Anume, este vorba de ambiţia contopirii unor vechi, tradiţionale la noi, şi consacrate astfel, în conşţiinţa publică, instituţii din prim planul vieţii noastre culturale, a căror fiinţare se află de mult justificată în alfabetul spiritual al României moderne. Ca să nu mai spun că nu prin această contopire se face marea economie a grijuliei  actuale administraţii, grija atât de departe, sărmana, de jaful produs prin aglomerareaa atâtor funcţiuni de mare răspundere cu ipochimeni susţinuţi local sau naţional, la grămadă,de contribuţia lor la  lipirea afişelor in campaniile electorale.
 
Nu datorită lipsei de fantezie sau lipsei de grijă în cheltuirea bugetului cultural - azi mai mult decât modest faţă de exigenţele unei societăţi  civilízate - s-a  consacrat în conştiinţa publicului existenţa  Operetei independentă de Operă - si care a format pentru muzica firesc numită cultă şi pentru spectacolul muzical, un public uriaş şi a dat mari personalităţi în domeniul componistic şi al interpretării vocale.
 
Nu ne distingem nefericit, necontopiţi, în geografia spectacolului muzical în Europa de azi, ci dimpotrivă, ne dovedim şi respectuoşi cu tradiţia noastră şi sensibili la  vocaţia publicului nostru de a susţine independenţa faţa de Operă a unui astfel de gen.
 
 Nu e nevoie să copiem brusc o altă tradiţie, dacă avem una, onorantă şi roditoare inspirat, numai ca să avem şi noi faliţii nostri.
 
Sigur că e greu să abordezi subiectul cu o administraţie care s-a simţit foarte confortabil să nu fie reprezentată de niminea, cum zic mehedinţenii, la ultimul Festival international George Enescu !!!
 
Să ne mai mirăm că în zilele din urmă s-a acutizat brusc, aproape - peste drama posibilităţii ratării adoptării bugetulului national - contopirea Muzeului Ţăranului român cu  Muzeul satului românesc !!! (acelaşi număr, infinit, al semnelor de mirare!)
 
La mine, la Slătioara, toate babele ştiu că Brâncoveanu a fost decapitat la Istambul, împreună cu patru fii, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi cu sfetnicul Ianache, ruda sa bună, după ce a fost închis în legendara inchisoare, la Edicule.
 
 O Europă întreagă ştie că sacrificiul suprem al Brâncovenilor, martiriul lor, nu are egal în acea vreme pe întregul continent în care vieţuim şi noi până azi, sacrificiu în numele credinţei şi al ideii de identitate naţională şi de spirit.
 
Această ştiinţă a dus şi la hotărârea Bisericii ortodoxe române de a-i ridica pe Brancoveni în rândul martirilor sfinţi ai neamului românesc iar Anul nou, 2014, în care intrăm peste câteva zile, a fost declarat Anul comemorativ al Sfinţilor Brâncoveni.
 
Cui ar trebui să-i explicăm noi azi, diferenţa de scop, de program, de identitate dintre Un Muzeu al ţăranului român şi un Muzeu  Dimitrie Gusti al satului românesc!?
 
 Ar trebui să o luăm de la început; dar de la care început !?
 
Ar trebui, poate, să o luăm de la noţiunile de demnitate şi de verticalitate şi de identitate  natională. Deocamdată, suntem la treapta: Cu paporniţa la picior în faţa jupânului la Bruxelles! Mai e până la treapta babelor de la Slătioara care ştiu că Brâncoveanu a fost, cu fii lui, patru, şi cu sfetnicul Ianache decapitat la Istanbul; vertical şi demn şi cu o credinţă a neamului său!