Festivalul Filmul de Piatra, sfârşit de săptămână cultural la Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din echipa de voluntari care a organizat ediţia din acest an a festivalului Filmul de Piatra FOTO Facebook
O parte din echipa de voluntari care a organizat ediţia din acest an a festivalului Filmul de Piatra FOTO Facebook

Festivalul Filmul de Piatra, aflat la cea de-a şasea ediţie, se va desfăşura în perioada 30 august – 1 septembrie, la Piatra Neamţ şi la Piatra Fântânele (judeţul Bistriţa-Năsăud).

Filmul de Piatra va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, într-o ediţie duplex: la Piatra Neamţ, pe 30 şi 31 august, şi la Piatra Fântânele, pe 1 septembrie, în cadrul celei mai cunoscute tabere de voluntariat din România: Tăşuleasa Social. Programul festivalului include, pe lângă proiecţii, concerte şi expoziţii şi programe educative de voluntariat.

Festival organizat de voluntari entuziaşti

Filmul de Piatra şi-a propus în acest an să demonstreze că un eveniment cultural de anvergură poate fi organizat în întregime de voluntari, cu sprijinul comunităţii. Astfel, printre voluntarii acestei ediţii se numără şi principele Nicolae al României, care se declară încântat de iniţiativă şi de faptul că face parte din acest proiect: „Pentru mine, a fost o deosebită plăcere de-a lungul anilor să fiu voluntar în cadrul Tăşuleasa Social. Acum mă alătur din nou tinerilor din România în cadrul unui alt program de voluntariat, de data aceasta în Piatra Neamţ. Ceea ce fac Andrei Dăscălescu şi echipa de voluntari pe parcursul weekend-ului este extraordinar. Am fost impresionat să aflu că acest eveniment este organizat în condiţiile în care aproape că nu a existat finanţare. Festivalul devine astfel un excelent exemplu a ceea ce poate fi făcut dacă voluntarii şi comunităţile lucrează împreună pentru a-şi atinge scopul şi a reanima un oraş. Sunt încântat să fac parte din toate acestea şi să mă număr printre voluntarii care aşteaptă acest weekend cu foarte mult entuziasm“. 

Printre personalităţile care s-au alăturat festivalului Filmul de Piatra se numără şi regizorul de teatru Alexandru Dabija, actriţa, cântăreaţa şi compozitoarea Ada Milea, artistul-caricaturist Ion Barbu şi pictorul pietrean Laurenţiu Dimişca

Un exemplu de iniţiativă

Despre această ediţie a festivalului Filmul de Piatra şi despre importanţa voluntariatului, regizorul Andrei Dăscălescu, iniţiatorul proiectului explică: „Trăim vremuri în care iniţiativa independentă pare să fie mai degrabă descurajată decât susţinută şi finanţată, dar ce am învăţat eu, după aproape doi ani de voluntariat la Tăşuleasa Social, este că lucrurile se pot face şi altfel. Ediţia aceasta a festivalului e construită invers decât una normală: porneşte de la voluntari. Ei şi-au dorit festivalul şi noi i-am ajutat să-l organizeze. 45 de tineri din Piatra Neamţ s-au întâlnit toată vara şi au pus la cale tot ce se întâmplă weekend-ul acesta: de la concerte şi momente de lectură, la expoziţii de pictură şi fotografie, standuri cu limonadă, prăjituri şi bijuterii făcute de ei, workshop-uri şi jocuri. E pentru prima dată când un astfel de eveniment este organizat de voluntari şi sper că vom fi un exemplu de iniţiativă independentă şi de implicare a comunităţii“.

Trăim vremuri în care iniţiativa independentă pare să fie mai degrabă descurajată decât susţinută şi finanţată, dar ce am învăţat eu, după aproape doi ani de voluntariat la Tăşuleasa Social, este că lucrurile se pot face şi altfel Andrei Dăscălescu, regizor 

La Piatra Neamţ festivalul se va desfăşura în zilele de vineri şi sâmbătă, în curtea Muzeului memorial Calistrat Hogaş, iar duminică, la 200 km depărtare, în campusul de voluntari Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa-Năsăud. La festival vor concerta Ada Milea şi We Singing Colors, iar din programul de proiecţii fac parte producţii româneşti precum: „Sunt o babă comunistă“ de Stere Gulea, „Domestic“, de Adrian Sitaru, „Poziţia copilului“, de Călin Netzer, „O umbră de nor“, de Radu Jude şi „Vaca finlandeză“, de Gheorghe Preda.

Festivalul Filmul de Piatra a debutat în 2009, fiind organizat de o echipă tânără şi a ajuns în scurt timp cel mai iubit şi mai aşteptat eveniment cultural din nord-estul ţării, potrivit iniţiatorilor săi. Ediţia din acest weekend poartă numele „3.5“, deoarece este un eveniment „mic“, fără competiţie, juriu şi premii, organizat cu un buget redus.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite