Două expoziţii de fotografie despre tradiţiile noastre autentice: „România, oameni şi locuri“ şi „Marea Hoinăreală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 21 decembrie, s-au deschis două expoziţii de fotografie care celebrează particularităţile deosebite ale ţării noastre:„România, oameni şi locuri”,  la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, şi „Marea Hoinăreală“ la Clubul Ţăranului din Bucureşti.

În acest weekend, sâmbătă, 21 decembrie 2013, s-au deschis două expoziţii de fotografie care celebrează particularităţile deosebite ale ţării noastre:

“România, oameni şi locuri”, expoziţia personală cu vânzare, a artistului Sorin Onişor, supranumit şi „fotograful dedicat satului românesc”, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” din Bucureşti
• “Marea Hoinăreală, ediţia a 3-a, în care au expus Sorin Onişor şi peste 80 de fotografi profesionişti, semi-profesionişti şi amatori, la Clubul Ţăranului din Bucureşti.

În cadrul vernisajului expoziţiei “România, oameni şi locuri”, Sorin Onişor (foto) a vorbit despre cariera sa artistică, despre ce înseamnă pentru el fotografia rurală şi cele mai bune 100 de lucrări ale sale, expuse în cadrul evenimentului.

image

Având şi componenta de vânzare, o parte dintre vizitatorii care au cumpărat lucrări au avut ocazia să le primească împreună cu semnătura artistului. Banii vor fi utilizaţi pentru a ajuta 10 dintre familiile pe care artistul le are în grijă de mulţi ani. La vernisaj au participat 150 de persoane care au admirat fotografiile lui Sorin Onişor şi, în continuare, “România, oameni şi locuri” este deschisă publicului în cadrul muzeului până la data de 20 ianuarie 2014. Cine doreşte, poate să cumpere lucrări, pe care le poate ridica la încheierea expoziţiei.

“Pentru mine, acasă înseamnă oriunde în România. Această expoziţie este despre acasă, despre casa mea şi a multor români care privesc imaginile mele”, a afirmat artistul fotograf Sorin Onişor.

Descoperirea unei Românii autentice


Vernisajul expoziţiei Marea Hoinăreală a avut parte de un public foarte numeros, Clubul Ţăranului devenind aproape neîncăpător. “Marea Hoinăreală” este un concept de expoziţie itinerantă de fotografie dedicată României, care a devenit deja tradiţie în peisajul artistic naţional.

Fiecare ediţie cuprinde un număr din ce în ce mai mare de lucrări noi, realizate de artişti care s-au alăturat workshopurilor organizate de Sorin Onişor şi Bogdan Comănescu, în peregrinările prin diverse zone ale României: Maramureş, Bucovina, Delta Dunării, Braşov, Munţii Apuseni etc.

Workshopurile lui Sorin Onişor au propus întotdeauna o revenire la realitatea românească, la gesturile fireşti, la fericirea simplă. Toate acestea, privite prin obiectivul aparatului foto, i-au inspirat pe tinerii fotografi şi i-au atras spre descoperirea României autentice. 

Vernisajul expoziţiei “Marea Hoinăreală, ediţia a 3-a” l-a avut invitat special pe artistul Mihai Mărgineanu. Lucrările pot fi admirate în continuare la Clubul Ţăranului, pana la data de 21 ianuarie 2014, în fiecare zi, între orele 10.00 - 24.00.

image

Asociaţia EquiLife, înfiinţată în luna octombrie 2013, este o organizaţie non-profit, partener în aceste proiecte, care desfăşoară, printre activităţile sale, acţiuni de promovare a diversităţii culturale şi artistice, a tradiţiilor naţionale, precum şi a iniţiativelor de succes ale românilor.

“Portretele, peisajele, dar şi ilustraţiile despre viaţa rurală românească, surprinse în creaţiile fotografice ale lui Sorin Onisor, au o putere deosebită de îmbogăţire spirituală. Ne bucurăm că, prin intermediul Asociaţiei Equilife, avem posibilitatea de a susţine asemenea proiecte impresionante care promovează arta, tradiţiile româneşti şi acţiunile caritabile deopotrivă, contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a omului, în complexitatea sa,” a afirmat Gabriela Grigori, vice-preşedinte al Asociaţia EquiLife.

“România, oameni şi locuri” – Organizatori: Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Sorin Onişor, Asociaţia EquiLife. Parteneri: AME Design. Susţinători media: Televiziunea Romana, EmailWing, Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Oraşul Meu, Salut Bucureşti, inParc, MediaIQ, Zeppelin, Revista Ioana, Photosetup, EduRomânia – Portalul educaţiei din România.
Marea Hoinăreală, ediţia a 3-a” – Organizatori – Marea Hoinăreală, Clubul Ţăranului, Asociaţia EquiLife. Susţinători: Clubul Foto, Foto 4 All, FotoIndex, PhotoRomânia Festival, PhotoSharp, România în Culori, Metropotam, Port.ro.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite