammare / Fire at Sea / Foc pe mare (Italia-Franţa, 2016, Ursul de Aur la Berlin 2016), regia Gianfranco Rosi, şi Pătratul / The Square (Suedia-Germania-Franţa-Danemarca, 2017, Palme d’Or la Cannes 2017), regia Ruben Östlund.

All These Sleepless Nights

Krzysztof Baginski şi Eva Lebuef, as themselves, în „All These Sleepless Nights“

Citeşte şi: Cele mai bune filme ale anului 2016

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite