Festivalul de Film de la Roma, în octombrie. Lungmetraje de la Cannes 2020, pelicula biografică „Stardust“ şi un documentar despre Francesco Totti

Festivalul de Film de la Roma, în octombrie. Lungmetraje de la Cannes 2020, pelicula biografică „Stardust“ şi un documentar despre Francesco Totti

Francesco Totti                                                                                                          FOTO: AFP

Festivalul de Film de la Roma este programat să aibă loc în luna octombrie, iar în cadrul ediţiei vor fi prezentate lungmetraje din selecţia Cannes 2020 şi, între altele, pelicula biografică „Stardust“, despre viaţa muzicianului britanic David Bowie, şi un documentar cu şi despre fotbalistul italian Francesco Totti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ediţia fizică a festivalului este programată pentru 15 - 25 octombrie, scrie Variety.

Între principalele puncte ale evenimentului se numără „Stardust”, regizat de britanicul Gabriel Range, şi „Mi Chiamo Francesco Totti”, documentar despre fostul căpitan al echipei A.S. Roma. Produs de The Apartment şi Wildside, unităţile italiane ale Fremantle, „Totti” este descris ca o poveste intimă, spusă la persoana întâi, despre sportivul şi omul născut în capitala Italiei, care şi-a petrecut întreaga carieră de 24 de ani la echipa A.S. Roma înainte de a se retrage, în 2017.

Documentarul este regizat de Alex Infascelli, care a mai semnat „S is for Stanley”, despre şoferul italian al cineastului Stanley Kubrick.

Organizatorii festivalului au anunţat că Francesco Totti va fi prezent pe covorul roşu al festivalului, la Auditorium Parco della Musica. În plus, el va susţine un masterclass la care va vorbi despre preferinţele cinematografice.

Directorul artistic al festivalului, Antonio Monda, a anunţat în timpul unei conferinţe de presă online că „Stardust”, cu Johnny Flynn în rol principal, va fi proiectat la Roma şi că regizorul şi actorul sunt invitaţi să participe la eveniment.

El a spus că toţi cei care au lucrat la filmele selectate sunt invitaţi. „Va fi mai uşor pentru ei să zboare la Roma din Europa şi Marea Britanie decât din SUA”, a afirmat Monda, care şi-a exprimat speranţa că până în octombrie vor fi reluate călătoriile între Statele Unite şi Europa.

Delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, este aşteptat să fie prezent la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului de la Roma pentru a prezenta filmele selectate anul acesta care vor fi proiectate aici.

Cannes, anulat anul acesta din cauza pandemiei, colaborează în 2020 cu mai multe festivaluri internaţionale, între care San Sebastian, unde vor fi prezentate filmele selectate.

„Cannes nu a avut loc anul acesta, dar suntem onoraţi să prezentăm filmele din selecţia 2020 acolo unde sunt invitate. În Roma, cu festivalul, istoria şi spiritul ei, cinema-ul este încă viu!“, a transmis Frémaux.

Regretatul cineast indian Satyajit Ray, cunoscut pentru trilogia „Apu“, va fi omagiat printr-o retrospectivă.

În plus, vor face parte din program filmele clasice „In nome della legge“, de Pietro Germi, şi „Padre padrone” al fraţilor Taviani, recent restaurate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: