Fabuloasele idile ale Mărucăi Cantacuzino, soţia lui George Enescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Enescu şi Măruca Cantacuzino
George Enescu şi Măruca Cantacuzino

adevarul.ro vă prezintă câteva crâmpeie din tumultuoasa viaţă a Mărucăi Cantacuzino, născută Rosetti Tescanu. E vorba despre soţia compozitorului George Enescu, prinţesa căreia maestrul i-a dedicat monumentala operă „Oedip“, dar şi despre capriciile, depresiile şi idilele acesteia, nevroze ce aprindeau iubiri şi uri în mijlocul protipendadei interbelice de la începutul secolului XX.

În generoasa istorie personală a fermecătoarei Măruca Cantacuzino au lăsat urme adânci prinţul Mişu Cantacuzino, fiul „Nababului“ Cantacuzino (unul dintre cei mai bogaţi oameni din România), profesorul şi filosoful Nae Ionescu şi maestrul George Enescu. Toţi au înşelat-o şi pe toţi i-a înşelat. Măruca i-a iubit şi i-a hulit deopotrivă.

Măruca era una dintre cele mai frumoase şi mai curtate femei din boierimea antebelică. Venea din familie bună, din vechea nobilime a Moldovei: mama sa, Alice Jora, făcuse şcoala la Stuttgart, iar tatăl său, Dumitru Rosetti-Tescanu, avea studii la Laussane şi la Paris şi fusese jurist, deputat şi prefect. În 1896, când Măruca era aproape la majorat, Dumitru s-a sinucis.

La 19 ani, pentru tânăra aristocrată era deja vremea mărituşului: în 1898, se căsătoreşte cu Mihai Cantacuzino, fin tânăr cu studii la Paris, fiul lui Gheorghe Gr. Cantacuzino (fost primar al Capitalei, premier şi deputat, poreclit „Nababaul“, datorită vestitei averi).

Aceaastă căsătorie i-a oferit titlul de prinţesă la care nu va renunţa niciodată şi care-o va aduce în preajmea reginei Maria. Dar nu mergea ea la Cotroceni, cum ar fi fost normal, ci o primea pe regină la palatul din Calea Victoriei. Mai mult, rămânea aşezată, ori chiar culcată!, când regina intra în cameră. Dar monarhul îi trecea cu vederea lipsa de respect – era amuzată de aceste excentricităţi. „Era uneori ciudată şi avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul ei plac, fără să-i pese de critici. Măruca avea manii şi una dintre ele era gustul de a sta aproape în întuneric. Îi plăcea să ne adune acasă la ea. Ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii“, o descrie regina Maria în memoriile sale. 

N-avea să dureze mult liniştea în locuinţa proaspetei prinţese, căci capriciile sale nu se împăcau cu ambiţiile politice ale soţului. Acesta o caracteriza drept „bizară, cu toane, extravagantă. Avea stări depresive sau de exuberanţă ca şi încercări de sinucidere. Credea în fantome, în spiritism“, potrivit lui Ilie Kogălniceanu, autorul volumului „Destăinuiri despre Enescu“. Într-o zi de februarie, în 1905, Măruca descoperă că bărbatul său şi sora mai mică, Nelly, erau intimi. Nu s-au separat după acest ciudat eveniment, încă locuiau sub acelaşi acoperământ, dar fiecare avea libertatea să trăiască după propria voinţă.

Frumoasa Măruca Cantacuzino

În 1907, Măruca îl reîntâlneşte pe George Enescu (prima dată îl văzuse într-o seară de martie, la Ateneu, în 1989, când muzicianul cânta „Poema Romana“). Erau la o răscruce de drumuri, la Sinaia. Prinţesa descrie întâlnirea şi impresiile pe care i le-a lăsat galantul Enescu în volumul său de memorii, „Umbre şi lumini“: „Bărbat, zeu sau demon este această siluetă de titan ieşită din trăsnet, zveltă, dar compactă ca de jasp negru? Destinul în persoană. Înaintează spre mine fatal, irezistibil, pe când eu merg, ca o somnambulă, în întâmpinarea lui. Cu o strânsoare fierbinte, mi-a luat mâinile pe care i le-am întins cvasi inconştient... Ce s-a petrecut mai apoi? Ştiu doar că salonul s-a golit aproape imediat şi că am rămas singură cu el până dimineaţa. […]Un singur om umplea şi-mi schimba universul la unison, cu care eu mă simţeam ca într-o veritabilă stare de transă, în vreme ce iubirea lui devenea fanatică cu fiecare oră care trecea, cu fiecare privire, cu fiecare strângere de mână“.

maruca

Nu se ştie când a început relaţia lor, dar biografii muzicianului spun că acesta devenise un „cântăreţ de Curte“ la Palatul Cantacuzino, unde se ştia despre idila dintre cei doi. Chiar Mişu Cantacuzino ar fi ştiut, însă n-ar fi dat prea mare atenţie. Legătura cu Enescu n-a fost însă o problemă delicată pentru Măruca, deşi acesta spunea că avea oroare să dea mâna cu Mişu Cantacuzino.

Plecarea inevitabilă a muzicianului din ţară o amărăşte pe iubita sa, dar o face mai conştientă de intensitatea propriilor trăiri: Tăcerea din casă mă apăsa ca o placă de plumb. Am fost primită cu grija pe care o arăţi unui bolnav sau unui rănit. M-am băgat în pat, nefiind în stare să fac cel mai mic gest, străină faţă de toţi, ostilă faţă de cei care voiau să mă îngrijească. Asta este fericirea?... Nu, nu-i fericirea, este răul sacru care se numeşte dragoste! Este pasiunea oarbă şi surdă la tot ce nu are legătură cu ea“, nota ea în jurnal.

Totuşi, cuplul cvasităinuit a avut parte de episoade mai reci. „Am primit de la Pynx o scrisoare care m-a stupefiat. Într-un şir lung de reproşuri, mă acuza cu violenţă că i-am trădat credinţa jurată, pentru Matila Ghyka, oaia lui neagră, pe care îi promisesem să nu-l mai văd. «Mincinoaso, mincinoaso, ca oricare altă femeie, când eu am văzut în tine o zeiţă», spunea el în încheiere în această scrisoare (...) care m-a indignat. În aşa hal, că am dat imediat ordin să se anuleze biletele pentru Paris şi să mi se ia altele pentru Italia“, scrie Măruca în jurnalul său. „O să afle el cât te costă să acuzi o Rosetti Tescanu de minciună şi trădare!“ După o aventură cu un lord englez şi după ce primise suficiente dovezi că Enescu se căia pentru cuvintele necugetate, Măruca ajunge la Paris, la cel care o aştepta deja de câteva luni.

În 1928, căsnicia pe hârtie dinte Măruca şi Mişu Cantacuzino ia sfârşit: fiul „Nababului“ moare într-un accident de maşină. Amanta, care era în aceeaşi maşină, supravieţuieşte. În acelaşi an însă, relaţia dintre Măruca şi Enescu este lovintă de un nou trăsnet: Nae Ionescu (foto). „Gândea şi trăia absolutul, la aşa înălţimi şi în aşa adâncuri, că te lua adeseori ameţeala în preajma lui. [...] Avea aripi întunecate, sumbra şi nealterata frumuseţe a lui Lucifer, chiar şi mândira aceluia care, după ce l-a adorat pe Dumnezeu, se măsoară cu El şi îl sfidează“, scria Măruca despre filosoful Nae Ionescu.

După şase ani în care muzicianul n-a mai contat, Nae Ionescu rupe relaţia cu Măruca la 5 iulie 1933. Despărţiea îi provoacă o cădere psihică puternică acestei: cade într-o gravă depresie şi încearcă să se sinucidă. Trăia într-o stare de izolare completă, în întuneric, refuza să mănânce – medicii au atestat incapaciatatea sa de a-şi administra averea. Filosoful Nae Ionescu deja se consola în braţele talentatei pianiste Cella Delavrancea. 

În timpul acestei îndelungi suferinţe, Enescu a suportat financiar cheltuielile cauzate de boală şi a vegheat-o îndeaproape. După un timp, primţesa şi-a revenit şi a acceptat să legalizeze legătura cu muzicianul. „O slujbă religioasă sfinţi căsătoria lor, în prezenţa Cellei Delavrancea, ca martoră, în noua lor locuinţă, un apartament într-un imobil cu vedere spre Cişmigiu. Preotul începuse slujba când, deodată, s-a deschis uşa apărând Alice, fiica Mărucăi. Fără a saluta preotul, a sărutat-o pe maică-sa, apoi uitându-se prelung la Enescu, care-i întinde mâna, i-a întors spatele şi a plecat trântind uşa. Alice îl detesta pe Enescu, considerându-l, prin originea modestă, nedemn de a se căsători cu o prinţesă“, scrie Ilie Kogălniceanu în „Destăinuiri despre George Enescu“. Se întâmpla în decembrie 1939. Măruca şi-a păstrat numele de Cantacuzinp, chiar dacă avea numele de Enescu pe actele de identitate. Nu-i plăcea ca oamenii să i se adreseze cu apelativul „Doamna Enescu“, dorea să fie tratată ca o prinţesă.

Compozitorul rus Dmitri Şostacovici, George Enescu şi Măruca Cantacuzino

În timpul războiului, cei doi au rămas în România. Au vizitat apoi Moscova, în anul 1949, unde Enescu a avut concerte. Au participat la alte manifestări muzicale şi s-au retras la Paris. În 1955, George Enescu moarte la Paris, iar Măruca se mută în Elveţia. La 22 decembrie 1968, se stinge şi Măruca. Este înmormântat lângă soţul său în cimitirul parizian „Pere Lachaise“, unde dorm, printre alţii Marcel Proust, Oscar Wilde, Honoré de Balzac şi Frédéric Chopin. Pe mormântul său nu apare titlul de prinţesă.

maruca
maruca
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite