Film pentru prieteni

Cristiana (Elena Popa), o „fată cuminte“ doar la figurat, şi amantul ei secret, Dan (Emilian Oprea)

TINEREŢE Cu ajutorul prietenilor şi-a realizat tânăra regizoare Ana Lungu „Autoportretul unei fete cuminţi“, semidebutul ei în cinema, proaspăt şi inventiv. Problema e ca, din cauza încifrării şi aparentului „minimalism“, receptarea filmului să nu rămână la nivelul aceloraşi prieteni.

„Autoportretul...“ face parte din categoria acelor filme la care, în momentul discuţiei, este imposibil să nu iei în calcul mecanismul de producţie. De-aceea un film independent, în măsura în care-i reuşit, va fi întotdeauna mai important decât un previzibil succes hollywoodian. Filmul Anei Lungu nu este chiar independent, fiind produs de Mandragora, dar a fost realizat cu minimum de mijloace financiare („buget zero“, cum a plusat regizoarea la conferinţa de presă), entuziasmul autoarei şi al producătoarei Anca Puiu dovedindu-se contagios şi atrăgându-le alături sprijinul benevol al multora, de la actorii din distribuţie până la postproducţie. Tehnic, filmul tinerei regizoare (36 de ani) este un debut, deşi a mai realizat acum cinci ani, cosemnându-l cu Ana Szel, un alt opus, „Burta balenei“. Acesta însă, având doar 64 de minute, nu se încadrează în standardele CNC-ului pentru lungmetraj, pe care nu le-ar fi trecut, de altfel, nici „Prova d’orchestra“ (1978) al lui Fellini, de doar 70 de minute.

„Noul val“ feminin

Până în acest moment al premierei, filmul a fost selectat la numeroase festivaluri internaţionale şi a primit câteva premii, mai ales ale publicului, ceea ce, cum spuneam, îl transformă într-un film important. Dacă îl privim strict ca debut, este unul din cele mai curajoase şi proaspete din ultimii ani, care pare să confirme acel „nou nou val“ feminin care a tot fost anunţat (în ancheta mea din 2010 despre „valul de după noul val“, Ana Lungu era menţionată doar de profesoara Manuela Cernat). Asta şi după ce cel mai vehiculat nume în acel context, regizoarea Iulia Rugină, a „dezertat“ la debutul în lungmetraj în zona comercialului facil („Love Building“). Totuşi, filmul Anei Lungu nu e nici pe departe „Marfa şi banii“, zic acest lucru ţinând cont de admiraţia ei evidentă pentru Puiu, căruia îi este şi dedicat, pe genericul final, „Autoportretul...“.

Revenind la producţie, improvizaţia este, desigur, unul din cuvintele-cheie ale demersului autoarei. Părinţii eroinei din film, Cristiana (Elena Popa), sunt interpretaţi chiar de părinţii regizoarei, Dan şi Magdalena Lungu, iar mai ales tatăl are o prezenţă determinantă, de care se achită cu brio şi pe care şi-a „scris“-o în cea mai mare parte! Prietenii ei, homosexualul Alex şi zăpăcita-superficială Michelle, sunt interpretaţi de un regizor de film, Andrei Enache („Tancul“), şi respectiv de o regizoare de teatru independent, Iris Spiridon. Aşadar neprofesionişti, dar aleşi din cercul apropiaţilor autoarei. Alte personaje sunt interpretate de actori tineri de teatru din noul val, precum Emilian Oprea (Dan, amantul secret al Elenei; actorul a filmat ulterior, cu succes, în „De ce eu?“ al lui Tudor Giurgiu), István Teglas, Radu Iacoban – aceştia din urmă într-o lungă secvenţă finală post-generic, improvizată şi ea –, sau de regizorul de teatru Alexandru Lustig.

Subtil sau simplist?

„Autoportretul...“ (titlu de lucru: „Aventurile unei fete cuminţi“), carevasăzică Ana Lungu poate exclama „Cristiana c’est moi“, relativ la această descriere a primilor paşi în viaţă ai unei tinere „de familie bună“. Nimic de zis, „feliile de viaţă“ surprinse de autoare sunt autentice, dialogurile fresh şi incisive (poate câteodată, totuşi, prea ostentativ-explicite), filmul are aerul unui experiment interesant. Nu afli însă nimic, după vizionare, despre psihologia personajului principal, nu ştii nimic mai mult despre ce e cu adevărat în capul ei, cu alte cuvinte filmul nu e „De veghe în lanul de secară“. (Nu e vorba de a pune în discuţie superficialitatea personajelor – să-şi cumpere un câine sau semasiologia / semantica în sudălmi a sexului oral sunt subiecte predilecte de discuţie –, ar fi cea mai mare greşeală într-un film „cu tineri“, de la „Hair“ încoace citire, ci doar de a ne ajuta în a-i înţelege.)

S-ar putea spune că faptul e deliberat, că pe lângă dedramatizarea evidentă autoarea practică şi o depsihologizare, nu trebuie să ştim nimic mai mult decât ceea ce, prin mijloace filmic-observaţionale, se vede pe ecran. Pentru publicul mai puţin dedat la astfel de subtilităţi, lucrurile ar putea, însă, să fie luate drept simplism sau superficialitate auctorială, ceea ce ar fi păcat.

Info

Autoportretul unei fete cuminţi (România, 2015)
Regia: Ana Lungu
Cu: Elena Popa, Emilian Oprea, Andrei Enache, Iris Spiridon

3 stele

Citeşte şi: ancheta mea din 2010 despre valul cinematografic de după „noul val“