Fantezii de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O incitantă expoziţie a artistului francez Fabien Verschaere este deschisă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Intitulată “Xmas Party”, selecţia de creaţii semnate de Fabien Verschaere introduce privitorul într-o lume exotică şi ironică, incită la un Crăciun situat între post şi Carnaval.

Info
Expoziţie: XMAS Party

Loc: Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Data: 18 decembrie 2008 – 28 februarie 2009

Program: 10.00 - 18.00

O lume de personaje bidimensionale populează centrul sălii de la etajul II al muzeului. Sunt personaje oscilând între Moş Crăciun şi o lume de bâlci, majoritatea mascate, cu costume purtând desene simbolice, dintre care nu lipsesc, de exemplu, craniile.

O friză desenată le înconjoară, propunând o sarabandă de personaje, cele mai multe aluzive. Este un dans al dragostei şi al urii, al vieţii şi al morţii, al personajului bun şi al personajului rău, al îngerilor şi demonilor, al luptei lui Batman cu lumea şi a fiecăruia dintre noi cu sine însuşi.

Născut în 1975 la Vincennes, absolvent al Şcolii Naţionale Superioare de Arte Frumoase din Paris şi a celei de la Nantes, Veschaere şi-a creat de timpuriu un stil pregnant. Lumea lui pare să vină din pictura infantilă, dar este îmbibată de un umor acid, sarcastic chiar, în evocarea condiţiei umane.

Nu întâmplător, personajele pictate de el par coborâte din arena unui circ, clovni trişti şi cruzi, râzând în egală măsură de viaţă şi de moarte. Sub aspectul inocent al creionării lumii există o continuă violenţă – interpersonală, sexuală, religioasă – care transformă povestea în caricatură.

Fiecare piesă privită separată este inofensivă. Întregul expoziţiei descoperă o adevărată mitologie personală care transformă opera într-un teatru al lumii.

Forţa acestei creaţii stă tocmai în caracterul contradictoriu al elementelor ei, în alăturarea inedită de candoare şi perversitate, de amuzant şi respingător, de exotic şi de banal.

Sentimentele privitorului devin ambigui, zâmbetul alternează cu tristeţea, plăcerea citirii scenei este dublată, de multe ori, de inconfortul descoperirii. Ceea ce, în ultimă instanţă, este chiar rolul şi rostul artei.

Între înger şi demon

În pliantul ce însoţeşte expoziţia, curatorul acesteia, Ruxandra Balaci, notează: “Între înger şi demon, între damnare şi libertatea avântată a sufletului, evocând sensul vieţii şi moartea, dragostea sublimă şi sexul violent, comunicarea şi izolarea, boala şi dragostea de a trăi «en turbo», hedonismul şi seriozitatea, el îşi construieşte propria lume de basme bizare, populate cu fantomele celui mai profund subconştient (sau supra-conştient)”.

Expoziţia de la Muzeul de Artă Contemporană te prinde, indiferent de gradul de lectură pe care îl alegi. Sprinţară în desen, amuzantă în instalaţie, cu profilurile şarjate ale personajelor suspendate de plafon şi deformările corpurilor şi figurilor tipice caricaturii din desenele de pe pereţi, dominată de roşul exaltat şi exaltant ce simbolizează Crăciunul, bucură ochiul, destinde.

Celălalt nivel, secund, al urmăririi aluziilor, al descifrării relaţiilor dintre diferitele figuri, al relaţionării inscripţiilor stil graffiti cu formele vizuale înlănţuite îi conferă profunzime. Coroborate, cele două aspecte dau imaginea lumii în plină transformare în care trăim, cu toate descoperirile şi fantomele ei.

Fabien Verschaere a expus mai peste tot în lume: în Franţa natală şi la Hong Kong, în Marea Britanie şi în Irlanda, în Germania şi Italia, în Albania, Cehia şi Canada. Succesul operelor sale la fiecare expoziţie este cea mai bună dovadă a faptului că este un receptacol real al lumii contemporane.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite