Farmecul lui „Manon“ i-a cucerit pe bucureşteni. Baletul adus de la Londra a avut premiera în weekend la Opera Naţională Bucureşti

Farmecul lui „Manon“ i-a cucerit pe bucureşteni. Baletul adus de la Londra a avut premiera în weekend la Opera Naţională Bucureşti

Manon (Marina Minoiu) şi Des Grieux (Dawid Trzensimiech), în impresionanta scenă finală a spectacolului   FOTO: Cristian Lăzărescu

Sâmbătă-seară, pe 2 aprilie, pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), a avut loc premiera baletului „Manon“, pe muzica lui Jules Massenet, o nouă producţie a corpului de balet al instituţiei muzicale, coordonat de mai multă vreme de coregraful danez Johan Kobborg.

Ştiri pe aceeaşi temă

Spectatorii bucureşteni – care-au umplut până la refuz sala de 1000 de locuri a Operei – s-au lăsat complet cuceriţi de farmecul muzicii lui Masenet şi al coregrafiei clasice a lui Kenneth MacMillan, precum şi de măiestria dansatorilor principali. Reacţiile au fost extatice, atât ale publicului, manifestate prin aplauzele prelungi de la sfârşit, dar şi prin cele la scenă deschisă de pe parcurs, cât şi în comentariile critice care-au urmat.

De la Covent Garden la ONB

Trebuie spus că ceea ce spectatorii bucureşteni au văzut în premieră în acest weekend este aducerea pe plaiurile noastre a unei montări legendare, a unei coregrafii de referinţă, producţie a Baletului Regal din Londra. Premiera mondială a acestei adaptări „în paşi de dans“ a romanului „Manon Lescaut“, melodramă clasică publicată în anul 1731 de Abatele Prévost d’Exiles, a avut loc în 1974, la Covent Garden-ul londonez.

Coregrafia îi aparţine lui Kenneth MacMillan (1929-1992), legendar coregraf şi dansator britanic, iar aranjamentul muzical, conţinând fragmente din lucrări ale compozitorului francez Jules Massenet, lui Martin Yates. Tot acesta este cel care-a dirijat Orchestra Operei bucureştene la reprezentaţiile de sâmbătă şi duminică. Aşa cum remarca cineva, Johan Kobborg, care-a activat la The Royal Ballet, îşi continuă astfel programul de a aduce la Bucureşti câteva din producţiile de referinţă ale prestigioasei companii britanice.

Succes fără rezerve pentru „Manon“

Rolul titular a fost interpretat la premieră de foarte tânăra Marina Minoiu, o stea în ascensiune a ONB (iar duminică de debutanta Andra Ionete), cel al partenerului său, cavalerul Des Grieux, de balerinul polonez Dawid Trzensimiech, iar cel al lui Lescaut, fratele eroinei, de britanicul Henry Dowden. Amanta acestuia a fost interpretată de japoneza Akane Ichii.

Compartimentele esenţiale ale scenografiei şi luminilor aparţin unor specialişti din afară: Mia Stensgaard şi respectiv Mikki Kunttu, iar punerea în scenă este semnată de Karl Burnett şi Bruce Sansom. Toţi aceşti profesionişti au venit să lucreze cu trupa bucureşteană strict datorită emulaţiei create în acest spaţiu de Johan Kobborg de când coordonează destinele acesteia. Nimic nu este precupeţit în costume şi în decoruri pentru a crea un spectacol de calitate şi iluzia vieţii care curge, cu alte cuvinte pentru a spune o poveste prin dans.

Manon, prima „târfă sfântă“

Erotismul este cuvântul de ordine care defineşte atât povestea originală a lui Manon, cât şi coregrafia lui MacMillan. Spre deosebire de alte balete clasice care puteau fi văzute altădată pe scena ONB, acesta are carne şi sânge şi reuşeşte să transmită spectatorilor o poveste şi o stare. Manon trece prin toate fazele prin care poate trece o „femeie pierdută“: se îndrăgosteşte, este vândută şi ajunge proprietatea unui om bogat şi malefic, este deportată, violată şi batjocorită, îşi regăseşte iubirea şi expiază în braţele acesteia, înnobilând prin suferinţă degradarea fizică şi decăderea morală. Este toposul „târfei sfinte“, reluat după aceea de atâţia autori.

Toate acestea acum spectatorul le simte şi le trăieşte alături de personajele care dansează, încât mulţi mărturiseau după spectacol că nu şi-au putut deloc desprinde ochii de ce se-ntâmpla pe scenă. Criticul de operă Alexandru Pătraşcu aprecia după reprezentaţie realismul montării, care – spre deosebire de basme precum ceaikovskienele „Lacul lebedelor“ sau „Spărgătorul...“ ori „Giselle“ – spune o poveste cu care ne putem identifica, pe care-o putem simţi a noastră.

După „La fille mal gardeé“, „Marguerite and Armand“ şi „The Dream“, bijuteriile coregrafice ale lui Sir Frederick Ashton, a venit rândul creaţiilor lui Sir Kenneth MacMillan să ajungă, chiar dacă postum, pe scena ONB. În acest scurt timp, Johan Kobborg a adus pe scena din Bucureşti o parte din istoria locului de unde a venit: The Royal Ballet. A fost un privilegiu pentru noi toţi să recuperăm în nici doi ani de zile măcar o parte din ceea ce la Londra reprezintă 14 ani de efort de creaţie. – Alexandru Pătraşcu, critic de operă

Citeşte şi:

„Ah! Manon!“ - cronica lui Alexandru Pătraşcu la spectacolul „Manon“

Moravuri contemporane în „Manon“ - cronică la spectacolul de sâmbătă

„Pas de deux“ cu balerinele Alice şi Marina Minoiu, la Adevărul Live

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: