Fals jurnal de ieri şi de azi: ARŞINEL

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Arşinel
Alexandru Arşinel

În ziua în care „dizidenţii” – puzderie –, asemenea vitejilor care se arată după război, se şi încolonaseră victorioşi şi lacomi să exploateze evenimentele din decembrie, cu mâinile amândouă întinse spre răsplata jertfei patriotice, marele artist ARŞINEL se afla demult intrat în conştiinţa opiniei noastre publice pentru Harul de Duminecă şi curajul şi spiritul civic atât de rar cu care,

pe scena Grădinii celebre şi prin el, Boema, şi pe scena din „Victoria” ale Teatrului Tănase, vitriolase dictatura şi totalitarismul salutat de salvele aplauzelor publicului fericit să-i recunoască meritul de a-l face să respire liber, măcar o clipă, şi de a-i fi oferit prilejul să se răcorească într-un univers sufocat de duhoarea fricii de a gândi cu glas tare. O făcea ARŞINEL, pentru el, publicul!

Arşinel e azi consacrat de o Ţară întreagă, acesta e adevărul, drept unul dintre marii Artişti ai scenei româneşti, continuator  strălucit al vocaţiei sociale a Teatrului satiric, ilustrată la noi de Constantin Tănase şi nu  e prima dată când  scriu că atunci când îl aplaudăm pe ARŞINEL, îl şi numim Constantin Tănase al zilelor noastre.

Nu poate fi un elogiu mai mare!

Harul lui, pentru că este un Har, cu care era dăruit şi Dem Rădulescu-Bibanul, şi mult mai înainte un Iancu Brezeanu, cel din trupa de comedie a lui Caragiale, harul lui e de a sluji humorul şi satira cu un firesc unic, cu o bucurie bogată şi plină de viaţă sănătoasă şi puternică şi această bucurie ni se transmite şi nouă cu o generozitate fierbinte; la un spectacol al lui asişti cu bucurie, te încarci cu bucuria libertăţii de a fi tu însuţi, de a respira puternic, simţi cum ţi se îndreaptă şira spinării, simţi că poţi fi şi tu în stare şi demn, cu ajutorul artei lui, să biciuieşti şi să  învingi prostia şi răutatea şi nemernicia şi falsul şi neadevărul.

Acesta e ARŞINEL, o uzină vie de viaţă liberă şi de seninătate şi de lacomă poftă de viaţă demnă şi curajoasă şi liberă.

E, poate, timpul să amintesc azi, aici, o scenă la care am fost martor, petrecută în noaptea de 21 decembrie, tragica noapte din 21 decembrie, când împreună cu el am trecut pe lângă zidurile Universităţii dinspre Arhitectură, ziduri care ocroteau pâlpâirea sutelor de lumânări ca nişte rugi ale disperării, în timp ce asupra Pieţei Universităţii curgeau criminale gloanţele represiunii sângeroase şi, ajunşi la Fântâni, a trebuit să ne întoarcem  şi să ne strecurăm prin îmbulzeala tancurilor care blocaseră străzile toate din jurul Căii Victorei şi pe sub reţeaua ţevilor de tun. Deasupra maşinilor morţii, uriaşe,  deasupra infernalei maşinării de fier, a şenilelor şi în jurul turelelor deschise, soldaţi şi sergenţi şi ofiţeri atât de tineri care îl recunoşteau şi îl salutau strigându-l ARŞINEL! şi schiţau gestul Victoriei şi al aplauzelor pentru artistul cetăţean. În cartea mea Jurnalul unui personaj controversat o să povestesc pe larg acesată împrejurare care arăta marea dragoste cu care era înconjurat acest Artist!

De curând, printr-o nefericită întâmplare am dat la televizor peste un individ care zicea, sper să nu fi uitat vreun cuvânt al mizeriei, ,,Mă, Arşinel, dar tu nu eşti, mă, cine ştie ce actor, n-ai cine ştie ce talent”, şi aşa mai departe, dacă se poate şi aşa mai departe, şi n-am rezistat şi am trecut şi eu mai departe.

Cum e posibilă atâta revărsare de neruşinare şi nemernicie, mă întrebam, siderat, şi răspund azi: e posibilă într-o nefericită ţară în care dezordinea e la ea acasă şi distruge meticulos sentimentul respectului şi al ruşinii şi al ierarhiei valorilor, astfel încât nerecunoştinţa faţă de valoare zburdă nestingherită şi poate să doboare şi stejarii cei mai falnici, aşa cum au fost doborâte pădurile noastre, aproape toate, şi vândute şi chiar Ţara, jupuită de vie ca o vită în câmp şi vândută. Nu m-am mai mirat de mizeria pomenită câteva rânduri mai sus, revărsată pe un canal tv, chiar şi de nişă, însă nu mă pot opri să nu-mi exprim îngrijorarea că o astfel de nerecunoştinţă seamănă cu un omor la drumul mare, nici măcar ascuns în Codrul Vlăsiei.

Fireşte, marele artist ARŞINEL nu poate fi atins de mizeria la drumul mare care inundă azi Ţara, dar e bine să ne reamintim şi noi şi să-i spunem şi lui cât este de iubit şi admirat.

E bine că exişti ARŞINEL, simbol al Harului artistic şi al curajului cetăţenesc şi al bucuriei de a trăi vrednic de stimă.

Ferice de doctorii care te-au redat scenei şi bucuriei noastre de a te aplauda!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite