Expoziţie Corneliu Baba, la Muzeul Naţional de Artă

Expoziţie Corneliu Baba, la Muzeul Naţional de Artă

Corneliu Baba (1906-1997)

Muzeul Naţional de Artă al României prelungeşte expoziţia "Corneliu Baba. Desemnurile unui pictor" până pe data de 31 martie. Vor avea două vizite cu ghidaj gratuit, care se vor desfaşura marţi, 24 martie (ora 16.30), şi sâmbătă, 29 martie (ora 12.00).

Expoziţia "Corneliu Baba. Desemnurile unui pictor" cuprinde o sută treizeci de lucrări de grafică din colecţia soţiei artistului, Constanţa Baba, realizate în diferite tehnici (creion, tuş, baiţ, acuarelă, tempera şi pastel). Expuse în premieră, lucrările sunt reprezentative pentru creaţia unuia dintre cei mai importanţi pictori români moderni. „Astă seară am făcut două desemnuri după model. Mai multe, multe de tot trebuiesc, mâna să nu se odihnească niciodată.” (Corneliu Baba)

Expoziţia este structurată în jurul unor teme recurente în arta lui Corneliu Baba, dintre care se remarcă seriile de portrete ale unor personalităţi de seamă din cultura românească (Mihail Sadoveanu, 1951 şi Tudor Arghezi, 1960), ale soţiei sale (Soţia artistului, 1957) şi autoportretele artistului (Autoportret, 1984). Complexitatea psihologică a personajelor, care transpare dincolo de marginile desenului, este o dovadă a faptului că autorul a fost un subtil cunoscător al sufletului uman, un maestru al genului. Maniera de realizare a portretelor este asemănătoare tablourilor lui Rembrandt, prin folosirea frecventă a clarobscurului şi a compoziţiilor somptuoase (Pieta, 1983 şi Pieta-studiu pentru Golgota, 1982).

Corneliu Baba (1906 – 1997) a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti şi ale Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, avându-l drept profesor pe Nicolae Tonitza.

Ulterior, a îmbrăţişat o bogată cariera academică la catedra de pictură din cadrul Institutului de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde a format multe generaţii de artişti.

Această expoziţie de grafică vine în completarea Colecţiei C. Baba, inclusă în expunerea permanentă a Muzeului Colecţiilor de Artă, care cuprinde lucrări de pictură, dar şi obiecte personale ale artistului.

UN CEAS PENTRU ARTĂ (vizite cu ghidaj gratuit)
Expoziţia CORNELIU BABA. Desemnurile unui pictor
Muzeul Colecţiilor de Artă, Corp C
Marţi, 24 martie, ora 16.30 şi sâmbătă, 29 martie, ora 12.00
Tarif: 10 lei (preţ întreg)/pensionari: 5 lei/elevi şi studenţi: 2,5 lei/preşcolarii au acces gratuitSe plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie, fără taxa de ghidaj obişnuită.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările